În fiecare an sufăr de dureri de spate după ce dorm câteva zile pe patul dintr-un hotel sau pensiune, de la mare/munte. Nu cred că am dat până acum peste o gazdă care să investească în saltele de calitate – dar cred că cer și eu prea mult. Până la urmă nici eu n-am investit într-o saltea bună până acum vreo 2 ani.
Cam pe atunci mă apucaseră durerile de spate. Dădeam o grămadă de bani pe masaje, care nu zic, ajutau, când de fapt totul se trăgea de la saltea. Am făcut rost de una nouă, specială, care a fost scumpă dar m-a scutit de dureri și de banii dați pe masaje.
De-abia când am dormit prima dată pe salteaua nouă am realizat diferența. Nu mai erau goluri în ea, nu mai simțeam arcurile și mai ales, m-am trezit foarte odihnită. Am folosit până acum doar saltele cu arcuri, dar în viitor m-ar interesa și saltele cu straturi de cocos, de exemplu.
În afară de saltea pentru mine foarte important este și așternutul. Îmi place să fie curat, apretat și frumos. Da, îmi place să dorm în așternuturi cu model floral, geometric, cât mai colorate și atrăgătoare. Și prefer să fie așternut din bumbac, nu din satin sau mătase. Am avut odată o pijama din satin (pantaloni și bluză) și nu-mi plăcea deloc cum se simțea pe piele, tot alunecam prin pat cu ea. 🙂
Bun, am notat saltea și așternut. La fel de importantă este și perna. Am una specială acum dar din păcate o folosesc alături de o pernă mică și știu că nu e bine deloc. De preferat e să nu dormi pe foarte multe perne, se recomandă o pernă specială, care să ia forma capului și a gâtului, și atât.
Dacă am toate aceste lucruri și-n plus, mai fac și o baie fierbinte la sfârșitul zilei, mă ia somnul imediat ce mă așez pe pat și dorm bine toată noaptea. Așa am pățit acum câteva zile, când m-am așezat la 9.30 în pat, m-am uitat la un serial cu iubitul și pe la 10.30 am adormit instant, n-am mai rezistat până la 12, 1 noaptea ca de obicei.
Good for you:) Eu multa vreme am dormit fara perna si era ok pentru ca imi relaxa probabil spatele obligat sa stea drept. Ma bucur ca reusesti sa te odihnesti! Sandra.
Da, fara perna e si mai bine, din cate am citit. Numai ca eu fara 2 perne (una mare + una mica) nu pot. 🙂
Si eu am probleme cu spatele dar cum stau in chirie nu ma incumet sa dau bani pe o noua saltea, mai ales ca nu stiu sigur cat mai stam aici.
Te inteleg…e normal. E greu dupa aia sa te muti cu salteaua dupa tine…
Eu am perini anti-alergice. Love them!
Ah, f bine. 🙂
Salteaua, perna si asternuturile sunt foarte importante pentru un somn de calitate. Eu sunt foarte multumita de salteaua actuala, doar ca e achizitionata cu mult timp in urma si mi-e teama ca nu va tine mult… Chiar ma gandesc cu teama la acel moment cand va trebui s-o schimb, pentru ca preturile la saltele sunt foarte mari in general. Nu am folosit pana in prezent asternuturi din satin sau matase…
Si eu cred ca va trebui sa schimb salteaua in urmatorul an. Asta de acum inca e buna, nu s-a deformat, dar nu va tine o vesnicie. Si da, preturile sunt mari…
Adevarat, nimic nu dureaza o vesnicie, si salteaua din pacate sa numara printre acestea 🙂 Depinde de cati ani folosesti salteaua, de obicei este recomandat ca la 5-7 ani sa ti-o schimbi, dar daca incepe sa prezinte denivelari, rupturi etc., sau daca incepi sa ai dureri de spate/umar/gat ca si Mihaela, inainte de acest “termen”, va trebui sa o schimbi si mai repede. Dar daca ai un somn odihnitor si dupa 7 ani in ea, mai poti sa astepti cu investitia.
Aha,deci de asta ma doare pe mine spatele in fiecare dimineata.
Posibil. 🙂
Salteaua trebuie sa fie intradevar de calitate buna, pt mine mai tare, dorm pe perna mare, prefer si eu bumbac, si culori calde la asternuturi: roz, portocaliu, verde crud, albastru azur 🙂
Eu am primit cadou un asternut de culoare inchisa, maro, cu trandafiri mari frumosi, si chiar imi place. E mai altfel decat ce am avut pana acum.
