Andreea mi-a trimis aceasta leapsa in care trebuie sa povestesc despre 5 lucruri importante realizate in 2010. Nu mi-a fost usor sa strang 5, sa hotarasc care au fost mai importante decat altele, dar in final cred ca mi-a prins bine aceasta retrospectiva.
1. Organizarea Clubului de Carte – s-a nascut din dorinta de a pastra legatura cu alti bloggeri sau cititori ai blogului meu. S-au adaugat cateva elemente precum schimb de carti, discutie despre carti, pasiunea pentru ceai si astfel s-a ajuns la nasterea unui Club de Carte. Nu stiu daca este singurul din Iasi, insa nu am mai auzit sa mai existe unul aici. Sper sa se organizeze si alte Cluburi de Carte, pentru ca din ce in ce mai multe persoane sa fie motivate sa citeasca o carte buna.
2. L-am adoptat pe Albert – pe 20 ianuarie 2010 am adoptat un pui de labrador pe care am ajuns sa-l iubim foarte, foarte mult. E un catel foarte cuminte, destept si pot spune ca ne-a schimbat viata in bine.
3. Le-am cunoscut pe Simona, Cristina, Anca si Roxana. Si din cateva intalniri simt ca mi-am facut 4 prietene bune. E uimitor sa ai prieteni cu aceleasi pasiuni, cu care ai atat de multe de vorbit si nu te plictisesti niciodata. Ca sa nu mai zic cate lucruri pot invata de la ele, sunt niste fete extraordinare.
4. Am participat la cateva campanii: Lecturi Urbane, Globuri cu suflet editia a II-a, 10 pentru primul meu calculator. O admir mult pe Lavinia Biberi pentru pasiunea si daruirea de care da dovada in toate aceste campanii.
5. Am trecut cu bine peste primul an de master, fara restante sau alte probleme. De-abia astept sa se termine si acest an, deoarece imi vine din ce in ce mai greu sa jonglez cu serviciul, proiectele individuale, facultatea si viata personala.
Aceasta leapsa merge mai departe la Anca, Cristina, Simona, Adriana, Camelia, Alina Addicted, pe care le rog sa o faca doar daca au timpul necesar si bineinteles, chef. 🙂
Te îmbrăţişez cu drag, Mihaela, şi-ţi mulţumesc pentru tot ceea ce faci, eşti o persoană deosebită, o gazdă minunată, un om bun cu adevărat! Eu mă bucur la rândul meu să te fi cunoscut! :*
Leapşa e făcută, va apărea diseară.
Anca: Multumesc mult pentru toate cuvintele frumoase. :* De-abia astept sa ne revedem, cred ca saptamana viitoare ne vom intalni (voi reveni eu cu detalii luni, marti).
Multumesc si ca ai onorat leapsa, de-abia astept sa o citesc.
Felicitari pentru rezultatele obtinute. E bine ca participi la astfel de campanii, vei invata multe din ele.
Ma bucur mult ca ne-am cunoscut in imprejurari atat de placute. Fie ca 2011 sa iti aduca numai impliniri si zambete!
Roxana: Iti doresc si eu tie un 2011 fericit, cu impliniri pe toate planurile. Multumesc ptr urari!
Adriana: Ma bucur. 🙂 De-abia astept sa citesc articolul.
Lidia: Multumesc. 🙂
mutlumesc, o preiau cu mare drag 😀