Am aflat cum este să fii iubită necondiţionat. Indiferent ce faci, indiferent cum arăţi sau cum te porţi, indiferent cum gândeşti, eşti iubit. Nu ştiu dacă vreo fiinţă umană este capabilă de astfel de sentimente, pentru că noi ne gândim prea puţin la alţii şi prea mult la noi – nu, o astfel de iubire este posibilă doar din partea unei fiinţe cu adevărat curate, loiale, care are capacitatea de a se dedica total unui om. Cred că aţi ghicit că este vorba de prietenul cel mai bun al omului, câinele.
Am fost înconjurată de animale întreaga mea viaţă. Primul căţel, un labrador negru, l-am primit de la tatăl meu la vârsta de 7 ani. La 10 ne-am îmbogăţit familia şi cu 2 pisici. Apoi ne-am mutat la casă, unde ne-am mai luat 2 căţei, salvaţi de pe stradă. A urmat un Akita Inu şi alte pisici, atunci când primele au murit. Când m-am mutat la casa mea nu am putut sta prea mult departe de animăluţe şi deoarece şi prietenul meu este un mare iubitor de animale, ne-am luat o pisică. Ulterior am dus pisica acasă la părinţii mei deoarece nu se simţea prea bine în spaţiul închis al apartamentului şi ne-am luat peşti. Însă peştii nu-ţi oferă nimic…şi noi aveam nevoie de afecţiune. Aşa că de un an şi ceva a apărut în viaţa noastră Albert.
Mă simte încă de dinainte să sun la interfon, când intru în bloc. Mă urmăreşte prin casă mereu – unde merg eu, vine şi el. Unde stau eu, stă şi el. Indiferent că e în bucătărie sau la birou. Când e trist sau plictisit vine şi îşi aşază botul pe picioarele mele. Când are chef de joacă se urcă pe scaunul meu şi-mi respiră în ceafă, poate, poate, îi dau puţină atenţie. Când îi este teamă de ceva vine tot la mine şi mă foloseşte drept scut, pentru apărare. Se bucură atât de mult când vin acasă, se bucură când ieşim afară, când ne jucăm.
Am vrut să vă povestesc despre noi pentru ca să vă confirm bucuria pe care ţi-o poate aduce un animal de casă. Da, sunt multe responsabilităţi şi apar şi cheltuieli suplimentare, însă dragostea pe care o primeşti este nepreţuită.
Mă simt atât de incredibil de norocoasă să am un animal atât de bun, atât de cuminte, atât de iubitor. Atât de frumos şi de dulce.
Dacă vreodată va veţi hotărî să mai adăugaţi un membru familiei voastre, uitaţi-vă şi pe www.adoptiicaini.ro, poate vă veţi îndrăgosti de vreun căţeluş de acolo.
33 Comments on Iubire necondiţionată
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Dealungul timpului cat am stat acasa la parinti am avut multi catelusi, pisicute nu. Oricum aveam toata ziua ” pe cap ” pisicile vecinilor ..
Cel mai drag mi-a fost cainele ce-l aveam de cand eram mica mica , aveam 5 ani mai exact. A murit cand facuse 14 ani si dragul de el nu a murit acasa. Pentru prima data fugise si l-am gasit abia la marginea orasului … Pana ne-am obisnuit fara el a durat. Era un caine fidel, ascultator si destept si cred ca mereu imi va lipsi!
Acum avem altul acasuca, un caine la fel de ascultator si destept. Se cunoaste si ca sta intr-o familie de oameni impatimiti dupa cafea pentru ca si el bea! Yeap, catelul nostru bea cafea. :))
Bea cafea? :))
In adolescenta am fost foarte atasata de una din pisicile mele, rasa europeana, neagra in intregime. Era un motan independent, semana oarecum cu Garfield, tot asa de comod si grasun.
Am suferit tare mult cand a murit – a fost atacat de cainii din curte. De obicei nu se ducea in zona in care stateau cainii, nu stiu cum l-au prins…Cateva luni nici n-am mai vrut sa dau ochii cu cainii.
Acasa, in Romania, am de vreo 10 ani o catea si o pisica, ambele crescute impreuna si care se inteleg de minune. Mananca impreuna, se joaca impreuna, mereu mi-a facut placere compania lor, si mi-e atat de dor de ele…
Aici, in Spania, am de vreo cateva luni o broscuta testoasa care mi-e la fel de draga. Este un animal rece dar are felul lui de a ma inveseli.
Ne-am gandit si noi sa ne luam broaste testoase, dar a ramas la stadiul de plan. Ori ne refacem acvariul cu pesti, ori il adaptam pentru broaste testoase.
