Atunci când descopăr un blog nou îmi place să-l “răsfoiesc” şi în limita timpului disponibil, încerc să citesc cât mai multe articole din urmă. Aşa am descoperit că multe bloguri încarcă poze direct de pe alte site-uri, deşi există posibilitatea ca în viitor acea poză să dispară de pe site-ul sursă şi în consecinţă, să dispară şi de pe site-ul care l-a preluat.
Nu mi se par deloc atractive vizual acele goluri în articole lăsate de pozele care nu se încarcă. Strică tot articolul, uneori nici nu mai înţelegi despre ce e vorba – asta în cazul în care articolul era realizat având ca inspiraţie acea poză.
Aş vrea să vă întreb pe voi, cei care folosiţi poze direct de pe alt site-uri, fără să le salvaţi şi să le încărcaţi pe blogul vostru, de ce preferaţi această metodă. Bănuiesc că este vorba de spaţiul oferit de găzduirea web pe care aţi ales-o şi poate şi de respectarea drepturilor de autor pentru cel care a realizat poza originală. Ultimul punct însă consider că se poate rezolva cu o trimitere către site-ul sursă iar primul prin alegerea unui pachet de hosting mai bogat – sunt firme care oferă spaţiu suficient la preţuri rezonabile (firme serioase, nu fantomă sau adolescenţi care se joacă cu servere).
Eu am încărcat poze direct de pe alte site-uri doar când a fost vorba de flickr şi alte galerii de poze – de pe contul meu bineînţeles, sau de pe alte site-uri administrate de mine, care ştiu că nu vor dispărea. Altfel prefer să mă asigur şi să le încarc pe blogul meu, ca să nu am surpriza să găsesc în viitor articole ciopârţite.