pÎn ultimul an vizitele mele la coafor s-au lăsat cu comentarii precum: “vai, dar ştii că îţi cade părul, nu?” sau “hmm…ce păr fin şi subţire!”. Lucruri pe care normal că le ştiu, ba mai mult, aş putea să le completez. Părul meu este gras, subţire şi fin. Am perioade, probabil când sunt mai stresată, când îmi cade foarte mult. Am şi perioade când mă lupt cu mătreaţa, atunci când nu-i convine şamponul pe care-l folosesc. Dacă nu-l tund în câteva luni, mă trezesc cu vârfuri despicate.

Cumpăratul unui şampon este o adevărată provocare. Ce să aleg? Şampon pentru păr gras? Şampon antimătreaţă? Şampon pentru păr fin? Şampon pentru mai multă strălucire? Şampon pentru păr colorat, atunci când am părul nuanţat? Şampon pentru volum? Mie mi-ar trebui un şampon pentru păr gras, fin, subţire, fără rezistenţă, cu vârfuri despicate, care să fie antimătreaţă şi eventual să-i confere şi strălucire. Dar cam greu de găsit aşa ceva.

Nu mereu am fost în situaţia asta. Până nu demult eram chiar mulţumită de părul meu. Îmi plăcea faptul că nu trebuie să investesc mult timp în aranjarea lui, pur şi simplu îl spălăm şi aşteptam să se usuce şi se aranja de la sine destul de bine. În unele zile era mai drept, în altele avea onduleuri mici. Foarte ok, un aspect natural.

Apoi am început să-mi doresc mai mult. Mi-am cumpărat tot felul de plăci, le foloseam de câteva ori apoi le abandonam. Mă simţeam apoi vinovată că nu investesc timp în aranjarea lui, că nu mă pricep, că nu încerc să învăţ să folosesc bine plăcile alea, astfel încât să-mi stea şi mie părul cum vreau mai mult de câteva ore.

Dar, într-un final, am priceput şi eu care e treaba cu părul meu. Am ascultat mai bine ce-mi spuneau la coafor, am pus întrebările potrivite şi am înţeles. Părul meu e subţire şi fin şi de aceea orice aranjare a lui nu ţine mai mult de câteva ore, şi asta cu ajutorul unui fixativ bun. Nu era vorba că nu mă pricepeam, nu era vorba că nu foloseam suficient fixativ sau placa potrivită. Pur şi simplu ăsta e tipul de par. În plus, e păr gras. După maxim 2 zile se îngraşă teribil şi trebuie spălat.

Aşa încât nu pot fi una din acele fete care de 2, 3 ori pe săptămână îşi aranjează părul cu peria rotativă, placa sau ondulatorul, şi gata, au coafura perfectă pentru câteva zile. Aş putea fi dacă aş investi în fiecare zi, de dimineaţă, o oră pentru aranjarea lui, dar îmi dau seama că nu aş îmbunătăţi cu nimic situaţia dacă zi de zi l-aş agresa în acest fel.

Nu pot avea părul perfect zi de zi de zi. Arată cum arată, tot ce pot face e să lupt să fie mai sănătos. Să nu mai cadă, să nu mai apară mătreaţa, să aibă volum. Şi pentru aceasta am comandat nişte produse profesionale şi încep testarea lor, revin cu informaţii după ce-mi fac o părere.

Vă confruntaţi şi voi cu astfel de probleme? Aveţi sfaturi pentru mine, pentru îngrijirea mai bună a unui astfel de păr problematic (subţire, fin, gras)?

12 Comments on Of, părul ăsta

  1. In primul rand, si eu am parul gras si stiu cum e, e nevoie sa-l spal destul de des, nu mai cred in teoria ca daca il speli rar se va regla, nicio sansa.
    Il spal destul de des, la 2,3 zile, folosesc produse speciale pentru par gras,si uneori mai recurg la tratamente, Pentru ca e foarte lung, si e normal sa cada mult, am incercat kitul de la Farmec pentru regenerarea parului. Dupa 3 luni, au aparut niste suvite proaspete, sper ca parul sa se mai indese putin.
    Destul de rar folosesc placa sau ondulatorul, mai mult bigudiurile, in plus fiind lung, toate aceste artificii nu ajuta parul prea mult timp sa stea aranjat.
    Dar daca merg la salon pentru un aranjat, si il tapeaza putin, il mai spal doar dupa o saptamana, nu se unge, se aranjeaza frumos.
    In rest, doar rabdare cu el!

