În 2012 vreau să aduc la suprafață o altă Mihaela. O Mihaela mai activă, mai veselă, mai puțin serioasă. O Mihaela care să-și arate vârsta, să nu fie prea matură, să nu se gândească mereu la muncă, griji sau scenarii negative. Vreau să-mi arăt eu mie că pot și să mă distrez, pot să fiu mai sociabilă, mai caldă cu cei din jur. Vreau să fac tot posibilul să am mai multă încredere în oameni și să nu-mi mai fie frică de dezamăgiri și trădări.

2012 vreau să fie un an pe care să-l țin minte, nu degeaba este ultimul meu an de burlăciță. Vreau să dansez foarte mult. Vreau să îmi cumpăr multe haine. Vreau să mă îmbrac mai altfel. Vreau să îmi fac părul roșu aprins (dar cine o să mă lase? Coafeza în nici un caz. 🙂 ). Vreau să mă întâlnesc cu prietenele mele. Vreau să petrec cu adevărat, 2012 să fie o sărbătoare încontinuu. Nu vreau să mai las acești ani să treacă pe lângă mine și să nu profit de ei.

Citeste in continuare: O altă Mihaela