Tag: serial comedie

That ’70s Show

that 70s show

De câteva luni tot citeam prin presă de relaţia dintre Ashton Kutcher şi Mila Kunis, despre cum s-au cunoscut ei acum vreo 15 ani iar Ashton i-a dăruit Milei primul sărut din viaţa ei. Se tot pomenea de serialul That ’70s Show, care a făcut posibilă această relaţie. Un serial de care eu nu auzisem niciodată nimic. De fapt am aflat numele serialului când citeam filmografia lui Kutcher, dar credeam că este o emisiune.

Eh, într-o perioadă mai plictisitoare m-am pus pe urmărit acest serial. Şi m-am îndrăgostit. A fost pentru mine un fel de Friends, un fel de King of Queens, o comedie spumoasă care mi-a înveselit serile de septembrie. Şi pe care l-aş mai urmări încă o dată fără niciun fel de probleme. M-am gândit să vă povestesc şi vouă despre el, poate sunteţi în căutare de o comedie bună, disponibilă în 8 sezoane şi vreo 200 de episoade.

That ’70s show este despre un grup de 6 prieteni şi viaţa lor de zi cu zi din anii ’70. Eric Forman este un băiat slăbănog, timid, un geek adevărat. Donna Pinciotti este vecina sa, înaltă, frumoasă, băieţoasă. Steven Hyde este prietenul său cel mai bun, dezinvolt, care vede numai conspiraţii în jurul său. Michael Kelso este prietenul lor, prostuţ dar cu foarte multă încredere în sine, mai ales în fizicul său. Jackie Burkhart este iubita lui Michael, o adevărată scorpie care nu este plăcută de ceilalţi membri din grup. Fez este băiatul străin, nu se ştie din ce ţară, ciudăţel şi obsedat de a-şi găsi o prietenă. Cei 6 prieteni îşi petrec timpul în beciul casei lui Eric şi astfel se întâlnesc zi de zi cu părinţii acestuia: Red, un bărbat extrem de sever, şi Kitty, o mamă iubitoare şi sensibilă.

Serialul are glume foarte bune, nu aveţi cum să nu râdeti. Eu şi acum când mai văd unele poze sau unele fraze din film izbucnesc în râs. Este prea fain!

Nu strică faptul că în serial joacă o mulţime de actori care acum sunt cunoscuţi. Este interesant de văzut de unde au început. Ashton Kutcher înainte de acest serial era doar un fotomodel. Mila Kunis avea doar 14 ani, era o copilă care a trebuit să mintă ca să primească acest rol. Alţi actori din film: Topher Grace (a jucat în Spider-Man 3, The Big Wedding), Laura Prepon (Orange is The New Black, Are You There Chelsea), Danny Masterson (Yes Man, Men at Work), Wilmer Valderrama (Awake, Raising Hope).

În film au mai apărut actori/celebrităţi precum: Lindsay Lohan, Jessica Simpson, Betty White, Shannon Elizabeth, Brooke Shields, Luke Wilson, Seth Green, Katey Segal, Alyson Hannigan, Bruce Willis, Gloria Gaynor.

Încercaţi să urmăriţi măcar câteva episoade, promit că o să vă placă mult!

P.S. Personajul meu preferat este Hyde (Danny Masterson). Nici nu e de mirare, mereu mi-au plăcut băieţii răi. 🙂

Ca să vă faceţi o părere despre serial:

That-70s-Show-that-70s-show

hyde-michael

tumblr_l5nq3o9LQF1qc1ev7o1_500

Pentru mai multe astfel de imagini: http://that70s.tumblr.com

Devious Maids

devious-maids

V-a plăcut Desperate Housewives? Atunci o să vă placă şi Devious Maids, serial creat de Marc Cherry şi produs de Eva Longoria. Serialul are aceeaşi reţetă: comedie neagră, femei frumoase şi puternice, calitate şi promovare bună.

După cum probabil v-aţi dat seama din titlu, Devious Maids este despre cinci femei latine care lucrează ca femei de serviciu în casele oamenilor bogaţi din Beverly Hills. Serialul se învârte în jurul unui mister, moartea unei femei. Dintre cele cinci, Marisol are un motiv foarte bun pentru a descoperi ce s-a întâmplat de fapt cu acea femeie. Mai multe veţi afla urmărind serialul.

Veţi recunoaşte câţiva actori: Dania Ramirez (The Sopranos, Heroes, Entourage), Ana Ortiz (Ugly Betty), Grant Show (Melrose Place, Private Practice), Susan Lucci (All My Children, Hot în Cleveland) şi Roselyn Sanchez (Without a Trace).

Deocamdată au apărut doar câteva episoade dar deja pot spune că este printre serialele mele preferate. Sper să aibă viaţă lungă. Nu o să aibă succesul lui Desperate Housewives, nu este chiar atât de bun, dar măcar 2-3 sezoane tot merită.