Astăzi, împinsă de nevoie, am reuşit să intru din nou pe un mail mai vechi de-al meu. Este vorba de prima mea adresă de email, făcută tocmai la 12 ani şi pe care am folosit-o timp de 10 ani. Adresă care are un nume ridicol, ales de copilul de atunci, respectând sfatul unora de a încerca să-mi păstrez anonimatul.

În ultimele luni am tot încercat să intru pe acea adresa dar nu nimeream parola. După 3 ani se părea că am uitat. Însă astăzi a fost altfel, a fost uşor, după doar o încercare mi-am amintit ceva, am tastat şi…am intrat.

Ce am găsit? Multe reclame, articole, şi o bună parte din trecutul meu. E curios cum un mail poate păstra atâtea informaţii despre viaţa ta, despre speranţele tale, despre oamenii ce te-au cunoscut vreodată.

Câteva ore am stat şi-am umblat prin ani întregi. De mailuri primite, de mailuri trimise. De felicitări, discuţii, planuri.

Poveşti de dragoste care au început, au continuat sau s-au terminat. Declaraţii de dragoste aşa cum numai în adolescenţă poţi face. Mailuri nervoase, pline de ameninţări, din cauza unei despărţiri din liceu. Mailuri cu oameni care te iubesc, te-au iubit sau nu te-au iubit niciodată.

Poveşti de amiciţie. Dovadă că odată s-a putut, că odată eram altfel de oameni, mai curaţi la suflet, mai devotaţi prieteniei. Din păcate viaţa a venit peste puritate şi sinceritate, a amestecat totul cu mult noroi şi după câţiva ani de şters aprig, pentru a curăţa totul, surpriză, nu a mai rămas nimic.

O adresă de email – un altfel de jurnal. Nu mi-aş fi imaginat.

14 Comments on O parte din trecut

  1. Am pastrat si eu pana de curand astfel de povesti. Practic, acolo era trecutul meu, o parte din el. Dar intr-o zi am intrat, am citit si am decis sa ma rup definitiv de el. Si am sters totul. Acum sunt complet libera.
    Trebuie sa specific ca e vorba de un trecut destul de dureros.

    • Eu n-am sters nimic. Am mailuri de la fosti iubiti, am mailuri in care ma certam rau de tot cu iubitul meu. 🙂 Dar asta e..sunt amintiri, frumoase sau nu.

  2. Ah, si mie imi place sa ma uit prin adresele vechi de e-mail. Chiar e ca un jurnal.. Mi-as fi dorit sa imi amintesc si eu parola de la primul meu e-mail, caci stiu ca acolo zac primele mele conversatii de pe internet si alte ganduri… dar nu reusesc deloc sa mi-o amintesc.. si nici perioada aceea 🙁

    • Eu mi-am amintit-o din greseala. Mare noroc am avut. O sa povestesc pe blog, aveam neaparat nevoie sa-mi amintesc parola.

  3. Si eu pastrez inca sute de emailuri de la persoane din trecut, cu care nu mai sunt prietena acum. Si sute de emailuri de la actualul meu sot, pe care le recitesc uneori cu drag. In cazul meu, nu stiu daca oamenii din jurul meu erau mai curati la suflet. Cred ca eram eu mai naiva si nu-mi alegeam prietenii cu grija. Pe masura ce trec anii si inveti mai multe, iti schimbi ideile si principiile si devii mai selectiva. Nu mai accepti pe oricine in viata ta. Mai bine mai putini prieteni de calitate, care iti impartasesc preocuparile, iti admira visele si te sprijina.

  4. Vroiam sa-ti spun ca la recomandarea ta de pe blog, am citit Tears of the Giraffe si mi-a placut mult, asa ca am cautat si celelalte carti si acum citesc si restul din serie. Si intentionez sa citesc si celelalte colectii ale lui.

  5. Cea mai veche adresa de email activa pe care o folosesc in prezent are 9 ani. Inainte de aceasta, am mai avut cateva adrese de email care s-au pierdut (le-am uitat parola, au fost inchise ca nu le-am accesat o anumita perioada de timp, etc.) Cand am inceput sa folosesc prima oara internetul, pentru anumite motive preferam sa-mi fac adrese de email la Hotmail, dar cu timpul am inceput sa prefer Yahoo, si de atunci de cand am facut aceasta adresa de email de 9 ani, mi-am facut adrese de email numai la Yahoo, iar alte hosturi de email nu am preferat niciodata.
    Imi place si mie sa revizuiesc cateodata emailuri vechi de ani de zile de la prieteni sau membri ai familiei, ma face sa vizitez amintiri frumoase de-ale mele. 🙂
    Sa ai o saptamana cat mai reusita!

  6. Eu nu reusesc deloc sa imi recuperez parola la prima adresa de mail.
    Si incerc asta de cateva saptamani bune. Si am avut-o si eu timp de vreo 7 ani, daca nu mai mult.
    Lucky you.

  7. Eu am fost putin mai sadica cu mine insumi…am pus niste parole pe care nici macar eu nu le puteam retine, astfel ca nu mai am acces la cele 2 mailuri din trecut..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.