Miercuri seara ne-au invitat niște prieteni să mergem la cinema, să vedem Cloud Atlas. Se pare că e un film intens promovat și cunoscut, însă eu nu știam nimic despre el. Habar n-aveam despre ce e vorba în film, cine joacă, cât durează. Și n-am avut timp să caut trailerul, să-mi fac o părere despre film înainte să merg să-l văd.

Însă cel puțin în ceea ce mă privește, am fost plăcut surprinsă. Mi-a plăcut filmul și aproape că n-am simțit cum au trecut cele 3 ore. Băieții pe de altă parte nu au fost la fel de încântați, ba chiar spuneau că e cel mai prost film văzut în ultimul timp, râdeau de anumite scene, de ideea filmului. Așa că, dacă vă decideți să-l vizionați, e posibil să vă placă foarte mult sau e la fel de posibil să nu vă placă deloc. Eu totuși aș zice că e departe de a fi un film prost. Știu cum arată un film prost, chiar în aceste zile sunt difuzate la cinema câteva filme despre care s-ar putea spune asta.

O dramă intensă şi impresionantă, ATLASUL NORILOR (Cloud Atlas) explorează impactul consecinţelor pe care le au asupra oamenilor acţiunile lor, de-a lungul trecutului, prezentului şi viitorului.

Povestea urmăreşte evoluţia unui suflet care se transformă de-a lungul câtorva secole dintr-un ucigaş într-un erou, modelându-se prin acţiune, mister, dramă şi romantism. O singură faptă bună reverberează pentru a provoca o revoluţie la sute de ani distanţă în viitor.

Sursa: Cinemagia

Filmul beneficiază de o distribuție de excepție: Tom Hanks, Halle Berry, Hugh Grant, Jim Broadbent, Hugo Weaving, Susan Sarandon. Fiecare din ei joacă în acest film mai multe roluri, în epoci diferite. Actorii au avut parte de transformări spectaculoase așa încât de-abia reușeam să-l recunosc pe Hugh Grant sau chiar și pe Halle Berry. Poate nu o să câștige Oscarul la alte categorii, dar premiul pentru cel mai bun machiaj l-ar merita cu siguranță.

Cloud Atlas trece prin toate genurile de filme: S.F., dramă, comedie, istoric, acțiune, romantic, cu vestimentații care de care mai interesante, efecte speciale, extratereștri & altele.

Eu vă recomand acest film, cred că merită să-i acordați 3 ore din timpul vostru liber.

Trailer:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

14 comments on “Cloud Atlas (2012)”

    • E frumos si acasa, dar la un film cu efecte speciale, cred ca mai bun e ecranul de la cinema. Acasa prefer sa urmaresc comedii, drame, filme istorice. Acasa chiar nu prea urmaresc filme de actiune & S.F.-uri, acestea imi capteaza mai bine atentia la cinema.

  1. Mie mi-a placut foarte mult, am plecat de la cinema cu dorinta de a-l mai vedea. Mi s-a parut complicat si fascinant, cu un strop de SF (bine plasat) si, vorba ta, cu niste machiaje wow.

  2. Mie mi-a placut tare mult…fascinant cat de mult ii schimba machiajul pe actorii – pe unii chiar nu i-am recunoscut.
    Alex al meu a zis insa ca trebuie sa-l mai vada de vreo 3 ori ca sa inteleaga ce-i cu el! :)))

  3. cam mult 3 ore de film dar multora le-a placut si cica nu simti cum trece timpul. nu l-am vazut inca, e pe lista de must see! stiu ca exista si cartea, la Humanitas parca…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.