Nu prea am inspirație zilele astea, așa că vă povestesc din lucrurile pe care le-am mai auzit de-a lungul timpului. Sunt curioasă să văd ce părere aveți voi de situații, cum ați proceda dacă v-ați confrunta cu așa ceva. O să fie o serie de 3, 4 articole, mă gândeam să le pun pe toate aici, dar ieșea prea lung și plictisitor.

Astăzi despre: O tipă s-a gândit să se culce cu un bărbat ce era deja într-o relație de lungă durată. Deși se considera isteață tare, s-a lăsat pozată de el în diferite ipostaze: în lenjerie intimă, goală, cu fața, cu spatele, în natură, goală în mașină, în mașină cu mâna în diverse locuri (din respect nu dau mai multe detalii). Deci poze foarte intime, făcute cu/de cineva cu care nici măcar nu era într-o relație, cu care avea doar o aventură.

Ei, toate bune și frumoase, până când aventura s-a cam terminat iar partenera oficială, într-un mod sau altul, a văzut pozele. Ea știa deja de aventură, pozele au fost un fel de bonus. Normal că s-a enervat când le-a văzut și deși cel mai bine ar fi fost să o lase baltă, a vrut să lovească și ea în cea care a lovit-o. Mai ales când a văzut ce fel de persoană era și ce tip de poze poate să facă (descrierea oficială chiar m-a distrat: “un fel de Hustler, dar fără un model arătos, ci unul cu “șosețele” și coajă de portocală + un zâmbet tâmp” ). A întrebat o prietenă cum să procedeze acum…să nu facă absolut nimic i se părea cam aiurea, un fel de “bravo” spus celeilalte, fă mai departe așa. Nu că ar fi rolul ei să fie justițiară, să îi facă morală sau să-i spună că nu e sănătos să procedeze așa. Dar ce să faci? Am înțeles-o, e destul de dificil să te abții mai ales când vezi că cele care fac din astea se mai dau și modele de moralitate.

Într-un final, s-a hotărât doar să-i zică aceleia că le-a văzut, și-a dat seama ce tip de om e și să-i fie rușine. Am stimat-o că în ciuda dorinței de răzbunare, a nervilor și a tot ce a mai simțit atunci, nu s-a dus cu pâra la iubitul tipei, la cunoscuții ei  – pentru că să fim serioși, astfel de poze îți pot distruge toată viața (amintiți-vă de Bebelușa de la Cronica Cârcotașilor – după ce au apărut acele poze în presă, a fost dată afară, toată viața i-a fost dată peste cap). A zis că atât timp cât e lăsată în pace, cât tipa aia nu se mai bagă în viața ei, nu o mai caută, nu se mai interesează de ce face, nu are motiv să facă mai mult de atât.

Morala? Aveți grijă ce poze faceți, cui pozați, în ce ipostaze. Nu știți cine va mai vedea acele poze în afară de voi și partener. Trist e că nu e prima dată când aud de astfel de cazuri, am văzut și eu poze cu vreo 2 cunoștințe goale pe net.