Tag: fragmente

Un pic de înțelepciune

Nu este nimic nobil în a fi superior unei alte persoane. Adevărata noblețe constă în a fi superior celui care ai fost înainte.

Nu te preocupa de judecata celorlalți, atât timp cât știi că ceea ce faci este bine. Poți face tot ce dorești atâta vreme cât știi că este corect, conform conștiinței și inimii tale.

Să nu-ți fie niciodată rușine să faci ceea ce este corect; decide ce crezi că este bine și apoi comportă-te în consecință.

Și, pentru numele lui Dumnezeu, nu adopta niciodată obiceiul jalnic de a-ți estima valoarea personală prin comparație cu valoarea altora. Fiecare secundă pe care o petreci gândindu-te la visele altcuiva este timp răpit propriilor tale vise.

Citeste in continuare: Un pic de înțelepciune

Fragmente – Lebedele sălbatice

“…în 1965, ni s-a cerut să ieșim să smulgem iarba de pe peluze. Mao dăduse ordin că iarba, florile și animalele de casă – fiind niște plăceri burgheze – trebuiau eliminate.”

“Cât de norocoasă, cât de incredibil de norocoasă sunt să trăiesc în măreața era a lui Mao Tze Dong!” îmi tot spuneam. “Cum pot trăi copiii din lumea capitalistă fără să fie lângă Președintele Mao și fără speranța de a-l vedea cândva în persoană?”

“Relaxarea devenise un concept perimat: cărți, tablouri, instrumente muzicale, sporturi, jocul de cărți, șahul, ceainăriile, barurile – toate dispăruseră. Parcurile erau pustii, terenuri vandalizate din care dispăruseră florile și iarba, iar păsările și peștii din havuzuri fuseseră uciși. Filmele, piesele de teatru, concertele, toate fuseseră interzise.”

“O altă dovadă a terorii care domnea în țară era și faptul că nimeni nu mai îndrăznea să ardă sau să arunce ziarele după ce erau citite. Fiecare primă pagină purta portretul lui Mao și la fiecare două rânduri, erau citate din învățăturile lui Mao. Ziarele trebuiau păstrate cu sfintentie, căci dacă te vedea cineva că le arunci te păștea dezastrul. Dar și păstrarea lor punea probleme pentru că șoarecii puteau roade portretul lui Mao, sau ziarul putea putrezi și oricare din aceste situații era interpretată drept crimă împotriva lui Mao.”

“fiecare cuvânt rostit de Președintele Mao este un adevăr universal abolut și fiecare cuvânt valorează cât zeci de mii de cuvinte”

Lebedele sălbatice – Jung Chang

Citeste in continuare: Fragmente – Lebedele sălbatice

Omul care își confunda soția cu o pălărie – Oliver Sacks

Un profesor de muzică își confundă (la propriu) soția cu o pălărie. Un bărbat nu-și recunoaște propriul picior. O femeie nu mai știe ce înseamnă stânga. Persoane considerate retardate mintal dovedesc capacități ieșite din comun. Toate aceste bizarerii sunt cazuri neurologice reale, cu care s-a confruntat doctorul Oliver Sacks. 24 de asemenea povestiri alcătuiesc o imagine asupra minții omenești a€“ am fi tentați să spunem: asupra patologicului, dacă am putea trasa o frontieră netă între normalitate și patologie. Cu veritabil talent literar (e scriitor în toată puterea cuvântului), Oliver Sacks nu se aventurează să tragă concluzii și să eticheteze, ci prezintă un tulburător spectacol al minții.

Cum să nu te atragă o asemenea carte? Eu sunt pasionată de acest domeniu, de patologic în general, așa că n-am stat pe gânduri, am scos 32 lei și am cumpărat cartea dintr-o librărie Humanitas. Ulterior am aflat că și mama avea această carte, ediție mai veche – a fost publicată în 1985, și am găsit-o și în întregime pe scribd (click aici, dacă sunteți interesați) dar nu-mi pare rău că am cumpărat-o. Are farmecul ei o carte nou nouță.

În această carte ne sunt prezentate cazuri și sindroame corespunzătoare ale emisferei drepte. Autorul ne spune că întreaga istorie a neurologiei și a neuropsihologiei poate fi privită ca o istorie a investigării emisferei strângi, pentru că sunt mai ușor de demonstrat, față de cele ale emisferei drepte. Și poate pentru că s-a presupus că emisfera dreaptă este mai primitivă, cea stângă fiind sofisticată, specializată și reprezentând o excrescență foarte recentă a creierului omului. Însă “emisfera dreaptă este cea care controlează capacitățile cruciale de recunoaștere a realității, pe care orice ființă vie trebuie să le posede pentru a supraviețui.”

“Emisfera stângă, asemenea unui calculator atașat creierului de bază al ființei, este proiectată pentru programe și scheme de lucru, iar neurologia clasică era preocupată mai mult de scheme decât de realitate, astfel încât atunci când, în cele din urmă, au apărut unele sindroame ale emisferei drepte, ele au fost catalogate drept bizare.” 

Poate de aceea autorul și-a propus să realizeze această carte, unde amintește și de Anton, Potzl, Luria, care au încercat să exploreze în trecut emisfera dreaptă. Mai mult, el a fost interesat în mod special de tulburările neurologice care afectează sinele. Cele 24 de povești sunt impresionante și ridică multe întrebări. Nu se oferă indicații de tratament (doar administrarea de L-Dopa), pentru că nu s-a putut face mare lucru pentru pacienți, însă numai faptul că citești despre așa ceva, despre faptul că asemenea afecțiuni/deficiențe pot apărea, te poate face să realizezi cât de prețioasă este viața, cum azi poți fi bine și mâine poți să fii atât de rău încât nici măcar să nu mai știi de tine.

Vă imaginați cum ar fi ca mâine să vă treziți și să nu știți dacă sunteți fericiți sau nu, dacă vă doriți ceva sau nu, să nu vă amintiți nimic, să nu vă puteți descurca singuri? Și vă puteți imagina să pățiți așa ceva fără nici o avertizare, fără nici un simptom? Este crud, este nedrept, este incredibil că se poate întâmpla așa ceva. Cum poți să trăiești, să fii fizic sănătos, dar să nu mai știi de tine?

Câteva fragmente din carte care mie mi s-au părut deosebite:

Citeste in continuare: Omul care își confunda soția cu o pălărie – Oliver Sacks