Noi am vrea foarte mult o pisică… dar cam greu… acuma mai stau eu pe acasă, am făcut o pauză de la 12-14 ore plecată de acasă… dar cine știe ce urmează din august?
Nu vreau să iau un animal, știind că noi mai mult suntem plecați. Plus că eu mai fug în unele weekend-uri la Brașov, fratele meu pe la Cluj… mai plecăm pe acasă… ar fi un animal chinuit…. și nu vreau asta…. ținut în casă închis toată ziua singur…
Pisicile rezista mai bine singure in casa – daca le gasesti si o activitati de facut, de exemplu sa le iei jucarii sau o casuta din aia supraetajata cu multe ciucuri.
Cainii, cel putin anumite rase, nu prea suporta sa stea singuri in casa. Al meu nu sta acum foarte mult timp singur, doar maxim cateva ore. Cand plecam amandoi si-l lasam singuri, se culca imediat si se trezeste atunci cand ne intoarcem. L-am si filmat sa vedem ce face singurel, ne gandeam sa nu faca nazdravanii.
Știu că unii lasă pisicile mult în casă singure, chiar și zile, cu tot ce le trebuie, dar asta nu e viziunea mea de cum trebuie îngrijit un animal.
Ori îl iei să aibă libertate, spațiu, companie, grijă, ori nu îl mai iei… să ce? Să ne facem un moft? E păcat.
Sunt de părere că ori faci un lucru foarte bine, ori nu îl mai faci deloc.
In niciun caz nu ar trebui lasate chiar zile intregi singure. De aceea exista si acele pensiuni speciale pentru animale sau chiar ii poti lua cu tine. Am gasit multe pensiuni si hoteluri care accepta animale, fara plata in plus (si la munte si la mare).
E superb Albert 😛 Eu am o pisică norocoasă. E complet neagră, pufoasă și știe chiar să ofere dragoste în felul ei. Nu am mai întâlnit o pisică așa dar asta chiar își iubește stăpânii 😀
Am avut si eu una tot asa, complet neagra, grasunica si iubitoare. Da nu chiar cu toata lumea, ci doar cu mine. 🙂
Si eu imi iubesc neconditionat porcuta (de Guineea).
Pentru ca ma suporta si cand ridic tonul si cand am parul nearanjat si cand nu ma suport eu pe mine 🙂
Acum am dus-o la mama si m-am trezit ca vorbesc cu al meu despre ea foarte des….ne lipseste amanduora. Cand se trezea el la 5 dimineata si dansa ii auzea pasii incepea sa planga. Ca sa nu ma trezeasca pe mine (striga foarte tare ) ii dadea de toate: salata verde, bobite din carton, castravete,mar….iar cand ma trezeam eu era asade satula ca nici nu ma baga in seama 😀
Ce dragut. 🙂 Porcusor de Guineea n-am avut niciodata. 😛
Porcutele mele au deja 3 ani, sunt marisoare, chiar le-am cantarit weekendul asta si una are 910 g si cealalta 934 g 🙂 bine ca se incadreaza in normal. Sunt dragalase tare, nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fara ele.
Foarte foarte fain articolul scris! desi recunosc, la primele randuri ma speriasem, a crezut ca a patit ceva.
Iti dau mare dreptate, nimic nu se compara cu starea pe care ti-o transmite un astfel de animalut. Noi suntem asa de fericiti cu 2porcusori si pisica 🙂 da mai sunt si nervi, te mai si oftici pe ei, insa probabil daca ar sti lb. romana ar spune ofurile lor.
Felicitari inca o data pt articol, foarte foarte frumos scris!
Multumesc Mihaela. 🙂
E imposibil sa nu te mai enervezi din cand in cand pe ei. Ei insa rareori se supara si daca se supara, le trece repede. 🙂 Ma bucur ca porcusorii si pisica ta sunt bine; am vazut poze cu pisicuta, este foarte draguta. 😛
Cu siguranta ai mare dreptate. Si eu am crescut inconjurata de animale, iepuri, caini, pisici, papagali, hamsteri, pesti etc. Pe langa afectiune sunt un bun medicament pentru copii cu probleme si ajuta la o dezvoltare cat mai armonioasa. Cum ar fi oare lumea fara plante, animale si copilasi? cred ca foarte trista. Ultima oara am avut un ciobanesc german, femela si o pisicuta persana care mi-au murit in acelasi an, de batranete, a fost o tragedie pentru toti. De atunci nu mai vreau sa trec prin asta, las pe altii sa se bucure de ele.
