Contrar tuturor așteptărilor, am reușit să o alăptez pe Ilinca 2 ani și 3 luni. Astăzi vă voi povesti de ce am ales să o înțarc și cum am făcut asta. Încă sunt uimită de cât de ușor a decurs totul.

Contextul înțărcării

La 2 ani și 3 luni, mergând în colectivitate deja de câteva luni bune, Ilinca mai era alăptată dimineața, la trezire, pe la 6 când o aduceam de la grădiniță și seara la culcare. Bineînțeles și în timpul nopții, măcar de vreo 2 ori cerea. În weekend sau în zilele când nu mergea la grădiniță, era alăptată și la somnul de prânz.

De ce am ales să înțarc?

Presiuni au fost, din mai multe locuri. Familia glumea pe subiectul acesta. Nu m-au deranjat, glumeam și eu cu ei, și nu prea luam în considerare ce spuneau. Știu că pe vremea lor era diferit, femeile alăptau 3 luni pentru că apoi se întorceau la serviciu.

Doctorii la care am mers se uitau și ei cam ciudat la mine. Nu m-a certat niciunul (se mai întâmplă, nu vă mirați), o singură doamnă dr (specializarea ORL, nu c-ar conta) părea că este puțin mai deranjată, dar nu a comentat, doar asta mi-a indicat din tonul vocii.

Nopțile începeau să fie dificile. Nu mă deranja dacă se trezea doar să stea la sân puțin, dar din diverse motive (dinți sau viroze) se trezea foarte des, voia să doarmă toată noaptea așa, simțeam că nu mă odihnesc deloc. Mi-era dor să dorm o noapte cap-coadă, nu mai reușisem să fac asta de aproape 3 ani.

Dar aș fi trecut peste toate astea, dacă nu ar fi intervenit corpul meu. Nu știu dacă e de la alăptare sau nu, de la oboseală/operație/sarcină, poate o fi de la faptul că Ilinca a intrat în colectivitate și mai aduce pe acasă diverse “cadouri”, dar în ultimul an am tot început să mă îmbolnăvesc, să-mi cadă părul foarte tare, să dureze mai mult să-mi treacă o viroză. Și am cam intrat în panică și încerc să fac tot ce pot ca sistemul meu imunitar să-și revină. Și pentru asta am considerat că trebuie să dorm cum trebuie, pentru că știu că este un factor foarte important (dacă nu chiar cel mai important) pentru un sistem imunitar corect.

Așa că am luat decizia, împreună cu soțul meu, să încheiem povestea alăptării.

Cum am înțărcat

Am vrut o înțărcare cât de cât blândă. M-am inspirat din experiența Danielei, voiam să scot inițial doar alăptarea din timpul nopții, dar soțul meu a adăugat la asta și alăptarea de la adormire.

Când a venit momentul să ne punem la somn, i-am zis Ilincăi că trebuie să merg la serviciu (îi spusesem și în cursul zilei că voi munci în acea noapte) și că va dormi cu tati. Am plecat în alt dormitor și am dormit acolo. Soțul meu a rămas cu ea, a durat bineînțeles mult să adoarmă, a și plâns, pentru că mă voia pe mine, voia lapte, dar a adormit într-un final. În prima noapte cu soțul meu s-a trezit o dată și a cerut lapte, tatăl ei i-a zis că nu are și s-a culcat la loc. În a doua noapte, deși tot așa greu a adormit, nu s-a trezit noaptea să-i ceară lapte. Dimineața veneam eu și îi dădeam sân.

După aceste 2 nopți am fost foarte uimită să constat că nu mai cerea sân când venea de la grădiniță. Rămăsese doar cu alăptarea de dimineață.

Tot după aceste 2 nopți am considerat că pot reveni să dorm cu ea. A plâns și cu mine la adormire în prima noapte, dar am înlocuit alăptarea la somn cu citirea la somn. I-am citit până a adormit. În timpul nopții cu mine s-a trezit (parcă simte când sunt eu și nu tatăl ei), a cerut lapte, i-am zis că nu am, și am reușit să o adorm îmbrățișând-o.

După alte vreo 2 zile, am scos și alăptarea de dimineață pentru că deși o cerea, nu era insistentă și nu părea să-i pese prea mult. Schimbam subiectul și uita repede. Și…cam asta a fost.

Dupa înțărcare

Doarme toată noaptea? În primele 3 săptămâni nu a dormit toată noaptea. Chiar mă gândeam că uite, ne-am chinuit atât pentru nimic. Dar apoi am realizat că a avut și viroze, și o boală cu febră, și din acest motiv nu dormea toată noaptea. În total a dormit 4 nopți neîntrerupt de când am oprit alăptarea, din care 2 în ultima săptămână. Mai are nopți când se trezește scurt, miorlăie puțin și adoarme la loc după ce o țin in brațe.

Mi-a fost greu? Da. Nu eram sigură că doream să opresc alăptarea. Și pentru mine era ceva sentimental, faptul că o țineam la pieptul meu, că se simțea așa bine acolo, că se liniștea și mă liniștea și pe mine. Ți se rupe sufletul când cere “țiți” și nu poți să-i dai. Dar am știut care va fi ultima alăptare și am încercat să mă bucur de acel moment, am făcut și o poză, să mă pot uita când voi dori să-mi amintesc.

M-au durut sânii? Nu. Dar asta pentru că înțărcarea a fost blândă. Nu am oprit totul deodată. Sânii nu s-au întărit deloc, nu m-au durut. Faptul că într-o săptămână am redus treptat numărul de alaptari a ajutat mult. Deci totul a fost natural, a scăzut încet producția de lapte, nu a fost nevoie să iau medicamente sau să mă storc. După câteva zile în care nu am alăptat deloc mai aveam momente când picura puțin din sân, deși acesta era destul de moale.

Este mai greu să înțarci un copil de 2 ani decât unul de 1 an? Așa credeam. Ilinca are personalitate, uneori simt că mă domină și nu credeam că voi reuși să o înțărc prea ușor. Credeam că va urla până când voi ceda și îi voi oferi ceea ce dorește. În ciuda tuturor explicațiilor. Dar nu s-a întâmplat asta. Nu știu dacă este mai greu sau mai ușor…Contează mult dacă are o perioadă în care stă bine cu sănătatea. Ilinca când era bolnavă sau o durea ceva, stătea non stop la sân și o ajuta asta. Poate la 3 ani, când poți comunica cu el, și își poate spune și el părerea, este mai ușor.

Aceasta a fost experiența noastră. Nu știu dacă va ajuta pe cineva, dar am vrut s-o scriu, să o am aici amintire. Sfatul meu pentru voi este să alăptați cât doriți voi și copilul vostru. Să nu va intereseze ce zice unul sau altul, este doar alegerea voastră.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.