Am tot vrut să vă scriu despre noua temă și despre ElegantThemes, dar m-am luat cu altele și am uitat. De-abia azi m-am uitat prin Drafts să văd ce articole mai sunt în așteptare, am văzut titlul și am zis că e cazul să mă apuc, că apoi chiar că o să uit tot ce voiam să vă povestesc.
Așadar, știți că am schimbat tema blogului de ceva timp. Îmi plăcea mult tema Mystique (cea de dinainte) însă avea niște probleme în ultima perioadă. În primul rând au schimbat-o aproape complet, iar când am făcut update-ul m-am speriat de ce am văzut pe blog. Am reușit să pun un backup mai vechi (noroc de SpatiuWeb) și am rămas cu versiunea veche a temei, ignorând complet noul update. Cu toate acestea am început să văd tema aiurea pe calculatorul de la birou, apăreau niște liniuțe unde trebuia să scrie numele meu și data articolului + alte minuni. Nu se mai putea așa, am zis că trebuie neapărat să schimb tema.
Nu găsisem niciuna gratuită care să-mi placă. Nici cele profesionale nu mă impresionau, iar unele erau chiar scumpe. Multe pot părea foarte drăguțe la Demo, dar când le încarci pe blogul tău și-ți vezi posturile și widget-urile tale pe el, îți dai seama că nu se potrivește deloc. Și nu aveam de gând să plătesc 40-50 dolari/euro ca să realizez că de fapt nu-mi place tema aia.
Mi-a plăcut mult oferta celor de la ElegantThemes – îți oferă câteva zeci de teme, la doar 39 dolari (+TVA)/an. Dacă peste un an nu mai vrei să cumperi de la ei nu e problemă, rămâi cu temele pe care le-ai copiat deja, dar nu mai primești update-uri sau suport, ceea ce e rezonabil. În plus, ei vin cu teme noi în fiecare lună, așa că de aceeași sumă beneficiezi chiar de mai multe teme decât erau la momentul achiziționării abonamentului.
După ce am cumpărat abonamentul am văzut că într-adevăr, multe teme care-mi plăceau nu se potriveau blogului meu. Sau ar fi mers doar cu multe modificări, pe care nu aveam timp și chef să le fac. În cele din urmă am găsit tema Polished, care îmi place, seamănă destul de mult cu vechea temă a blogului, ceea ce e un lucru bun – cititorii se obișnuiesc cu formatul și nu le plac schimbările mari. Vor ca toate să fie în același loc.
Dar hai să nu o mai lungesc prea mult și să vă spun exact care sunt avantajele și dezavantajele temelor ElegantThemes:
- primești suport gratuit – eu am vrut ca link-urile să nu fie foarte distanțate, cum era în tema originală, pentru că am un blogroll lung. Le-am scris pe forum, mi-au răspuns în 2 ore, mi-au dat un cod, mi-au spus unde să-l inserez și gata, problema mea a fost rezolvată. Ei te ajută cu orice modificare sau problemă. Muncesc mult oamenii ăștia și chiar pe bani puțini.
- tema poate fi modificată – ai un ePanel de unde poți pune logo-ul, poți schimba font-urile (la anumite teme doar), background-ul, stilul temei – gen blog sau obișnuit, cum e la mine acum (nu posturi întregi, doar titlul și câteva paragrafe), dacă vrei categoriile să apară în meniu sau nu, managementul reclamelor, ș.a. Aveți prezentat detaliat aici.
- ai la dispoziție o serie de shortcodes – butoane de tot felul, căsuțe diverse (info, download, warning, bio, normal), căsuțe care se măresc când dai click, tabele cu prețuri, informații autor, și multe, multe altele. Le aveți prezentate pe toate aici.
- se pun la dispoziție și o serie de widget-uri: about me widget (o căsuță cu informații despre tine), adsense widget, advertisment (pentru bannere 125X125 – nu mai trebuie cod, ci doar imagine și link).
- după cum am menționat și înainte, se poate păstra tema pentru mai mulți ani, chiar dacă nu alegeți să plătiți abonamentul și anul viitor, fără însă a beneficia de update-uri sau suport.
- puteți folosi temele și pentru alte bloguri – nu sunteți obligați să le folosiți doar pentru blogul personal; acum eu sper să nu înceapă nimeni să se roage de mine pentru temele astea, că totuși 39 dolari nu e o avere și merită și oamenii ăștia să câștige ceva, la câtă muncă fac.
- pentru a face update la temă, trebuie copiată din nou tema, ștearsă cea veche și adăugată cea nouă. Deci dacă ați făcut modificări în cod ele vor dispărea.
- multe din teme au niște probleme cu diacriticele (din cauza fonturilor folosite). Ei oferă niște soluții însă cam trebuie să te pricepi ca să știi unde să bagi codul ăla și cum să faci. Oricum, sunt sigură că dacă nu vă descurcați singuri și îi rugați pe forum, vă ajută, am mai citit pe acolo de astfel de cazuri.
- îți cam trebuie un logo. Nu poți scrie pur și simplu numele site-ului, trebuie să uploadezi o imagine (cu logo-ul). Poate puteți și fără logo, dar umblând în cod, nu mă pricep.