Tag: comunism

Şi eu am trăit în comunism

si-eu-am-trait-in-comunism

Când ajung printr-o librărie, mă duc direct la standul cu cărţi istorice sau biografii, şi de cele mai multe ori ajung să cumpăr ceva. Am realizat de acum că acesta este genul de cărţi care mă atrage.

Aşa am ajuns să cumpăr Şi eu am trăit în comunism, carte formată din sute de fragmente, scrise de 95 de autori şi editate de Ioana Pârvulescu. Povestirile sunt împărţite în 20 de capitole şi relatează viaţa de zi cu zi din comunism. Putem citi, de exemplu, relatări ce ţin de şcoală, facultate, serviciu, timp liber, sărbători, călătorii, cozi, mâncare şi băutură, munci agricole, vacanţe.

Pe alocuri cartea este amuzantă, te face să te gândeşti ce creativi erau oamenii pe atunci, ce năzdrăvănii mai făceau. Dar apoi vin povestirile triste, despre neajunsuri şi nedreptăţi.

Citeste in continuare: Şi eu am trăit în comunism

Lebedele sălbatice – Jung Chang

Acum câteva zile v-am transcris câteva fragmente din acest roman, incredibile, de necrezut chiar, mai ales pentru cineva care nu a trăit în perioada comunistă sau era prea tânăr pentru a mai avea amintiri de atunci.

Lebedele sălbatice m-a emoționat teribil, m-a îngrozit, m-a revoltat, m-a uimit, m-a făcut să sper într-un final fericit. Citind această carte am trecut printr-o sumedenie de sentimente, o mulțime de informații necunoscute mi s-au înfățișat, despre perioada când Mao Tze Dong a condus China, despre Revoluția Culturală, despre comunism, Guomindang (Partidul Naționalist Chinez) și ultimii ani ai Chinei Tradiționale (~1900).

Nu mă așteptam să citesc o carte despre comunism, mai ales una care conține atât de multe detalii, care povestește practic întreaga istorie a comunismului în China, de la instalare și până la aproximativa ei liberalizare, în anii 80. Nu mă așteptam să fie așa de dur. Nu am crezut vreodată că într-o perioadă atât de recentă ca cea de după 1950 oamenii să sufere atât, să fie în asemenea hal manipulați, să fie atât de dominați de invidie și gelozie încât să fie capabili să comită acte de neiertat.

Citeste in continuare: Lebedele sălbatice – Jung Chang

Fragmente – Lebedele sălbatice

“…în 1965, ni s-a cerut să ieșim să smulgem iarba de pe peluze. Mao dăduse ordin că iarba, florile și animalele de casă – fiind niște plăceri burgheze – trebuiau eliminate.”

“Cât de norocoasă, cât de incredibil de norocoasă sunt să trăiesc în măreața era a lui Mao Tze Dong!” îmi tot spuneam. “Cum pot trăi copiii din lumea capitalistă fără să fie lângă Președintele Mao și fără speranța de a-l vedea cândva în persoană?”

“Relaxarea devenise un concept perimat: cărți, tablouri, instrumente muzicale, sporturi, jocul de cărți, șahul, ceainăriile, barurile – toate dispăruseră. Parcurile erau pustii, terenuri vandalizate din care dispăruseră florile și iarba, iar păsările și peștii din havuzuri fuseseră uciși. Filmele, piesele de teatru, concertele, toate fuseseră interzise.”

“O altă dovadă a terorii care domnea în țară era și faptul că nimeni nu mai îndrăznea să ardă sau să arunce ziarele după ce erau citite. Fiecare primă pagină purta portretul lui Mao și la fiecare două rânduri, erau citate din învățăturile lui Mao. Ziarele trebuiau păstrate cu sfintentie, căci dacă te vedea cineva că le arunci te păștea dezastrul. Dar și păstrarea lor punea probleme pentru că șoarecii puteau roade portretul lui Mao, sau ziarul putea putrezi și oricare din aceste situații era interpretată drept crimă împotriva lui Mao.”

