Am vrut să profit de această perioadă pentru a scrie pe blog. Pentru a răspunde la comentarii. Pentru a pregăti articole pentru zilele viitoare, care vor fi mai aglomerate. Dar n-am putut.

Nu ştiu dacă e din cauză că am acest blog de 4 ani şi că încet, încet, începe să se instaleze monotonia. Nu ştiu dacă e pentru că nu am mai făcut nimic ce merită menţionat aici. Dar de câte ori mă aşez în faţa calculatorului şi vreau să scriu ceva, observ că nu pot. Orice aş vrea să zic mi se pare lipsit de importanţă şi deloc util.

Mă gândesc uneori să public pe blog doar informaţii de interes public. Fără gânduri, fără lucruri personale. Asta ar însemna probabil unul, două articole pe lună. Aş putea sta departe de blog pentru atât de mult timp? Nu e vorba numai de scris aici, de împărtăşit, pentru mine contează mult şi comunicarea cu voi. Faptul că-mi spuneţi părerile voastre, că mă sfătuiţi, că vă bucuraţi sau vă întristaţi pentru mine. Dacă aş renunţa la a scrie lucruri personale, ar fi ca şi cum aş renunţa la o prietenie.

O să mă bucur de aceste zile relativ libere. S-a făcut mai frumos afară, voi continua să ies, să fac activităţile care îmi fac plăcere. Nici să scrii din obligaţie nu este bine. O să scriu când o să simt nevoia, când o să vreau să povestesc ceva. Nu vreau să public pe blog lucruri doar de dragul de a avea un post pe zi. Pentru că se simte când nu faci ceva din plăcere.