Voi ce faceţi când vă doriţi foarte mult un obiect? Mă refer la acele lucruşoare care ne încântă ochii, pe care ni le dorim în disperare, din diverse motive, de la acceptare socială la avantajele pe care le aduce, dar care nu ne sunt neapărat necesare. Putem trăi foarte bine şi fără ele, dar ne dorim să facem asta?

Nu am fost niciodată acel gen de persoană impulsivă care să cheltuie bani aiurea pe orice lucru care mi-a atras atenţia la un moment dat. Prefer să mă gândesc de 10 ori, să fiu sigură că îl vreau, să mă asigur că nu este o dorinţă de moment şi mai ales, să fiu 100% hotărâtă să pierd o sumă de bani în schimbul său. Mai ales când e vorba de un obiect scump (şi când spun scump, mă refer la cele care depăşesc 50% din valoarea unui salariu minim pe economie).

Nici nu prea am ce face, de când mă întreţin singură (şi nu mai locuiesc cu părinţii) trebuie întâi să mă gândesc la zeci de cheltuieli care chiar sunt necesare şi apoi la banii în plus, care pot fi consumaţi cu ieşiri în oraş, haine, cosmetice şi alte pasiuni sau hobby-uri.

Aşa că pentru mine durează cel puţin o săptămână, două, până să mă hotărăsc dacă într-adevăr vreau (şi îmi permit) un lucru sau nu. Şi de-abia apoi încep să strâng bani.

Am prieteni care imediat ce văd ceva care le place, indiferent de buget, merg şi cumpără, şi apoi se gândesc dacă mai au bani de întreţinere/mâncare/alte cheltuieli. Câteodată aş vrea şi eu să fiu aşa, dar pur şi simplu nu pot. Îmi este groază de situaţii de incapacitate de plată a facturilor, de drămuirea unei sume foarte mici care să ajungă întreaga lună pentru mâncare.

Mă bucur că sunt responsabilă în ceea ce priveşte bugetul lunar, dar câteodată aş vrea să fiu mai nechibzuită, mai copilăroasă. Să exagerez măcar o dată în viaţa mea. Şi să nu regret, ci să mă bucur că mi-am făcut o plăcere.