“fiecare cuvânt rostit de Președintele Mao este un adevăr universal abolut și fiecare cuvânt valorează cât zeci de mii de cuvinte”

Lebedele sălbatice – Jung Chang

Citeste in continuare: Fragmente – Lebedele sălbatice

Închisoarea elitei româneşti – Prof.Dr.Nuţu Roşca

Am tot vrut să scriu despre acest compendiu, însă n-am avut nici timp și nici dispoziția necesară. Noroc că bunicul meu și-a exprimat dorința de a o citi, așa că am zis să vă povestesc și vouă despre ea, înainte să-i împrumut cartea.

Am cumpărat această carte de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, a costat 20 lei. Dintre toate cărțile expuse, mi-am dorit una cu caracter general, în care să pot citi despre viața prizonierilor în timpul încarcerării lor și în care să se regăsească și pasaje care erau scrise pe pereții din închisoare și pe care n-am avut timp să le citesc în timpul vizitei.

In “Închisoarea elitei românești” 50 de pagini din 185 sunt destinate povestirii condițiilor din închisoare, în rest avem prezentată o catagrafie a eroilor care au suferit în închisoare.

Nu vă mai zic cât m-a marcat această carte, e de la sine înțeles; mi-au trebuit vreo 3-4 săptămâni să o citesc, deși nu are nici 200 de pagini și este într-un format mic. Asta e, nu degeaba era scris la Memorial “Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi“. Cel mai mult m-a întristat să văd cum au fost tratați oameni de seamă ai țării, care au contribuit la Marea Unire, fără de care România de azi nu ar mai fi fost la fel.

În prezent noi nu avem o părere prea bună despre miniștri și alte personalități ale țării, și nu fără rost, dar pe atunci oamenii din conducerea țării erau cu adevărat elita, erau oameni învățați, instruiți la facultăți de seamă din străinătate, cu doctorate, zeci de lucrări scrise în mai multe limbi, buni teoreticieni dar și practicieni. Nu erau în parlament oameni fără școală, cu 4 clase, cum s-a întâmplat în comunism și cum probabil se mai întâlnește și astăzi.

Cele aproximativ 190 de pagini sunt împărțite pe 4 capitole: Preliminarii (proiectul, compendiu), Crucificarea României (rescrierea istoriei, complexul sistem al închisorilor), Închisoarea elitei românești (locul strategic, numerele, regimul de izolare, neagra, bătaia, perchezițiile, plimbările, regimul alimentar, cruzimi și absurdități, actele de moarte, cimitirul fără morminte) și Catagrafia eroilor care au suferit în închisoarea din Sighetu Marmației. La acestea se adaugă o anexă și o bibliografie sumară.

Din capitolul 3, aș vrea să reproduc câte un fragment din fiecare subcapitol, despre condițiile de încarcerare, ca să vă puteți face o idee.

Numerele

“După internarea în închisoarea din Sighetu Marmației, nimeni nu mai avea nume. Fiecare deținut avea câte un număr mare pe spate. Astfel, deținuții erau numiți: banditul Unu, banditul Doi, banditul Trei, etc. Nimeni nu avea titlu sau profesie, nimeni nu era ministru, general, profesor, episcop sau inginer, ci bandit.”

Regimul de izolare

“[…] un gardian îl admonesta pe un deținut dintr-o celulă de la etajul întâi din latura sudică a celularului central: “Bandit! Tu aici n-ai voie să vorbești nimic, n-ai voie să strigi, n-ai voie să fluieri, n-ai voie să cânți, n-ai voie să te rogi, n-ai voie să murmuri, n-ai voie să bați în ușă, n-ai voie să bați în perete, n-ai voie să te cațeri la fereastră, n-ai voie să…n-ai voie nimic! N-ai voie!”.”

Neagra

“Aceste celule sunt mici, fiecare are lungimea de doi metri și lățimea tot de doi metri și nu au fereastră din construcție. Fiecare are ciment pe jos, nu are pat și nici alt obiect în ea decât un lanț lung, care este fixat jos, în ciment, în mijlocul ei. Deținuții, învinuiți de anumite abateri, erau duși în aceste celule pentru pedepse severe.”

Citeste in continuare: Închisoarea elitei româneşti – Prof.Dr.Nuţu Roşca