Amintiri din 2005: cum am învăţat să conduc

car-522411_640Nu mai ţin minte dacă atunci când eram mică îmi plăcea să mă joc cu maşinuţe, ce ştiu e că a început să mă intereseze subiectul după ce am început să conduc, pentru că maşina îmi oferea confort şi sunt mare amatoare de confort. V-am povestit vreodată cum şi când am devenit şoferiţă? Nu cred. Hai că o fac acum.

Eram în penultimul an de liceu, locuiam la vreo 30 km de şcoală şi-l aveam pe tata ca şofer. Bietul de el mă ducea dimineaţa la şcoală, mă ducea în weekend-uri la meditaţii, fie zi, fie seară, mă ducea dintr-o parte în alta. Motiv pentru care, încă dinainte să împlinesc 18 ani, m-am văzut înscrisă la şcoala de şoferi.

Am început aşadar cursurile teoretice în iarna lui 2005, le-am finalizat prin ianuarie, imediat după ziua de naştere, şi am început şi cursurile de şofat. Cu un instructor pe nume Carmen. Bărbat, da. Pe o maşinuţă mică, identică cu cea pe care urma să o conduc.

Nu aveam nici cea mai mică idee legată de condus. N-am fost printre copiii interesaţi să afle de la părinţi cum se conduce, nu ştiam nici măcar cum se porneşte motorul, habar n-aveam ce fac butoanele de pe bord. Aşa încât n-am condus prin oraş de la prima lecţie, ca alţii pe care-i cunosc. Nu, eu la prima lecţie am învăţat ce face fiecare buton, am învăţat cum se porneşte maşina, am apăsat şi eu pentru prima dată pe pedale. Şi apoi au urmat lecţiile de şofat.

Instructorul meu, om foarte simpatic de altfel, mi-a rămas întipărit în memorie pentru că:

  • în miezul lui februarie, pe o vreme geroasă, a decapotat maşina pe care o conduceam şi a pus muzică (manele din câte îmi amintesc) la maxim, ca să văd ce fain e. Vă imaginaţi că n-am fost deloc impresionată. Ba chiar nu ştiam cum să mă ascund mai bine, să nu mă vadă cineva cunoscut.
  • tot la o şedinţă de condus, s-a mutat el la volan, ne-am îndreptat către un magazin de electrocasnice, a parcat, am coborât împreună şi i-am ţinut companie cât s-a interesat de nu ştiu ce produse.

În afară de asta, a fost de treabă, răbdător (a avut nevoie) şi m-a ajutat să învăţ cât să iau permisul. După ce m-am văzut cu permisul în mână, m-a apucat frica şi n-am vrut să conduc. Din aprilie şi până în septembrie, cu permisul în portofel, n-am condus. Însă în septembrie a început şcoala, tata (aka şoferul familiei) trebuia să plece într-o delegaţie, aşa încât am început să iau iar lecţii de condus, cu tata de această dată. Tatăl meu avea mari aşteptări de la mine. Eram fan Formula 1, jucam toată ziua jocuri cu curse auto pe calculator, aveam şi volan şi pedale pentru jocurile de pe calculator (cred că se găsesc la Noriel modele asemănătoare, evident mai performante). Credea că dacă am astfel de pasiuni, sigur o să fiu un super şofer, încă din prima secundă. Însă cât am mers cu el în dreapta, tare prost am mers. Aveam emoţii şi mai mari.

De-abia după ce am fost nevoită să merg singură, fără însoţitor, am văzut că de fapt nu era aşa de rău. Primul drum singură, cei 30 km spre şcoală. N-am să-i uit. Mi-am propus să merg încet, încet, să străbat întreg oraşul, şi să ajung cu bine la şcoală. Spre surprinderea mea, m-am descurcat foarte bine. Şi cred că asta a fost soluţia magică la toată frica mea – să împart task-ul în părţi mai mici şi să încerc să trec de fiecare în parte. Ai 30 km de parcurs? Gândeşte-te la primii 5. Încearcă să-ţi faci treaba bine pentru cei 5. După cei 5, treci la următorii 5. Şi tot aşa.

Cum a fost la voi? Ce amintiri aveţi de când aţi învăţat să conduceţi?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

4 Comments on Amintiri din 2005: cum am învăţat să conduc

  1. miki
    May 18, 2016 at 2:41 pm (2 years ago)

    Iti inchipui cat de interesant mi s-a parut articolul tau, in lumina activitatii mele curente: ore de sofat :d

    Reply
    • Mihaela
      May 18, 2016 at 4:08 pm (2 years ago)

      Succes Miki! Sofatul e o activitate foarte placuta, asa incat rabda acum, stiu ca e greu, o sa fie greu si la examen (eu am picat prima data la partea teoretica), dar se merita.

      Reply
  2. Nice
    May 19, 2016 at 9:23 am (2 years ago)

    Eu nu am fost niciodata atrasa de aceasta activitate. Nu o sa dau niciodata pentru carnet. Poate ca mi-ar placea, poate ca m-as descurca, insa nu ma atrage ideea si nu am ce face. Mult succes, Mihaela, oriunde ai merge 🙂

    Reply
    • Mihaela
      May 19, 2016 at 12:58 pm (2 years ago)

      Niciodata sa nu spui…niciodata. 🙂 Multumesc mult Nice. 😛 La fel si tie!

      Reply

Leave a Reply

More in articole publicitare
Primele zile de mai

Afară vremea este mai caldă, totul este înflorit, pe stradă văd cupluri plimbându-se de mână, părinţi cu cărucioare sport în...

Close