Astăzi m-am gândit să vă prezint câteva motive, rezonabile pentru unii, pentru care ar trebui să plec mai devreme de la serviciu sau mai târziu spre serviciu sau eventual să-mi iau zi liberă.

1. pentru a-mi plăti întreţinerea

În zona noastră casieria pentru plata întreţinerii are program de luni până vineri în intervalul 8-16 (joi între 8-17). Eu lucrez de la 8-17 aşa încât după cum puteţi vedea nu prea am cum să plătesc minunata întreţinere. Înainte era deschis şi sâmbăta, până la ora 12, aşa că dacă nu ţineai neapărat ca în weekend să dormi până mai târziu, puteai merge să-ţi achiţi datoriile. Acum nu se mai poate. Şi bineînţeles plata nu poate fi făcută online. Când le-am întrebat de această problemă cu ora, mi s-a zis simplu: “dar veniţi mai devreme de la serviciu!”. De parcă e ceva normal.

2. pentru a se putea face verificarea/schimbarea apometrelor

Această schimbare a putut fi făcută doar în timpul săptămânii, până la ora 3-4. Ar fi fost o treabă dacă se putea stabili o oră, de comun acord, gen 12, ca să poţi veni acasă în timpul pauzei de masă. Dar nu se putea. Îţi programai o zi şi stăteai acasă, în aşteptarea specialiştilor. Până la urmă, ce ţi-e o zi liberă?

3. pentru a se putea face verificarea la gaz

Idem punctul 2

4. pentru a se citi contorul

Din fericire acum mi se lasă bileţel în uşă şi în termen de 5-10 zile sun eu la respectivul număr şi dau citirea.

5. pentru a plăti impozite/înregistra formulare

Cu astea m-am obişnuit de acum. 🙁

Am aşa uneori impresia că în cartierul în care locuiesc, foarte frumos şi liniştit de altfel, se crede că stau numai pensionari. Pentru că în alte zone nu se întâmplă la fel. În cartierele unde locuiesc prietenele mele casieria pentru întreţinere e deschisă şi dimineaţa şi după-amiaza, eventual şi în weekend. Aşa cum este şi normal.

21 Comments on Motive pentru care ar trebui sa plec mai devreme de la serviciu

  1. Gresit. La noi e deschisa casieria pentru intretinere 3 zile pe saptamana .. de la 16 la 19 ( poate ca e mai tarziu, dar eu nu am masina, cand o platesc eu si nu Adi, mereu sunt la limita). Iar cand vine vorba de apometre.. zilele astea se face un an de cand am schimbat apometrul(ca deh, vechiul nu mai era bun) si inca nu au venit sa-l sigileze.. asta desi luna de luna le amintim.. si-am facut si cereri scrise.. deci nu, nu e numai in Copou 😛

      • si totusi e ceva ciudat .. nu intarzii niciodata ca trebuie sa mergi la Banca? eu am petrecut multe ore de serviciu la rand la ei .. ca doar au acelasi program ca mine 🙂

        • Da ce treaba am la banca? 🙂 Folosesc ING, nu am treaba cu banca. Iar cand am avut (schimbat card, facut card nou) m-am dus cand am iesit de la serviciu. Ei lucreaza pana la 6, eu pana la 5, ajungeam pe la 5.40 acolo si reuseam sa-mi rezolv treaba.
          Nu am de stat la cozi la casierii.

  2. la mine casieria de la intretinere e deschisa 2 zile pe luna. in intervalul 17-19.
    in schimb am la dispozitie un cont bancar unde pot achita si un site unde pot introduce consumul de la apometre + plata online cu card. 🙂

    • Wow. S-a ajuns sa ne surprinda astfel de lucruri care ar trebui sa fie normale.
      La noi nu se poate plati online, am intrebat, ba chiar au fost surprinsi, de parca nu s-a mai auzit asa ceva. Deh, cartier de pensionari.

      Prin urmare eu platesc intretinerea o data la cateva luni, cand am de plata gen 1000 de lei. Azi am lasat la ei 700 de lei. Penalizari – 60 de lei. :))

  3. La noi intretinerea se plateste de la ora 20 la 22. Apometrele se anunta cu un afis pe casa scarilor cu 10 zile inainte si intervalul e deseori dupa ora 19
    Mai problematic e cu internetul pe care trebuie sa il platim mereu la sediu fiindca nu stiu din ce cauza nu ne vin facturile (cred ca au trecut si ei pe online) ….

    • Deci uite ca se poate…

      Da, e problematic cu facturile astea. Din fericire mie imi ajung toate si asa le pot plati online.

  4. eu sunt norocoasa sa presupun avem program de dimineata de la 7 si dupaamiaza pana la 19 se mai lucreaza uneori si sambata insa tu nu ai nici o vecina draga tie cu care sa cazi la intelegere sai lasi banii sa ti plateasca iar cu plata online si citirea apometrelor si pe mine ma lasat masca o ideie binevenita sincer cam tarziu dar nu mai conteaza ca asa ma saturasem sa stau la rand .

    • Hmm…nu m-am gandit la chestia cu vecina. Singurele vecine care pot merge sa plateasca in locul meu sunt batrane si nu prea le-as pune pe drumuri si nici nu as lasa la ele sume asa mari de bani.

  5. Ce bine ca eu am o zi libera pe saptamana pentru astfel de probleme. Altfel nu stiu cum m-as fi descurcat pentru ca eu nu am voie nici sa ajung mai tarziu, nici sa plec mai devreme de la serviciu. Miercurea imi platesc facturile, merg la shopping si fotografiat. Astept ziua asta mai ceva ca weekendul. AMR o zi… 😀

    • 🙂 Si cu vizitele astea, e bine sa nu fie prea des, ca nu se apreciaza la locul de munca. Doar daca bine, recuperezi timpul.

  6. O sa razi, dar pe cuvant ca nu inteleg ce e aia casierie pentru intretinere. La noi vine timp de doua zile (in fiecare zi cate doua ore) pe luna un reprezentant al firmei care se ocupa de administratie si ia banii si citirile apometrelor. Nu exista casierie sau ceva de genul asta… 🙂

  7. La noi intretinerea se plateste de la ora 20 la 22. Apometrele se anunta cu un afis pe casa scarilor cu 10 zile inainte si intervalul e deseori dupa ora 19

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.