Dulceața îmi va aminti mereu de copilăria mea. Încă mai era moda cu servitul invitaților cu dulceață și de fiecare dată când mergeam în vizită la străbunica mea primeam o ceașcă cu dulceață de trandafiri. Ce vremuri…

Și acum dulceața se numără printre dulciurile mele preferate. Îmi place mult cea de vișine, de căpșuni sau de trandafiri. Și prefer dulceața în locul gemului deoarece conține fructe întregi și nu e o simplă pastă dulce.

Până de curând aveam impresia că indiferent de marcă, dulceața va fi foarte bună. Poate și din cauză că de obicei mănânc dulceață făcută în casă, de mama, de bunica iubitului meu sau de prietena mea. Însă în urmă cu o lună am cumpărat două borcane, de la două firme diferite, și nu am fost foarte încântată. Nici nu conțineau fructe întregi și nici nu erau foarte gustoase. Rămăsese să merg din nou la cumpărături, să încerc altă marcă (cu speranța că nu voi da iar banii pe prostii), dar între timp am primit de la Bunătăți din Natură o dulceață făcută în casă, de frăguțe cu vișine. Eu am ales sortimentul, mi-am dorit o dulceață care să se numere printre preferatele mele (de vișine în acest caz), dar care să conțină și ceva deosebit – nu cred că am mai mâncat până acum dulceață realizată din combinația a două fructe.

Înainte să povestesc mai multe despre dulceață, e bine de știut că produsele Bunătăți din Natură sunt fabricate în manieră artizanală, din fructe alese, curăţate şi spălate una câte una, prin fierbere în şarje mici de maxim patru kilograme, folosind pentru aromă doar lămâie, bucăţi de scorţişoară, păstăi de vanilie sau mentă din cultura proprie.

Despre ideea de a combina frăguțele cu vișinele

Am profitat de suprapunerea sezonului de frăguțe cu cel de vișine și am încercat această rețetă nouă. Vișinele rubinii și cărnoase, acruțe, în amestec cu fragii de pădure foarte parfumați și cu acea consistență specifică.  Ce a ieșit mi-a plăcut mult mai mult decât  simplă dulceață de fragi.

Dulceața m-a încântat cu adevărat. Conține fructe întregi, atât frăguțe, cât și vișine (se poate observa în imaginea de mai jos), este gustoasă, dulce-acrișoară, și e nemaipomenită alături de o cană de ceai fierbinte. Micul dejun perfect, pentru o zi începută în forță!

 

Dulceața de frăguțe cu vișine, alături de dulcețurile de cireșe albe, gutui, pepene galben, piersici, pepene galben cu căpșuni sau zmeură cu vișine (și altele), poate fi comandată de pe site-ul BunatatiDinNatura la 15 lei/borcănașul.

14 Comments on Bunătăți din natură: dulceață de frăguțe cu vișine

  1. Cred ca delicatesa asta ar merge perfect pentru clatite. Este, cu adevarat, o combinatie inedita, in copilarie imi placea dulceata de visine, iar fragii erau fructele mele preferate(cand mergeam la tara).

  2. Ce bine arata. Am ajuns la birou in aceasta zi care pare de weekend si tare as lua un mic dejun ca la carte cu dulceata si unt si ceai. Dar n-am nici de unele. Doar ceai 😀 Pastrez link-ul cu dulceata, multumim. O saptamana usoara!

    • Buna Miruna!
      Daca intrati pe site o sa vedeti ca fac aceste produse din dragostea pentru natural si pentru copii mei. Am adaugat o cantitate minima de zahar, in functie de concentratia de zahar din fructe nu depaseste produsul finit 50-60% zahar.
      Mi-am dorit sa se simta mai bine gustul fructelor si mai putin dulcele din zahar.
      Sper sa va placa!
      Multumesc tuturor, in special Mihaelei!
      E o mica afacere de familie dar punem mult suflet in ea.

  3. M-ai bagat in pofte de la prima oara, nu te iert!!
    Dulceata de fragute si visine nu am mancat niciodata dar pare o combinatie buna, dulce si un pic amaruie!? Merita incercata. 🙂

  4. Nici nu stiu prea bine ce anume m-a sedus mai mult. Pozele absolut delicioase sau postarea atat de descriptiva si de imbietoare. Prefer sa nu declar nici un invingator si sa spun doar atat: postarea + pozele = win/win situation! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.