Am aflat cum este să fii iubită necondiţionat. Indiferent ce faci, indiferent cum arăţi sau cum te porţi, indiferent cum gândeşti, eşti iubit. Nu ştiu dacă vreo fiinţă umană este capabilă de astfel de sentimente, pentru că noi ne gândim prea puţin la alţii şi prea mult la noi – nu, o astfel de iubire este posibilă doar din partea unei fiinţe cu adevărat curate, loiale, care are capacitatea de a se dedica total unui om. Cred că aţi ghicit că este vorba de prietenul cel mai bun al omului, câinele.

Am fost înconjurată de animale întreaga mea viaţă. Primul căţel, un labrador negru, l-am primit de la tatăl meu la vârsta de 7 ani. La 10 ne-am îmbogăţit familia şi cu 2 pisici. Apoi ne-am mutat la casă, unde ne-am mai luat 2 căţei, salvaţi de pe stradă. A urmat un Akita Inu şi alte pisici, atunci când primele au murit. Când m-am mutat la casa mea nu am putut sta prea mult departe de animăluţe şi deoarece şi prietenul meu este un mare iubitor de animale, ne-am luat o pisică. Ulterior am dus pisica acasă la părinţii mei deoarece nu se simţea prea bine în spaţiul închis al apartamentului şi ne-am luat peşti. Însă peştii nu-ţi oferă nimic…şi noi aveam nevoie de afecţiune. Aşa că de un an şi ceva a apărut în viaţa noastră Albert.

Mă simte încă de dinainte să sun la interfon, când intru în bloc. Mă urmăreşte prin casă mereu – unde merg eu, vine şi el. Unde stau eu, stă şi el. Indiferent că e în bucătărie sau la birou. Când e trist sau plictisit vine şi îşi aşază botul pe picioarele mele. Când are chef de joacă se urcă pe scaunul meu şi-mi respiră în ceafă, poate, poate, îi dau puţină atenţie. Când îi este teamă de ceva vine tot la mine şi mă foloseşte drept scut, pentru apărare. Se bucură atât de mult când vin acasă, se bucură când ieşim afară, când ne jucăm.

Am vrut să vă povestesc despre noi pentru ca să vă confirm bucuria pe care ţi-o poate aduce un animal de casă. Da, sunt multe responsabilităţi şi apar şi cheltuieli suplimentare, însă dragostea pe care o primeşti este nepreţuită.

Mă simt atât de incredibil de norocoasă să am un animal atât de bun, atât de cuminte, atât de iubitor. Atât de frumos şi de dulce.

Dacă vreodată va veţi hotărî să mai adăugaţi un membru familiei voastre, uitaţi-vă şi pe www.adoptiicaini.ro, poate vă veţi îndrăgosti de vreun căţeluş de acolo.