Sunt mofturoasă și pretențioasă când e vorba de mâncare. De mică sunt așa și de-a lungul timpului nu m-am schimbat prea mult. Nu mănânc cașcaval, brânzeturi, măsline, fructe de mare, nu suport decât carnea de pui, vită, porc și pește, nu-mi plac decât câteva tipuri de mezeluri, beau foarte rar lapte, nu-mi place ciorba de pui, de burtă, de pește, rădăuțeană (de fapt servesc cu plăcere doar ciorba de legume și cea de vită), nu mănânc drob, salată de icre, mi se face rău de la majoritatea prăjiturilor (în afară de cele de fructe sau cu cremă puțină și ușoară). Astea sunt doar o parte din alimentele care nu se regăsesc în dieta mea. În copilărie era și mai și. Nu mâncam decât supă strecurată (așa văzusem eu la sora mea și voiam și eu la fel), nu beam lapte deloc, nu suportam spanacul, urzicile, zacusca, pateul, iaurturile și multe altele. Nici nu e de mirare că la un moment dat am făcut și anemie, dacă mie nu-mi plăcea aproape nici un fel de mâncare.

Cu toate astea, au existat anumite produse care mi-au plăcut atât de mult încât am acceptat să le consum, servind însă numai acea marcă: pateul Tulip cu ciuperci și brânza topită La Vache Qui Rit. Dacă  mi se oferea alt pate sau altă brânză topită nu mâncam, voiam neapărat Tulip cu ciuperci sau La Vache Qui Rit. Nu numai că ele două m-au făcut să mănânc pate și brânză topită, dar se numărau și printre alimentele mele preferate.

Citeste in continuare: Tulip şi La Vache Qui Rit