Când vine vorba de asigurări, eu nu am de gând să stau să umblu, să caut, să pierd timp. Știu că se poate rezolva problema fără ca să fac mare lucru, și evident, îmi convine foarte mult situația. Sunt client loial Omniasig, am o doamnă acolo care se ocupă de toată familia noastră, nu trebuie decât să-i dau un telefon și vine ea la mine la birou, pozează mașina (pentru casco), îmi dă asigurarea, ia bănuții, mă anunță când expiră. Pentru mine e foarte comod așa, stau liniștită și n-am nici o grijă.
De curând a vrut și un prieten de-al meu să-și reînnoiască polița RCA și bineînțeles că eu i-am recomandat Omniasig, dar el a vrut să vadă oferta completă, să compare prețuri, ca să ajungă în final la un rca ieftin. Și a apelat la internet, deși eu tot îi ziceam să mergem la biroul unui broker de prin afara orașului sau din marele centre comerciale, aflate și ele destul de departe. El însă a continuat să se uite pe internet, a folosit un calculator rca, a dat comanda, a fost apoi sunat, i s-au prezentat mai multe oferte, a ales, a comandat, a primit apoi acasă asigurarea. Așadar, foarte ușor, comod și rapid.
După experiența lui pozitivă chiar m-am întrebat ce rost are să stai să umbli în oraș după un broker de asigurări? Să stai după programul lui, să cheltui bani pe benzină, să stai eventual la coadă dacă mai discută cu cineva? Când totul se poate rezolva de la calculator, în câteva minute? În cazul asigurării RCA chiar mi se pare cea mai simplă opțiune, mai ales dacă pentru tine contează și să găsești cea mai bună ofertă.
Poate e mai usor si mai comod, dar mai indicat este sa colaborezi cu o persoana in care sa ai si incredere. Asigurarea aia nu o faci in fiecare zi, si de obicei consultantul vine la client, sau se intalnesc la jumatatea drumului. Cu internetul au mai fost surprize.
Da, dar uite, ca noi nu cunoastem un broker de asigurari de incredere. Doamna de care vorbeam face asigurari doar pentru Omniasig…si daca nu-ti convine pretul, trebuie sa cauti pe altcineva, un necunoscut.
Cu internetul e ok, daca te asiguri sa fie o firma de incredere, sa aiba un site ok, recomandari bune. Iar asigurarea o poti plati ramburs, asa ca nu dai bani pe ceva ce poti sa nu primesti. 🙂
Ei bine,acum de la calculator faci aproape orice,cumperi de pe PC,platesti de pe PC,vorbesti de pe PC..
Asa e Paul. 🙂
Da, este o metoda usoara si comoda, momentan avem un broker de asigurari destul de ok, gasit de parintii mei in locul unde s-au mutat temporar. Tinda sa cred insa ca netul este viitorul nostru, practic 60%(daca nu si mai mult) din viata noastra se desfasoara in virtual.
Pai da. Acum toate facturile se pot plati online, poti cumpara pana si masini pe net, se pot face si cursuri online (am si facut de fapt), poti sa-ti intalnesti si partenerul online…de ce sa nu cumperi si asigurari atunci? 🙂