Am fost din nou la dermatolog şi m-am întors de acolo cu o listă întreagă de cosmetice noi, potrivite pentru tipul meu de ten şi problemele pe care le am. Pe măsură ce le testez, voi povesti despre ele şi pe blog.

frezyderm-sun-screen-color-velvet

Încep cu crema colorată pentru faţă Frezyderm Sun Screen Velvet SPF 50+. Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit de acest brand, Frezyderm, eu cu siguranţă nu mai auzisem. Am fost cam sceptică când mi-a fost recomandat de dermatolog (nu doar această cremă colorată, ci şi demachiant şi cremă tratament pentru acnee), dar apoi am auzit că şi alte prietene le folosesc, cu succes, aşa că am testat şi eu.

Produsele Frezyderm se găsesc în (anumite) farmacii, sunt produse dermatocosmetice, non-comedogenice, testate dermatologic şi fără parabeni. Sunt produse în Grecia. Preţurile sunt cele obişnuite pentru astfel de creme (între 50-100 lei). În trecut se găseau şi la Sensiblu, acum nu mai sunt. Eu le-am găsit la farmacia Ester din Iaşi. Crema colorată cu SPF 50+ a costat în jur de 60 lei. Mai jos aveţi poze cu ambalajul şi cu lista completă de ingrediente.

frezyderm-crema-colorata frezyderm-crema-colorata-spf-50

Această cremă este cea cu care mă dau dimineaţa, care ţine de cremă de zi, cu protecţie solară ridicată. Bonus, este cremă colorată, un fel de BB Cream, dar cu o acoperire mult mai mare. De exemplu, acoperă mult mai bine decât Anthelios XL (tinted fluid) de La Roche-Posay, crema folosită până în prezent. Iar faţă de fondul de ten Toleriane Teint, are SPF mult mai mare (50 faţă de 25) şi este mai potrivit pentru problemele tenului meu (pori deschişi).

frezyderm-ambalaj frezyderm-ambalaj

Ambalajul este unul foarte fancy, după cum puteţi vedea în imagini. Crema este pentru toate tipurile de ten, există o singură nuanţă dar care se potriveşte, zic eu, la orice culoare de ten. Descrierea de pe ambalaj: “Protecţie foarte ridicată. Produs rezistent la apă. Formulă de colorare inovatoare, cu bază ştiinţifică, pentru protecţie solară. Această formulă permite profilaxia eficientă a celulelor, are nivel de toleranţă foarte ridicat al pielii, lăsând, în acelaşi timp, un film mat pe piele.”

nuanta-frezyderm-2 nuanta-frezyderm

Crema se aplică uşor, nu încarcă, nu lasă impresia de mască. Consistenţa nu este una foarte lichidă, după cum se poate vedea în prima imagine de mai sus, cu toate acestea se întinde uşor. Mâna mea era cam roşie, puteţi vedea însă ce bine a acoperit şi a uniformizat. Acoperă foarte bine şi cu toate acestea nu se vede ciudat în zona cu pori deschişi, la fel ca alte fonduri de ten. Cei cu astfel de probleme ştiu că de la depărtare orice fond de ten se vede bine, dar de la apropiere se vede urât tare. Ei, cu această cremă colorată nu apare această problemă. Prefer să o folosesc pe ea, decât să folosesc alt fond de ten+bază de machiaj, ca să nu am problema cu porii deschişi. Că în plus îmi şi protejează tenul (SPF 50+) şi nici nu îmi creează probleme mai mari (este non-comedogenică), foarte bine.

Aşadar recomand acest produs. De asemenea, vă recomand să vizitaţi un dermatolog care să vă recomande acele produse potrivite pentru tipul vostru de ten + eventuale probleme pe care le aveţi. Evitaţi produsele ieftine, de duzină.

Voi reveni în curând şi cu un review despre demachiantul pentru ten+ochi de la Frezyderm.

8 Comments on Review cremă colorată pentru faţă Frezyderm Sun Screen Velvet SPF50+

  1. Ce super arata tubul. Nici nu am mai vazut, mi-ar placea si mie o astfel de crema. Cred ca e perfecta pentru vara(cand esti si putin bronzata).

  2. Are o textura misto intr-adevar, nu se simte grea pe fata, se intinde usor… nici nu incarca/si nici nu ingrasa tenul. Dar culoarea nu mi se pare DELOC una cameleonica.
    Eu am tenul deschis la culoare, cu subton galben. Este o diferenta super mare fata de gat, si nu se blenduieste perfect… zici ca am gatul patat daca e sa o intind pana pe gat.
    Therefore, eu recomand doar daca aveti tenul mai inchis la culoare, de la culori medium (cu subton galben bineinteles) in sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.