Vizitând Italia: Muntele Vezuviu

O altă atracţie turistică pe care am vizitat-o în Italia a fost Muntele Vezuviu, cel mai cunoscut din Italia, cel mai cercetat vulcan activ din lume şi singurul vulcan activ al continentului european.

Am plecat cu un autocar din Roma spre Vezuviu, urmând ca după vizită să ne cazăm în Napoli. Autocarul ne-a dus până în apropierea craterului vulcanic, este o parcare amenajată acolo pentru autocare turistice, care însă nu pot şi staţiona. Nici n-ar fi suficient loc.

Am avut o oră la dispoziţie pentru poze, cumpărături şi bineînţeles pentru a urca până în vârf. Pentru cine era în stare. Taxa de intrare pe crater este de 6 euro, se achită în parcarea de care v-am spus, înainte de a începe să urci spre crater.

Nu ştiu exact cât am avut de mers până sus, am căutat pe net şi unii ziceau că ar fi vorba de 4 km, dar e mult prea mult, cred că a fost vorba de câteva sute de metri. Problema e că e vorba totuşi de urcare, pe teren alunecos, cu pietre. Nu e uşor deloc. Plus că fiind şi la altitudine, aerul devine din ce în ce mai rarefiat.

La începutul drumului am avut parte de privelişti minunate ale oraşului de la poala muntelui, însă pe măsură ce urcam, am fost învăluiţi în ceaţă şi n-am mai putut admira decât muntele şi craterul. Devine şi din ce în ce mai frig, vântul bate mai tare, aşa încât mare atenţie să ai haine groase la tine. Eu nu eram chiar cea mai bine îmbrăcată de acolo, dar am strâns din dinţi şi-am urcat în continuare.

Pe drum am admirat grupurile de oameni de toate vârstele care parcurgeau acelaşi traseu. Am văzut şi oameni în vârstă care mergeau cu baston, am văzut şi copii. Mi-au dat putere să urc şi să tot urc, fără să mă plâng.

Am ajuns într-un final şi-n vârf, am făcut poze, filmuleţe, m-am uitat la crater de pe toate părţile, am cumpărat şi-un mic suvenir (erau şi în parcare aceleaşi suveniruri, dar m-am gândit să iau ceva de sus, să-mi amintesc că am urcat, că am făcut un efort).

Coborârea a fost mai uşoară, dar a trebuit făcută cu grijă, pentru că pământul e alunecos iar adidaşii mei nu erau chiar potriviţi pentru drumeţii.

Nu am fost eu aşa de mulţumită de vreme, picura, era ceaţă, dar citind ulterior pe net tot felul de păreri, am avut chiar noroc. Mulţi au păţit să ajungă până în parcare şi să descopere acolo că nu se permite accesul pe crater din cauza vremii proaste.

Am ajuns şi la vulcanul Etna, şi-n Roma sau Vatican, dar la ritmul în care public eu articole despre călătoria de 2 săptămâni, cred că vă voi povesti despre acestea peste câteva luni bune. M-am lămurit cu ideea mea de a avea un blog de călătorii. 🙂