E groaznic cand iti moare un astfel de prieten…stiu cum e, din pacate. Insa in timp iti mai trece durerea si poti din nou sa daruiesti din dragostea ta unui alt animal de casa.
Si eu am adoptat acuma cc 3 saptamani un catelus.imi place foarte mult de el.
Si noi avem o catelusa golden retriever (seamana la personalitate si la figura cu Albert al vostru) si o pisicuta neagra. Se inteleg foarte bine, se joaca, se iubesc si ne iubesc. Chiar vorbeam de curand cu sotul meu ca nu exista fiinta umana care sa te poata iubi asa cum te iubeste mai ales un caine. Atat de multa dragoste incat incepi singur sa te analizezi si sa te gandesti cum ai putea fi mai bun, cum ai putea sa iubesti si tu la fel.
Si mie mi-ar placea sa-i iau lui Albert o partenera de joaca, o pisica. 😉
Am vazut pozele cu tine si cu Albert pe Facebok si chiar vroiam sa iti spun ca e un frumos!
Inteleg sentimele pe care le ai deoarece acasa am si eu un husky pe nume Oscar de 5 ani. Il consider familie din momentul in care a pasit in viata mea si imi e dor de el in fiecare zi.
De fiecare data cand merg acasa am parte de o intampinare cum nu se poate mai frumoasa si pe tot parcursul perioadei in care sunt in Bucuresti e energic si vesel intotdeauna.
Nu pot sa finalizez comment-ul altfel decat sa iti dau dreptate in legatura cu faptul ca un animal iti ofera iubire neconditionata si este o bucurie pe care oricine ar trebui sa o aiba!
Pupici >:D<
Multumesc. 🙂
Da, asta e grozav, ca de fiecare data cand ajungi acasa se bucura atat de mult, iti acorda toata atentia sa. Iti inveseleste ziua, te face sa te simti important.
“Mă simt atât de incredibil de norocoasă să am un animal atât de bun, atât de cuminte, atât de iubitor. Atât de frumos şi de dulce.”
Se pare ca iubirea neconditionata e reciproca. 😀 🙂
Iata un caz fericit. 😛
Eu nu am avut animalut niciodata, imi doream enorm un bichon maltez, doar ca, recent, am aflat ca sunt mai independenti(sa ma exprim asa) si razbunatori si mi-a cam trecut pofta…
Daca as fi locuit la casa cu siguranta as fi avut pana acum.
Ei, eu ca orice om ma mai enervez, ma mai supar. El niciodata. O singura data a fost suparat pe noi, cand l-am dus la veterinar si apoi i-am facut niste bai recomandate de doctor. Era pentru binele lui, dar el nu stia. Oricum, in 2 zile i-a trecut.
Nu stiam de chestia cu bichonii…
Si eu am avut tot timpul animale, pisici de cele mai multe ori. In scoala generala am avut si un caine, caniche, iar cu cativa ani inainte sa plec din Romania am avut pesti. Cand am plecat in Canada, am dat pestii unui pasionat, m-am asigurat sa ii las pe maini bune. 🙂
Acum am o pisica, Norwegian Forrester, neagra ca noaptea, si o cheama Noire. Are 11 ani, si o am de 5 ani. E o scumpete si o ador. 🙂
Si mie imi placea rasa asta de pisici, Norwegian Forrester, si chiar voiam sa-mi cumpar una. Pana la urma ne-am luat catel.
Vai, cat poate sa fie de frumos Albert. Eu o am pe Miki, pisica birmaneza pe care o iubesc zilnic pana fuge de mine, altadata vine ea sa o “afectam” si trage de noi. Postarile astea despre animalute ma omoara, nu mai pot de dragul lor, febletile (o fi corect?) mele sunt cainii si pisicile, nu m-as satura sa ma joc cu ei si sa trag de ei si sa ii mangai si sa ii smotocesc… uhhhhh!
🙂 Multumesc! Este intr-adevar un catel frumos, atrage toate privirile. Nu pot sa ies la o plimbare fara sa nu vina lumea la noi sa-l mangaie sau sa ma intrebe “e labrador?” :)) Au inceput sa ma si enerveze, vreau sa pot sa ies si eu afara fara sa atrag prea mult atentia. 🙂
Asa a fost si cu o fosta de-a mea.. care avea Collie :)))
Asa cum? Era foarte atasat catelul de ea? 🙂
Asa adica venea multa lume sa o intrebe daca e Collie… Si poate unii foloseau intrebarea ca pretext sa ii vorbeasca fostei, nu Lusio? :)))
:))