Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor – Svetlana Aleksievici

dezastrul-de-la-cernobil-marturii-ale-supravietuitorilor_1_fullsize

Am reuşit să citesc această carte în vreo 2 săptămâni. Mult, dar asta pentru că la fiecare câteva pagini simţeam nevoia să caut mai multe informaţii pe net. Îmi plac mult cărţile care îmi dau această dorinţa de a mă informa, de a căuta, de a învăţa ceva.

În primul rând am căutat să aflu exact cum funcţionează o centrală nucleară. Apoi am căutat informaţii despre acea noapte de 26 aprilie 1986, ce s-a întâmplat mai exact, cine a greşit. M-am dus şi pe Google Maps să văd cum arată acea zonă acum. M-am “plimbat” pe străzile părăsite din Pripiat, m-am uitat la fotografii de la centrala nucleară. Am întrebat-o pe mama ce-şi aminteşte de atunci – doar că i s-au dat pastile de iod. Apoi l-am întrebat pe bunicul meu ce-şi aminteşte. La fel, de acele pastile de iod. Şi i-am întrebat pe amândoi dacă li s-a zis care este situaţia, de ce trebuie luate. Amândoi au zis că nu s-a zis nimic, nu s-a anunţat populaţia de situaţia reală, de pericole.

Din mărturiile citite în carte, nici în Belarus, care culmea, este ţara cea mai afectată de accidentul de la Cernobîl, nu a fost anunţată populaţia. Circa 60% din precipitaţiile radioactive au căzut în Belarus (aflată la doar 16 km de centrală), conform datelor post-sovietice oficiale. Au murit oameni cu zile. Şi asta doar pentru că ruşii nu voiau ca populaţia să intre în panică, cei din Belarus credeau în ce li se spunea de la Moscova, cum că a fost doar un incendiu, nu e niciun pericol, în plus sperau să primească şi nişte cadouri pentru că făceau doar ce li se spunea. Un apartament, un automobil. Aceiaşi conducători din Belarus îşi trimiteau în secret copiii cât mai departe, vizitau zona accidentului doar în echipament corespunzător, aveau grijă ce mâncau, îşi informau familiile, dar uitau de conaţionalii lor.

Oamenii de ştiinţă care realizau ce se întâmplă nu reuşeau să transmită aceste informaţii mai departe. Telefoanele erau ascultate de cei de la KGB, care întrerupeau imediat convorbirea dacă se pomenea de Cernobîl. Şefii lor nu voiau să-i asculte, îi ameninţau cu concedierea sau cu închisoarea.

În carte sunt prezentate o mulţime de mărturii ale unor oameni simpli, cum ar fi lichidatori care au participat la îngroparea caselor din zonă, la omorârea animalelor, la turnarea de nisip, plumb şi într-un final azot, deasupra reactorului, soţiile lor, oameni care locuiau în acea zonă şi n-au vrut să o părăsească sau care s-au mutat în alte oraşe. Cele mai impresionante sunt cele ale soţiilor care au avut grijă de soţii lor bolnavi, doar ca după moartea acestora să mai treacă încă o dată prin acelaşi calvar, de această dată având grijă de copiii lor, grav bolnavi sau pe moarte.

Nu este o carte uşor de citit. Nu o recomand celor mai sensibili, mi s-a părut mai dură decât alte cărţi pe care le-am citit, de exemplu cele despre Auschwitz. Dar cred că merită să aflăm gândurile celor care au trecut prin asta şi de asemenea, să căutăm să aflăm mai multe informaţii despre accidentul nuclear care s-a întâmplat atât de aproape de noi, şi ca timp şi ca distanţă. Cât de puţin a lipsit să nu fie ceva chiar mai grav de atât.

Ştiaţi că sarcofagul de beton care înconjoară reactorul (construit rapid, după avarie) şi sub care se găsesc 95% dintre materialele afectate radioactiv, are fisuri? Pe acolo ies radiaţii, intră apă. S-a propus construirea unui nou sarcofag, costă 2 miliarde de euro, se pare că va fi gata până la sfârşitul lui 2017, după ce au fost dificultăţi de finanţare a lucrărilor. Deci tocmai pentru asta nu se găseau bani.

Astăzi, conform unor date, suprafaţa generală a fisurilor depăşeşte 200 de metri pătraţi şi printre ele continuă să iasă la suprafaţă particule radioactive. Dacă bate vântul din nord, atunci spre sud avem de-a face cu nişte cenusi active cu uraniu, plutoniu, cesiu. Mai mult, într-o zi cu soare, cu lumina stinsă, în sala reactorului se văd coloane de lumină ce cad de sus. Ce înseamnă asta? Şi ploaia pătrunde înăuntru. Iar dacă ajunge umezeală în masele ce conţin combustibili este posibilă o reacţie în lanţ…

“Carcasa este un mort care respiră. Respiră moarte. Pentru cât timp mai are ea putere? Nimeni nu va răspunde la această întrebare, până acum a fost imposibil să ajungem la mai multe puncte de legătură şi construcţii pentru a afla cât mai pot rezista ele. Dar toţi ne dăm seama: distrugerea carcasei ar duce la nişte urmări chiar mai îngrozitoare decât cele din anul 1986. (Ogoniok, nr 17, aprilie 1996)

Cum s-a propagat norul radioactiv de la Cernobîl:

Articole interesante:

  • Ce trebuie făcut în cazul unei alerte radioactive: http://bit.ly/1XmGP1M
  • În caz de iradiere, ce organe sunt afectate şi cum se manifestă boala: http://www.realitatea.net/un-nor-radioactiv-de-la-cernobil-s-ar-putea-deplasa-spre-romania-avertismentul-meteorologilor_1736556.html
  • Ce a provocat accidentul nuclear de la Cernobîl: http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/04/26/documentar-30-de-ani-de-la-accidentul-nuclear-de-la-cernobil-07-34-55
  • Cum funcţionează o centrală nucleară: http://www.scientia.ro/tehnologie/39-cum-functioneaza-lucrurile/745-cum-functioneaza-o-centrala-nucleara.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

More in cărţi
Pe linie – Serena Williams, Daniel Paisner

Cei care citiţi acest blog regulat ştiţi că am devenit un mare fan al tenisului. Simona mi-a deschis apetitul pentru...

Close