dezastrul-de-la-cernobil-marturii-ale-supravietuitorilor_1_fullsize

Am reuşit să citesc această carte în vreo 2 săptămâni. Mult, dar asta pentru că la fiecare câteva pagini simţeam nevoia să caut mai multe informaţii pe net. Îmi plac mult cărţile care îmi dau această dorinţa de a mă informa, de a căuta, de a învăţa ceva.

În primul rând am căutat să aflu exact cum funcţionează o centrală nucleară. Apoi am căutat informaţii despre acea noapte de 26 aprilie 1986, ce s-a întâmplat mai exact, cine a greşit. M-am dus şi pe Google Maps să văd cum arată acea zonă acum. M-am “plimbat” pe străzile părăsite din Pripiat, m-am uitat la fotografii de la centrala nucleară. Am întrebat-o pe mama ce-şi aminteşte de atunci – doar că i s-au dat pastile de iod. Apoi l-am întrebat pe bunicul meu ce-şi aminteşte. La fel, de acele pastile de iod. Şi i-am întrebat pe amândoi dacă li s-a zis care este situaţia, de ce trebuie luate. Amândoi au zis că nu s-a zis nimic, nu s-a anunţat populaţia de situaţia reală, de pericole. Citeste in continuare: Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor – Svetlana Aleksievici