Tag: sony tx10

Review: aparat foto digital Sony Cyber-shot DSC-TX10

Mi-am făcut o bucurie

După ce m-am tot gândit și răzgândit, întrebat și sfătuit, mi-am luat inima în dinți și mi-am cumpărat aparatul foto mult dorit, Sony Cyber-shot DSC-TX10.

Și…sunt tare fericită! Îmi place foarte, foarte mult! E pur și simplu adorabil, mic, subțire, elegant, finuț. Nu am apucat încă să umblu prea mult la el dar din câte am observat face poze grozave de la apropiere (de aceea l-am și luat). Am făcut o poză la un deget și se vedea perfect amprenta. Nu am mai avut un aparat foto care să facă poze atât de bune în detaliu, de aceea sunt foarte entuziasmată. 🙂

Ador faptul că este foarte ușor (110 grame) și cum spuneam și mai sus, atât de mic și subțire încât îmi încape în palmă (și eu am mâinile chiar mici). Snapsort.com îl plasează pe locul 1 printre camerele digitale similare de pe piață și tot pe locul 1 în topul camerelor digitale din aceeași categorie de preț. Vă recomand și vouă acest site dacă vreți să aflați detalii despre anumite aparate foto sau vreți să faceți comparații între camere. Pe mine chiar m-a ajutat să mă decid asupra unui model.

L-am cumpărat de pe eMag, la 1500 lei. Îl găsisem mai ieftin cu 200 lei pe un alt site, dar garanția era de doar 12 luni (în loc de 24) și nici nu mai auzisem vreodată de ei. În rest, mai erau magazine online unde era vândut la un preț de 1400-1450 lei, dar am preferat să apelez la o firmă în care am încredere și care are și magazin în Iași.

Ședința foto cu Sony DSC-TX10:

  

M-am gândit să fac și niște comparații: în prima poză este aparatul foto al bunicului meu (deci vechi de vreo 40 de ani) iar în a doua, Nikon D90 (al iubitului meu) și Sony DSC-TX10.

Citeste in continuare: Mi-am făcut o bucurie