Astăzi, împinsă de nevoie, am reuşit să intru din nou pe un mail mai vechi de-al meu. Este vorba de prima mea adresă de email, făcută tocmai la 12 ani şi pe care am folosit-o timp de 10 ani. Adresă care are un nume ridicol, ales de copilul de atunci, respectând sfatul unora de a încerca să-mi păstrez anonimatul.

În ultimele luni am tot încercat să intru pe acea adresa dar nu nimeream parola. După 3 ani se părea că am uitat. Însă astăzi a fost altfel, a fost uşor, după doar o încercare mi-am amintit ceva, am tastat şi…am intrat.

Ce am găsit? Multe reclame, articole, şi o bună parte din trecutul meu. E curios cum un mail poate păstra atâtea informaţii despre viaţa ta, despre speranţele tale, despre oamenii ce te-au cunoscut vreodată.

Câteva ore am stat şi-am umblat prin ani întregi. De mailuri primite, de mailuri trimise. De felicitări, discuţii, planuri.

Poveşti de dragoste care au început, au continuat sau s-au terminat. Declaraţii de dragoste aşa cum numai în adolescenţă poţi face. Mailuri nervoase, pline de ameninţări, din cauza unei despărţiri din liceu. Mailuri cu oameni care te iubesc, te-au iubit sau nu te-au iubit niciodată.

Poveşti de amiciţie. Dovadă că odată s-a putut, că odată eram altfel de oameni, mai curaţi la suflet, mai devotaţi prieteniei. Din păcate viaţa a venit peste puritate şi sinceritate, a amestecat totul cu mult noroi şi după câţiva ani de şters aprig, pentru a curăţa totul, surpriză, nu a mai rămas nimic.

O adresă de email – un altfel de jurnal. Nu mi-aş fi imaginat.