Nu avem educație medicală. Nu știm să oferim un prim ajutor, nu știm când și ce medicamente să luăm, nu știm când să mergem la doctor. Mâncăm prost, bem prost, dormim prost și nu ne mișcăm deloc. De multe ori pentru că pur și simplu nu știm sau ne credem invincibili. Apelăm la tot felul de leacuri minune, numai să ne permitem să continuăm să facem aceleași greșeli ca înainte.

Pentru toate motivele expuse mai sus, vă recomand să citiți cartea dlui Dr Vasi Rădulescu – Medicina povestită pe înțelesul tuturor, care într-adevăr este o carte pe care orice familie ar fi bine să o dețină (și să o citească, adaug eu).

În carte vei regăsi informații legate de: cum funcționează corpul tău, cum să te hrănești sănătos, cum să ai grijă de buna funcționare a inimii și a creierului, cum să dormi bine, cum să recunoști simptome, cum să oferi un prim ajutor, cum să previi diverse afecțiuni, informații despre antibiotice, paracetamol, nurofen, algocalmin, și multe altele. Autorul prezintă cu mult respect și câteva amintiri legate de pacienți de-ai săi.

Simt că am învățat multe din ea. De exemplu să nu mai iau câte un Nurofen de fiecare dată când am vreo durere sau că decongestionantele nazale pot da hipertensiune. Și m-a motivat să încerc să mănânc mai sănătos, mai multe legume în special.

Acum cartea este oferită gratuit de autor, în limita stocului disponibil. Se achită doar transportul (17 lei). Va sfătuiesc să profitați de ofertă și să vă grăbiți să o comandați de aici.

1 Comment on Medicina povestită pe înțelesul tuturor – Dr Vasi Rădulescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.