Eu am si perna mare si pernuta, dar in fiecare dimineata le gasesc pe jos:)). Poate imi explici si mie….cum aluneci prin pat?:))))
Pai cu asternut de satin si pijama de satin e sentimentul ala de…alunecare. Nu stiu cum sa explic mai bine. 🙂 Si nu-mi place deloc. 😛
Si eu sunt deranjata de paturile de prin hoteluri cand calatorim. Totusi- in Europa pentru drumuri scurte de o zi, doua, ne cazam mereu la Ibis , stim ce ne asteapta. Camera mica dar e ok, curat iar saltelele sunt in regula.
Iar cand mergem in concediu….primul lucru pe care-l verific – daca e moale patul sau nu :)….Moale- semn rau pentru ca atunci cand dormi coloana capata o pozitie ca “in covata” plus capul pe perna = dureri de spate sau somn intrerupt……..
Da, intr-adevar, daca patul e moale clar te trezesti cu dureri de spate. Eu cand merg la mare de ex si ne cazam la pensiuni (care clar nu au avut bani sa investeasca in saltele de calitate) cam din a treia, a patra zi ma trezesc cu dureri de spate. Si e groaznic. Sper ca anul asta sa nu mai am astfel de probleme.
Eu am perioade când dorm cu pernă și când dorm fără ea/ele. Dar am momente, când noaptea renunț la perne și dorm mai bine fără. Știu că nu e sănătos cu ele, dar …uneori fără chiar nu pot adormi.
Se recomandă ca înainte de culcare să avem un anumit ritual, adică dușul sau baia, demachierea, aeristul camerei, eventual un ceai cald. Și să încercăm să respectăm aceeași oră de culcare.
si eu apreciez o saltea buna. in bucuresti stau cu chirie si nu ma prea lasa inima sa investesc bani intr-o saltea de calitate pana nu o sa am casuta mea…ceea ce sper sa se intample cat mai curand. de aceea cand ma duc la ai mei, unde am o minune de saltea, parca nu m-as mai ridica din pat:(
Cred ca ar trebui sa le incerc si eu avand in vedere ca obisnuiam sa sufar de insomnii (http://questioare.com/insomnia-sau-o-amara-noapte-alba/) si trebuie sa fiu pregatita in caz ca mai apar.
Vrei saltea de calitate, vrei asternut apretat, asternut curat, asternut de preferat cu model floral, asternut de preferat cu model geometric, cat mai colorat, cat mai atragator, vrei asternut din bumbac , vrei pijamale tot din bumbac probabil, vrei perna ‘speciala’ care sa ia forma capului si a gitului, vrei si o baie fierbinte la sfarsitul zilei, eventual daca adormi in bratele iubitului dupa 2 ore de uitat la tv e pefect. Nu esti pretentioasa, iar dupa ironia aceasta te-as intreba daca ai dormit vreodata in masina.
Bineinteles ca am dormit si in masina. 🙂 Si afara chiar, asta vara. Insa daca as dormi mai multe nopti consecutive asa m-ar apuca iar durerile de spate. 🙂 Vreau toate acelea pentru un somn odihnitor si sanatate…nu e placut deloc sa te trezesti cu dureri de spate.
Inseamna ca trebuie sa renunt la salteaua mea cu arcuri! 🙂
Numai bine!
Eu mi-am cumparat acum doi ani o saltea ortopedica din Spumogin (fara arcuri) si am scapat de durerile de spate…
Am avut noroc ca mi-a spus cineva despre acele saltele si cat de bune sant altfel schimbam una veche si rea cu una noua si rea 🙁
Pentru asta port vesnica recunostiinta colegelor de pe Bloguri.
acum o saptamana am avut dureri cumplite de spate, la mine cauza principala e statul in picioare (din cauza profesiei)greutatea si probabil in ultimul rand salteaua (e chirurgicala dar nu ajuta )ce imi poti recomanda pt durerile de spate in afara de metodele clasice?
Florin, iti recomand gimnastica medicala + masaj (daca iti recomanda doctorul). Nu e de glumit cu durerile de spate, e posibil sa fie mai mult decat o simpla durere de la saltea sau stat in picioare.
ideea este ca nu am consultat nici un dr sper sa fie o alternativa mai usoara in afara de dr am o fobie de ei.stiu trebuie sa fac un rmn mai intai dar…
Da…incearca cu un masaj usor + dormit pe o saltea mai buna, dar daca durerile continua, mergi la un doctor. Probabil iti va recomanda gimnastica medicala.
multam de sfat orice informatie e bine venita, sa ai o zi usoara
sa nu uitam de o bautura fierbinte inainte de culcare 😀 :>
Sunt foarte imoprtante pernele dupa parerea mea.Eu mi-am achizitionat una ergonomica de la Dormeo cu Aloe vera si e foarte ok.Nu mai pot dormii fara ea:)