baby-1151526_640Cum din ce în ce mai mulţi prieteni încep să aibă copii, mă văd în ipostaza de a merge în magazine nu doar pentru a cumpăra haine pentru mine, ci şi a mă uita la haine copii şi a alege ceva ce consider eu drăguţ şi calitativ.

Uşor de zis şi, credeam eu, uşor de făcut. Numai că atunci când ai în faţă zeci de modele, pentru diverse vârste, greutăţi, din tot felul de materiale, nu mai ştii la ce să te opreşti. Câteva din gândurile mele când încercam să aleg ceva de îmbrăcat pentru un băieţel de un an: oare materialul acesta e bun? Nu e sintetic? Nu dă alergii? Oare mai are aşa ceva? Blugi pentru un bebeluş? Salopeta asta oare e confortabilă? O să le placă la părinţi? Până la urmă am ieşit şi am cumpărat nişte jucării de la Noriel. Aşadar trebuie să recunosc, nu mă pricep să cumpăr haine pentru copii. Doar dacă sunt nou-născuţi şi trebuie să cumpăr body-uri. Sau dacă sunt mai mari de 5 ani. E mai simplu atunci.

Nu acelaşi lucru se spune despre sora mea. Nepoatele mele sunt teribil de cochete. Chiar şi cea mică, de un an, vrea să umble prin casă cu o gentuţă mică. De câte ori trec pe la ele sunt uimită de ce rochiţe au, de cât de moderne şi frumoase sunt. Cea mare, la doar 8 ani, a început să fie din ce în ce mai preocupată de cum se îmbracă aşa încât aproape toţi banii de buzunar îi dă pe haine. Şi-a luat un trench maro, balerini, o geacă din piele ecologică, o geantă super drăguţă care îmi place şi mie. De fapt multe din hainele ei îmi plac şi puţin lipseşte să nu-mi vină şi mie. Iar la încălţăminte, cred că în scurt timp va ajunge la mărimea 36 (a mea) – o să fie sigur foarte înaltă. Aşa încât, deşi nu am aceeaşi mărime la haine sau încălţăminte cu mama şi sora mea (care tot fac schimb între ele), poate o să fac schimb cu nepoata mea. Pont! 🙂

Revenind, ştiţi că vă spuneam că hainele sunt printre cele mai uşor de cumpărat cadouri pentru copii? Cred că m-am înşelat. Sunt uşor de cumpărat dacă eşti deja părinte, dacă ştii ce materiale sunt bune, ce tipuri de haine sunt confortabile şi potrivite. Nu mai zic de încălţăminte, acolo sunt total depăşită, mai ales că cei mici cresc aşa de repede şi se schimbă mărimea chiar şi de la o lună la alta. Aşa că momentan mă voi limita la a cumpăra jucării. Pare a fi mai simplu.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.