Unul din lucrurile de care mi-e groaza este statul la cozi, in aglomeratie, cu zeci de ghisee printre care sa te tot invarti. Ne intalnim cu acest scenariu de fiecare data cand vrem sa ne facem/sa ne schimbam actele, cand vrem sa platim impozite sau cand lucram la o firma de contabilitate si printre atributiile noastre se numara si intretinerea relatiilor cu diferite institutii de stat.

Eh, cand am auzit ca trebuie sa-mi refac pasaportul pentru plecarea la Chisinau, imi imaginam deja inghesuiala si nervii pe care urma sa mi-i fac. Imi aminteam destul de bine de experienta neplacuta din 2000 si din 2004, ani in care am facut/refacut pasaportul…Insa n-am avut ce face, mi-am facut curaj si am pornit pe acest drum.

Surpriza mea a fost sa gasesc o cu totul alta institutie, mai bine organizata, cu angajati politicosi si doritori de a te ajuta. Toate informatiile necesare se gasesc pe site, nu trebuie decat sa mergi la CEC si la Trezorerie, aflate amandoua in Centru, destul de aproape una de alta, unde sa platesti niste taxe, si apoi la noul sediu al Pasapoartelor, din strada Primaverii (Iasi) unde in maxim 10 minute ti se iau documentele, ti se face poza (la acelasi ghiseu, nu esti trimis dintr-o parte in alta) si esti invitat sa ridici pasaportul a doua zi, in cazul celui temporar, sau peste 14 zile pentru cel electronic.

In sfarsit vad si eu niste schimbari la nivelul institutiilor, felicitari! Sper sa ajungem si cu restul la acelasi nivel de civilizatie.

Pentru mai multe informatii legate de documentele necesare, taxe, program de lucru, perioada de eliberare a pasaportului, accesati site-ul.