Eu din firea mea iert uşor. Nu pot sta foarte mult timp supărată pe cineva, nu pot urî, ba mai mult, am tendinţa de a mă pune în locul celuilalt şi de a-i găsi scuze. Dacă este vorba de un lucru minor, nici nu mai aştept ceva de la cel care mi-a greşit, însă dacă a făcut ceva care mi-a afectat sau mi-ar fi putut afecta viaţa, atunci mă aştept să mi se ceară scuze şi să mi se ofere nişte explicaţii.

Din păcate observ că se preferă atitudinea “nu am făcut nimic, nu ştiu”, adică fuga de responsabilitate. Din motive precum aroganţă, ruşine, teamă, se alege calea cea mai “simplă”, de evitare, în loc de comunicare şi rezolvare a conflictului. Unii preferă să se ascundă, să lase capul jos, să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic, doar, doar, vor trece neobservaţi. Şi stau şi trăiesc aşa, cu un ghimpe în inimă, sperând să treacă tot şi să nu fie necesar să dea explicaţii.

Citeste in continuare: Calea cea mai simplă nu e întotdeauna cea mai bună