Tag: redd’s

Primul cadou de 1/8 martie

cadouri-reddsCele mai frumoase cadouri sunt cele la care nu te aştepţi. Cum ar fi acest cadou de la Redd’s, primit ieri la serviciu, desfăcut alături de colegele mele şi pe care îl voi savura pe îndelete împreună cu prietenele mele.

Alături de 2 sticle de bere (Lemon Fresh şi Cranberry Crush) coletul mai conţine un cadou de la New Look, care, întâmplarea face, este unul din magazinele mele preferate. Eşarfa este binevenită, chiar îmi doream una nouă, mai ales că se apropie primăvara şi intenţionez să renunţ cât de curând la fulare. Cât despre voucherul de 50% reducere la colecţia nouă…mă încântă, îmi dă un motiv foarte bun să merg la cumpărături.

Mulţumesc pentru cadou, apreciez că vă gândiţi la mine! Seara de sâmbătă, 1 martie, sper să o petrec în compania unei sticle de bere aromată, îmbrăcată în ceva nou şi frumos de la New Look. 🙂

(more…)

Surprize la sfârşit de săptămână

Este dificil după vacanţă să te reobişnuieşti cu munca, cu trezitul de dimineaţă, cu grijile şi stresul de zi cu zi. De aceea m-am bucurat mult când mi s-au făcut surprize frumoase şi am primit acasă cadouri care mi-au adus zâmbetul pe buze.

De la The Practice şi Redd’s am primit o frumoasă cutie cu 2 sticle de bere Redd’s, Cranberry Crush şi Lemon Fresh, şi un pahar potrivit pentru a mă bucura pe deplin de ele. Acest cadou răcoritor a avut rolul de a anunţa noul ambalaj al Redd’s şi noile sticle, mai transparente.

DSC07564 DSC07565

Nu obişnuiesc să beau bere, însă berea de la Redd’s îmi place, e aromată, dulce, conţinând şi suc de merişoare sau de lămâie, după caz.

photo (5)

A doua zi am avut parte de o altă surpriză plăcută. Mă aştepta acasă un colet plin cu ceaiuri delicioase, de la Compania Ceaiului si Tashi: ceaiuri negre, ceaiuri de fructe, ceaiuri oolong, ceaiuri verzi, ceaiuri albe. De-abia aştept să le degust! Poate acest cadou o să mă împingă să revin pe Tea Mug şi să mai scriu şi acolo puţin.

DSC07571 DSC07572

Mulţumesc mult pentru cadouri! Mi-aţi făcut o mare bucurie!

Cranberry Crush

Astăzi am primit un colet surpriză, venit parcă la fix pentru a mă ajuta să sărbătoresc așa cum se cuvinte (vă spun altă dată ce sărbătoresc mai exact) – 4 sticle de Redd’s Cranberry, ambalate foarte, foarte frumos, într-o cutie roșie. Este așa frumoasă cutia încât o să o păstrez cu siguranță (se și închide, are niște scaieți pe o parte).

Așa că în seara asta mă relaxez cu o Redd’s Cranberry rece. Mulțumesc The Practice Romania și Redd’s – Too Tasty for Men! 🙂

  

(more…)

Lansarea Redd’s Cranberry

Sâmbătă la ora 18.30 ne-am dat întâlnire la Palas pentru a descoperi ce se află în cutia care ne invita să ne răsplătim curiozitatea. M-am întâlnit acolo cu Miki, Lucian, Alexandra Bohan, și alți bloggeri din Iași, precum și cu o mare parte din familia mea. 🙂 Și cum locația este una foarte populară, mai ales în aceste zile, am avut ocazia să revăd și să salut și foști colegi de facultate sau alte cunoștințe.

Deschiderea cutiei a fost puțin întârziată, astfel că spectatorii erau din ce în ce mai curioși. S-au adunat cu mic, cu mare, au înconjurat zona în care era plasată cutia, și au început speculațiile: “este o mașină”, “se promovează ceva de băut”, “este ceva pentru copii”. Curând s-a deschis și cutia și din ea au ieșit 2 perechi de dansatori, care ne-au oferit un spectacol pe cinste, plin de energie și ritm. Cred că se poate observa și din imaginile de mai jos. În timpul dansului lor s-au adunat și mai mulți oameni în jurul cutiei, împinși de curiozitate sau de dorința de a vedea live un dans artistic deosebit.

Încă de la deschiderea cutiei, s-a putut observa în interiorul cutiei o măsuță cu numeroase sticle ce păreau de bere. Însă de-abia la sfârșitul dansului s-a dezvăluit misterul: pe măsuță erau noile sticle de bere Redd’s Cranberry, cu aromă de merișor. Din ce am aflat, este prima bere cu gust de merișoare din România, este disponibil în varianta la sticlă (0.33l) și la doză (0.5l) și este prezent pe piață din iunie, în ediție limitată, până în decembrie. Dansatorii au oferit sticle de bere spectatorilor, pentru a putea încerca pe loc noua bere.

Prin aceste evenimente (au avut loc și în Brașov, Cluj și București), Redd’s marchează totodată susținerea unui proiect video care propune reinterpretarea celor mai reprezentative zone urbane, prin dans și culoare. La fel cum Redd’s Cranberry aduce verii un strop de savoare și inedit, la fel și proiectul video susținut de Redd’s își propune să aducă culoare și vibrație spațiului urban, prin scene de dans diafan care contrastează cu griul orașelor.

Eu mi-am păstrat berea Redd’s pentru seară. După câteva ore la frigider, a fost gata de servire. În general nu beau bere, nu-mi place gustul, singura bere care mi-a plăcut a fost o bere Redd’s cu care m-a servit o prietenă acum ceva timp (v-am și povestit aici). Cu ocazia testării Redd’s Cranberry am ajuns la concluzia că îmi plac berile cu aromă fructată. Mi se par mai apropiate ca gust de un suc de fructe și cu toate acestea, au 4% alcool. Noua bere Redd’s are o culoare naturală, oferită de merișor, un gust ușor acrișor, răcoritor. Este o băutură cu care m-aș mai răsfăța vara asta, mai ales pe temperaturile astea.

Câteva poze cu Redd’s Cranberry:

 

  

Dansul:

           

Mulțimea adunată în jurul dansatorilor:

  

Redd’s Cranberry: