De câteva luni aud în fiecare dimineaţă, cam la 10 minute după ce mă trezesc, cel mai enervant sunet. Nu e vorba de alarma de dimineaţă, nu e vorba nici de vreun vecin zgomotos, ci de un claxon de bicicletă. Un claxon cu totul diferit, nu am mai auzit niciodată un asemenea sunet, aduce mai mult a ţipăt de pasăre decât a claxon de bicicletă.

L-am auzit prima dată acum câteva luni şi chiar am crezut că este vorba de vreo pasăre. Apoi am continuat să-l aud zilnic, uneori cu o durată de câteva zeci de secunde în şir. Cum m-am prins despre ce e vorba? Când eram într-o zi cu Albert pe afară am văzut biciclistul cu pricina pe celălalt trotuar, claxonând fără motiv, lăudându-se parcă cu acel sunet cretin. De atunci nu l-am mai prins pe afară, că zău că i-aş spune câte ceva, dar îl aud în fiecare dimineaţă, pe la 7, 7 şi ceva, cum claxonează fără rost. În fiecare dimineaţă! Când nu e aproape nimeni pe stradă!

Sunt o fire răbdătoare, dar cu un om din asta nu mai rezist nici eu. Dacă îmi amintesc bine, e un adolescent care se pare că are o singură pasiune în viaţa sa, şi anume să se laude cu claxonul lui oribil şi îngrozitor de asurzitor.

Măcar de era vorba de un sunet obişnuit de claxon de bicicletă. Aş fi trecut peste faptul că este mult prea puternic sau că îl ţine apăsat fără rost aproape un minut în şir. Dar nu pot ignora acest sunet care parcă vine direct din iad.

Partea bună? Vine iarna, cu frig şi zăpadă, iar asta îl va forţa (sper) să renunţe la mersul pe bicicletă.