Tag: actiune

Mission: Impossible – Ghost Protocol (2011)

În zilele libere de Crăciun chiar am avut chef de un film bun de acțiune, văzut la cinema. Oferta nu era foarte bogată, așa că am ales Mission: Impossible – Ghost Protocol, chiar dacă eu n-am văzut (sau nu-mi amintesc să fi văzut) celelalte 3 filme Mission Impossible.

Am descoperit un Tom Cruise destul de îmbătrânit, dar cu o condiție fizică excelentă (se zice că și-ar fi făcut singur cascadoriile). Iar filmul m-a impresionat nu neapărat prin scenariu original sau scene deosebite, ci prin acțiunea pură, oferită în cantități mari. Chiar nu am avut timp să mă plictisesc, la un moment dat îmi era și teamă de ce se întâmpla pe ecran – actorul escalada cel mai înalt zgârie-nori din lume, Burj Khalifa din Dubai – se afla mai exact la 828 metri înălțime.

Dar să vă povestesc în mare și despre ce e vorba în film. Agentul operativ MI Ethan Hunt este eliberat din închisoare de colegii săi și împreună pornesc într-o acțiune de reabilitare a departamentului și prevenire a unui atac nuclear. Ei trec prin Budapesta, Dubai, Moscova, India sau Statele Unite, și din toate aceste locuri ne sunt prezentate imagini spectaculoase. (more…)

In Time (2011)

N-am mai prezentat de mult timp un film și asta din simplul motiv că n-am mai urmărit vreunul. Vreo 2 luni de zile m-am uitat exclusiv la seriale și diverse emisiuni, plictisită de filme și de subiectele abordate. Mă săturasem să-mi pierd 2 ore pentru a urmări ceva ce la un moment dat în viață, mai urmărisem, dar sub altă formă.

Însă a venit și un weekend în care mi-am dorit să fac ceva mai diferit de ce mai făcusem. Și mi-a venit ideea că ar fi relaxant să mergem la cinematograf, după care să mâncăm și poate să-i cumpărăm și lui Albert ceva bun.

Am ales filmul In Time, bucuroasă că de-acum e deja vechi, nu se mai îmbulzește lumea la el. Toate adolescentele și tinerele erau oricum fascinate de noul film Twilight, era plin mall-ul de ele. Nu am luat însă în considerare că e duminică după-amiază și că lumea se plictisește și atunci…se plimbă prin mall. Era atât de aglomerat încât de-abia puteam să trecem printre oameni – mi-au ajuns duminicile în mall, nu-mi mai trebuie.

Dar să revin la film. Mi-a plăcut. În general nu m-a plictisit și m-am bucurat că în sfârșit Justin Timberlake poate să joace într-un film fără să cânte sau să fredoneze vreo melodie. Amanda Seyfried mi s-a părut o actriță chiar bună și de ce să nu recunoaștem, frumoasă foc. În schimb e mică de statură, așa că a fost încălțată tot serialul cu platforme de 10-15 cm. Incredibil cum reușea să fugă cu ele pe scări, pe nisip; chiar și atunci când mai avea doar 10 secunde de viață și trebuia să ajungă undeva, tot pe acele tocuri fugea. 🙂 Trecând peste asta, a fost un film ok, pe care îl recomand.

Ah, și m-am bucurat să îi văd în film pe Olivia Wilde (House M.D.) și pe Johnny Galecki (The Bing Bang Theory).

[box type=”info”] Într-o societate a viitorului în care timpul a devenit un fel de monedă, iar durata vieţii ţi-e limitată numai de suma din contul din bancă, un tânăr încearcă să schimbe ordinea prestabilită a lucrurilor. Acuzat pe nedrept de crimă, Will Salas vrea să transforme în istorie prezentul, în care cei bogaţi pot trăi practic la nesfârşit, în timp ce săracii ca şi el trebuie să cerşească, împrumute şi fure minute pentru ca ziua de mâine să-i prindă în viaţă… [/box]

Trailer:

Taken

Cand m-a rugat Felix sa ne uitam la acest film am fost destul de reticenta. Nu prea aveam chef de un film de actiune, as fi preferat sa ne uitam la un episod din Chuck. Am cedat insa si nu mi-a parut deloc rau. Taken este un film destul de bun, e antrenant, interesant, cu o distributie excelenta.

In afara de Liam Neeson, pe care cu siguranta il recunoasteti, in Taken mai joaca o serie de actori care au devenit cunoscuti datorita rolurilor din seriale: Maggie Grace – a jucat in primul sezon din Lost, Famke Janssen – a aparut in cateva episoade din Nip/Tuck si Katie Cassidy – a avut rolul principal in Melrose Place (varianta noua).

Liam Neeson joaca rolul unui fost agent din Serviciile Secrete care se muta in California pentru a fi mai aproape de fiica sa, Kim. Cand aceasta isi doreste sa mearga impreuna cu prietena ei intr-o calatorie prin Europa, Bryan (Liam Neeson) se lasa greu convins. Doar lacrimile lui Kim si reprosurile mamei ei, Lenore (recasatorita cu un om de afaceri foarte bogat) il determina sa semneze actele pentru ca Kim sa paraseasca tara. Foarte repede va regreta aceasta decizie deoarece Kim si prietena ei sunt rapite de o grupare care se ocupa cu traficul de carne vie iar Bryan va avea doar 96 de ore la dispozitie pentru a-si gasi fiica, inainte ca aceasta sa dispara complet.

Enjoy! 🙂