    • Uite ca nu m-am gandit ca poate si pentru ca e lung, cade mai mult. Si nici ca fiind asa lung, nu sta aranjat la fel de mult timp. Oricum, ma voi duce cat de curand sa-l mai tund, ca am si varfurile despicate…

  2. Nu stiu daca exista vreun tip de par care dupa 2-3 zile de la spalare sa-si pastreaze volumul si stralucirea initiala. Eu am momentan tot probleme cu parul(despre care doresc sa scriu un articol) dar de alta natura. Nu reusesc sa ma vopsesc astfel incat sa am si eu o singura culoare, care sa fie uniforma, sa nu apar in degrade, suvite, bicolor sau mai stiu eu ce alta trasnaie din asta.
    De calitatea parului meu sunt destul de multumita, cand il spal(cu produse bune) si coafez putin se aranjeaza destul de frumos.
    Iti doresc mult succes cu noile produse. Stiu ca pentru noi, femeile, aspectul parului este foarte important.

    • Da, este foarte important. Mi-am dat seama ca daca iti sta parul ca lumea, poti sa fii si nemachiata, ca arati bine. Cel putin asa consider in cazul meu.

  3. Am exact tipul de par pe care il ai si tu. Reușesc să-i dau o forma care nu se strica imediat doar daca il dau cu o spuma înainte( ii da textura), il usuc si il coafez, apoi finisez cu un fixativ bun. E foarte dificil tipul asta de par, eu am ajuns sa il tund bob, desi mi-aș dori sa il am mai lung, dar cu cat e mai lung cu atât are mai puțin volum. Mi-am luat si un șampon profesional de la Wella, sa vad daca va fi vreo îmbunătățire. In rest, il spăl des, uneori mai folosesc șampon uscat, dar nici cu ala nu prea îmi place cum arata, mai bine apa si șampon. Daca ai ceva recomandări de produse utile pt un astfel de par, chiar te rog sa ni le oferi si noua, celor cu par pisicos 🙂

    • Of…si eu imi doresc sa-l am cat mai lung si acum il am foarte lung si poate de aceea am si atatea probleme cu el. Vreau intai sa ma duc sa-l tund si apoi o sa mai incerc sa-l aranjez cu placa/peria si sa folosesc si spuma si fixativ, cum folosesti tu.

      Cat despre recomandari, acum incerc 2 produse profesionale, un sampon si un ulei pentru par subtire…momentan e bine, dar mai vreau sa le testez vreo 2 saptamani, sa vad ce se intampla. 😛

  4. Mi se pare lipsa de bun simt sa ti se spuna asa ceva la coafor. sincer. Ai oglinda vezi si tu, stii, mai mult e o nesiguranta a ta pe care nu prea ai cum sa o rezolvi. E ca si cum vii grasa fiind la sala si antrenorul iti spune stii esti cam grasa… ai burta cam mare si fundu lasat. Nu zau? sunt in acceasi situatie cu parul si mereu la coafor mi se spune asta… de parca n-as stii. Ma intreaba ai auzit de nu stiu ce tratament, ai facut nu stiu ce cura de vitamine? DA, am facut si luat de toate si asta e parul meu…. atata vreme cat e curat si nu ai varfuri despicate, mai give us a break.

    • Da, sa stii. Si eu m-am simtit cam aiurea mai ales ca insista o gramada pe tema asta. Chiar ma gandeam ca la salon/coafor te duci sa te simti bine, sa te relaxezi, sa-ti cresti increderea in tine, sa ai o parere mai buna despre fizicul tau, nu sa pleci de acolo dezamagita, terminata, gandindu-te ca arati bine doar cand esti aranjata de ei. Sau cine stie, poate e si asta o tactica, sa te faca sa vii cat mai des la ei. 🙂

  5. Buna, Mihaela! te inteleg perfect…de cand ma stiu sufar din cauza parului care e subtire, moale si se ingrasa repede. Dar, din tooate produsele pe care le-am folosit uleiul de argan chiar e minunat si ca sampon poti sa incerci de la farmacia naturista Acnistat.

    • Multumesc pentru recomandare. De uleiul de argan am tot auzit…dar nu stiu, ma gandeam ca poate n-o fi foarte bun pentru parul gras. Dar am sa il incerc. Sa termin intai uleiul pentru par fin pe care l-am cumparat de pe aoro (ai denumirea in ultimul articol, cel cu ultimele achizitii, daca esti interesata).

  6. Buna Mihaela! Problema aceasta o am si eu…. mi-e groaza de parul meu. E un dezastru! Pisicos si pe deasupra se ingrasa repede (il spal de 3-4 ori/saptamana).
    Totusi una din solutiile mele pentru momentele lui de glorie, atunci cand sta lipit de cap, este o pudra pentru volum de la Taft.
    Eu o aplic la radacina parului si ii da un fel de volum.
    Din pacate pana acum nu am gasit un sampon+balsam care sa ii reduca din tendinta de ingrasare sau sa ii dea volum.
    O zi buna!!!

    • Sa incerci samponul uscat, este o solutie temporara buna. O sa apara zilele astea review-ul meu la samponul uscat de la Batiste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.