In nuvela istorica “Alexandru Lapusneanu” scrisa de Costache Negruzzi am putut citi cum Lapusneanu i-a oferit sotiei sale un “leac de frica”. Eu am avut parte de un leac pentru plangeri cand am vazut si am citit ceea ce va voi arata mai jos, dupa paragraful introductiv.

Suntem un popor de suparati, cum discuta si Iulia. Tristi pe strada, tristi acasa, toata ziua stam si ne plangem de cat de grea e viata noastra, de cat de nedrept e totul. Nu zambim, nu vrem sa traim, asteptam mereu ceva bun sa ni se intample, dar fara sa facem noi ceva in acel sens. Suntem suparati ca la facultate profesorii nu ne asculta cu atentie, ca nu ne apreciaza ideile, ca ni se pun alte note decat am dori noi. Suntem suparati ca parintii sunt severi, ca nu ne lasa mereu sa facem ceea ce vrem noi. Suntem suparati ca nu gasim un loc bun de munca, ca nu suntem platiti precum am merita. Suntem suparati ca cel pe care il iubim nu ne iubeste la randul lui. Suntem suparati ca nu avem prieteni, ca nu avem mama sau tata, ca nu avem o locuinta proprie, masina sau bani. Suntem suparati caci suntem bolnavi sau avem rude bolnave, ca avem copilul bolnav, ca nu l-am putut proteja sau ajuta. Sunt mii de motive pentru care putem fi suparati si unii chiar avem dreptul sa fim suparati, dar doar pentru o vreme. Orice suparare am avea, putem si trebuie sa gasim mii de motive pentru care sa fim bucurosi.

Citeste in continuare: Leac pentru plangeri