În fiecare an sufăr de dureri de spate după ce dorm câteva zile pe patul dintr-un hotel sau pensiune, de la mare/munte. Nu cred că am dat până acum peste o gazdă care să investească în saltele de calitate – dar cred că cer și eu prea mult. Până la urmă nici eu n-am investit într-o saltea bună până acum vreo 2 ani.

Cam pe atunci mă apucaseră durerile de spate. Dădeam o grămadă de bani pe masaje, care nu zic, ajutau, când de fapt totul se trăgea de la saltea. Am făcut rost de una nouă, specială, care a fost scumpă dar m-a scutit de dureri și de banii dați pe masaje.

De-abia când am dormit prima dată pe salteaua nouă am realizat diferența. Nu mai erau goluri în ea, nu mai simțeam arcurile și mai ales, m-am trezit foarte odihnită. Am folosit până acum doar saltele cu arcuri, dar în viitor m-ar interesa și saltele cu straturi de cocos, de exemplu.

În afară de saltea pentru mine foarte important este și așternutul. Îmi place să fie curat, apretat și frumos. Da, îmi place să dorm în așternuturi cu model floral, geometric, cât mai colorate și atrăgătoare. Și prefer să fie așternut din bumbac, nu din satin sau mătase. Am avut odată o pijama din satin (pantaloni și bluză) și nu-mi plăcea deloc cum se simțea pe piele, tot alunecam prin pat cu ea. 🙂

Bun, am notat saltea și așternut. La fel de importantă este și perna. Am una specială acum dar din păcate o folosesc alături de o pernă mică și știu că nu e bine deloc. De preferat e să nu dormi pe foarte multe perne, se recomandă o pernă specială, care să ia forma capului și a gâtului, și atât.

Dacă am toate aceste lucruri și-n plus, mai fac și o baie fierbinte la sfârșitul zilei, mă ia somnul imediat ce mă așez pe pat și dorm bine toată noaptea. Așa am pățit acum câteva zile, când m-am așezat la 9.30 în pat, m-am uitat la un serial cu iubitul și pe la 10.30 am adormit instant, n-am mai rezistat până la 12, 1 noaptea ca de obicei.