Greu m-am apucat de citit această carte. Nu m-a atras titlul. Nu ştiu de ce, dar mi-am imaginat cu totul altceva. Am citit doar şi descrierile cărţii, dar cred că le-am citit pe scurt, pentru că de-abia după ce am citit jumătate de carte mi-am dat seama despre ce e cu adevărat cartea. Şi coperta induce în eroare, eu mereu mi-am imaginat că este vorba despre un copil sărman, orfan, care este adoptat de cineva.
După ce-am trecut de al doilea capitol n-am mai putut să o las din mână. La propriu. Am stat şi-am terminat-o în aceeaşi seară. Cam pe la final m-a apucat şi plânsul. Mă mai linişteam, mai citeam două capitole, iar mă apuca. Chiar şi după ce-am terminat-o încă mai simţeam emoţiile puternice pe care ţi le transmite cartea. Citeste in continuare: Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee