Am tot vrut să scriu aici despre cât de mult mă enervează oamenii care-mi invadează spaţiul personal. Mi se întâmplă aproape în fiecare zi, cu siguranţă şi vouă, dar cel mai mult mă enervează când se întâmplă la cumpărături. Am vrut să scriu, să mă mai eliberez de frustrări, apoi când mă apucăm îmi dădeam seama că degeaba scriu, că nu e ca şi cum s-ar schimba ceva.

Şi aşa e. Degeaba scriu aici de cât de mult mă enervează acest obicei nepoliticos al unora. Persoanele care procedează aşa când stau la cozi nu sunt aceleaşi cu cele care citesc, care se informează. Acele persoane atât ştiu, să se împingă la cozi, să-ţi respire în ceafă, să te lovească cu căruciorul, crezând că dacă procedează aşa, se mişcă casiera un pic mai repede şi merge coada mai repede.

Apropo de spaţiul personal. Întâi am crezut că sunt eu antisocială de nu accept ca orice străin să se lipească de mine. Dar se pare că spaţiul personal, conform unui studiu al antropologului Edward Hall, are 4 dimensiuni. Cea mai restrânsă, spaţiul intim, se extinde în afara corpurilor noastre cu 45 cm în fiecare direcţie, în ea putând pătrunde doar familia, prietenii şi animalele de companie. Urmează spaţiul personal, de la 45 la 120 cm, unde pot pătrunde doar prietenii şi cunoscuţii. De la 120 la 360 cm este spaţiu social şi dincolo este vorba de spaţiu public. (sursa)

Aşadar am realizat că degeaba mă plâng aici sau în discuţiile cu prietenii mei. Dacă vreau să mi se respecte spaţiul personal, trebuie să discut direct cu persoana care habar n-are cum să se comporte în public. Şi am început deja asta. Ultima vizită la cumpărături? Am lăsat un spaţiu normal între mine şi persoana din faţă, doar pentru a fi împinsă (şi lovită cu căruciorul în spate, în mod intenţionat) de un bărbat la vreo 65 de ani. I-am atras atenţia să nu mai împingă. O dată, de două ori. Nu a înţeles, dar nici eu nu am abandonat “lupta”. Am continuat să păstrez distanţa şi să-i spun să nu mai împingă, să înţeleagă că nu merge mai repede coada dacă respirăm unul în ceafa celuilalt. Şi casiera îmi dădea dreptate. Din păcate pe “grăbit” nu cred că l-am făcut să înţeleagă, dar nu-i nimic. Voi continua să comentez, voi continua să iau atitudine când nu mi se respectă spaţiul personal şi voi continua să respect spaţiul personal al altora, chiar dacă vin unii din spate şi mă lovesc. Iar la vară îmi voi inscripţiona un tricou cu un mesaj special pentru zilele când merg la cumpărături.

Va avea efect? Nu ştiu, dar trebuie să încerc. Încep să înţeleg că degeaba vorbim, degeaba scriem, dacă vrem o schimbare trebuie să participăm efectiv.