Soluţie pentru nopţile caniculare

Atât de mult mi-am dorit să vină sezonul cald încât acum mi-e cam jenă că trebuie să încep să mă plâng. Dar n-o să exagerez pentru că mi-a rămas întipărită în minte ninsoarea de pe 21 aprilie. Sau faptul că am putut purta sandale de-abia începând cu această lună.

Se anunţă o vară cu temperaturi maxime, aşa cum am fost obişnuiţi în ultimii ani. Aproape în fiecare săptămână suntem anunţaţi de vreun cod galben sau portocaliu de caniculă. Pentru mine este încă suportabil. Am noroc că la serviciu birourile sunt într-o cameră răcoroasă, de aproape că n-ai nevoie să dai deloc drumul la aer condiţionat. Iar acasă încerc să stau cât mai mult afară, la umbră, într-un loc în care mai adie şi vântul.

Rămâne însă noaptea – chiar azi noapte m-am trezit din cauza căldurii şi cu greu am reuşit să adorm din nou. Mai ales că temperatura crescută din cameră a fost însoţită şi de un ţânţar enervant. Soluţii sunt: aer condiţionat sau ventilator. În acest moment nu am aer condiţionat în camera în care dorm şi nici n-aş pune, nu mi se pare chiar sănătos, iar până o să decid dacă să pun în hol sau nu, folosesc clasicul ventilator. Nu l-am ales eu, a fost cumpărat acum câţiva ani de partener şi probabil va trebui înlocuit cât de curând cu o versiune mai bună. Am căutat ceva păreri ventilator de cameră – pe site-ul menţionat am găsit exact caracteristicile la care e bine să fii atent înainte să cumperi un ventilator, adică tip, funcţii, putere şi brand + câteva recomandări. Ce caut eu la un ventilator (după ce vara trecută am dormit aproape în fiecare seară cu unul pornit) este să fie cât se poate de silenţios, să fie cu picior, să se rotească în jurul tijei şi bineînţeles, să aibă capacitatea de a răcori bine camera. E clar că n-o să reuşească să transforme o temperatură de 28 grade în 23, dar măcar să creeze o atmosferă suportabilă pentru un somn liniştit.

Aşadar asta este alegerea mea pentru nopţi caniculare. Voi folosiţi aerul condiţionat în dormitor sau apelaţi tot la ventilator?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 Comments on Soluţie pentru nopţile caniculare

  1. Mihaela Curea
    July 8, 2017 at 12:37 pm (2 weeks ago)

    Cand am construit casa, sotul a amplasat dormitorul cum a stiut mai bine. Vara e racoare, iarna e cea mai calduroasa camera. Eu sunt impotriva aerului conditionat, nici in masina nu il prea suport.
    Poate un ventilator, dar nu stiu daca ar face fata.
    Ma bucur ca stam la 18 km de oras, temperatura e mai scazuta cu 2 grade, ideal vara.
    O alta metoda de racorire este spalarea teraselor si a pavajului. Ai o senzatie de racorire instant.

    Reply
    • Mihaela
      July 9, 2017 at 8:17 am (2 weeks ago)

      Da, si la noi e cam cu 2 grade mai putin decat in oras, am observat asta anul trecut, vara. Poate nu pare mult, dar in verile caniculare se observa.

      Reply

Leave a Reply

More in articole publicitare
Cu ce ne îmbrăcăm vara asta?

Cred ca cele mai aşteptate obiecte vestimentare odată cu venirea verii sunt costumul de baie şi rochia de ocazie, necesară...

Close