La invitația Editurii ALL, pe data de 2 și 3 octombrie scriitoarea Cecelia Ahern se va afla în premieră în România.
Irlandeza Cecelia Ahern (32 de ani) este una dintre cele mai de succes scriitoare din întreaga lume, în prezent romanele ei fiind publicate în 46 de țări și vândute deja în peste 15 milioane de exemplare.
Primul ei roman, publicat la doar 21 de ani – PS, I love you (PS, te iubesc) – a fost și primul bestseller: numărul unu în topurile vânzărilor din Irlanda în 2004, a stat 52 de săptămâni pe lista de bestseller din Germania și a fost cel mai bun roman de debut în alte țări din Europa și în Statele Unite. Au urmat Where Rainbows End (Suflete pereche), If You Could See Me Now (Prietenul nevăzut), A Place Called Here (Dispăruți fără urmă), Thanks for the Memories (Mulțumesc pentru amintiri), The Gift (Cadoul), The Book Of Tomorrow (Cartea viitorului), The Time of My Life (Întâlnire cu viața).
La venirea autoarei, se va lansa oficial în România cel mai nou roman al Ceceliei Ahern, One hundred names (O sută de nume). În România, toate romanele Ceceliei Ahern sunt publicate de Grupul Editorial ALL prin Editura Allfa, colecția Strada ficțiunii – bestseller.
Cititorii Ceceliei Ahern sunt invitați în București la sesiuni de autografe și fotografii cu autoarea miercuri, de la ora 18:30 la Librăria Humanitas Krețulescu și joi, 3 octombrie de la ora 18:00 la Librăria Cărturești Verona, în Ceainărie.
Presupun ca dupa romanul ei s-a facut si filmul (bun as spune) PS, I love you!
Da, asa e Alice! 🙂
Nici nu stiam ca e atat de tanara!