Am citit acum ceva timp descrierea cărții și mi-am dorit mult să reușesc să o citesc. Știam că acțiunea se petrece în Germania, în vara anului 1945, așa că nu mă așteptam la o lectură despre bucurie și voie bună, dar nu m-aș fi așteptat să-mi lase un gust atât de amar. Nu mă înțelegeți greșit, este o carte foarte bună, însă în cele 365 de pagini nu am găsit nici măcar o umbră de fericire.

La începutului cărții ni se prezintă viața lui Helene și a fiului său, Peter. O viață grea, plină de neajunsuri și traume, într-o perioadă de război. Foametea, violurile, morțile sunt la ordinea zilei, însă cei doi încearcă să treacă cu curaj peste toate. Până când Helene îl abandonează pe Peter pe o bancă din gară. În acest punct eu chiar am crezut că s-a rătăcit de el, am crezut că în continuare voi citi despre cum cei doi ajung să se regăsească, dar nu, autoarea ne duce înapoi în timp, pentru a afla mai multe despre Helene.

Helene și Martha sunt rezultatul căsătoriei unei evreice cu un german. Tatăl pleacă la război, mama înnebunește din cauza pierderii mai multor sarcini. Cele două fete încearcă să se descurce cum pot în aceste timpuri, învață, lucrează foarte mult, țin toată casa, au grijă de mama și apoi de tatăl, întors bolnav. Citeste in continuare: Femeia din amiază – Julia Franck