Tag: teatrul ludic

The Beat of (he)Art – impresii şi mulţumiri

După cum bine ştiţi, marţi, 17 mai, a avut loc evenimentul caritabil The Beat of (he)Art, organizat de echipa Synaptico, compusă din masteranzi ai Facultăţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specializarea Marketing şi Comunicare în Afaceri, în colaborare cu Fundaţia Bethany Iaşi. Scopul evenimentului a fost de a strânge fonduri ce vor fi utilizate pentru dotarea unui cabinet de kinetoterapie destinat copiilor cu dizabilităţi neuromotorii.

Începând cu ora 4 am fost prezentă alături de colegii mei la Casa de Cultură a Studenţilor pentru ultimele pregătiri. Pavel Bartoş a sosit şi el mai devreme, a fost foarte amabil cu toată lumea, a făcut poze cu cine a dorit. De la 5, 5 jumate, au început să sosească şi primii invitaţi şi spectatori. Evenimentul a prezentat trei forme diferite ale artei: artă teatrală, coregrafie şi artă muzicală, sub tema principală “Clasic şi modern”. Primul moment, cel de teatru, a fost susţinut de trupa Ludic, cu spectacolul “Poem irlandez pentru vioară şi suflet”, o adaptare după dramaturgul irlandez John Kendrick. Coregrafia a fost realizată printr-un duel a două stiluri de dans, interpretate de trupa Quasar Dance. Ultimul moment al evenimentului, cel de muzică, a fost susţinut de orchestra Liber Artis în colaborare cu DJ Adzyro şi Basic Form, o asociere unică, ce nu a mai fost întâlnită la Iaşi (nu ştiu sigur dacă s-a mai realizat aşa ceva la nivel naţional). Noi sperăm că Liber Artis şi cei doi DJ vor continua să cânte împreună, măcar ocazional, deoarece la eveniment au făcut senzaţie.

Ne-am bucurat că evenimentul nostru a atras multă lume. Sperăm că le-a plăcut tuturor ce am pregătit pentru ei. În timpul evenimentului am încercat pe cât posibil să povestesc desfăşurarea evenimentelor pe Twitter şi am făcut şi câteva poze/filmuleţe cu telefonul. Nu sunt de calitate extraordinară, însă cred că vă puteţi face o impresie despre momentele din eveniment.

Filmuleţe:

Quasar Dance 1

Quasar Dance 2

Mini Quasar

Liber Artis & Dj Adzyro si Basic Form

Vreau să mulţumesc acelor sponsori ai evenimentului care m-au susţinut şi au acceptat să ne ajute: SpatiuWebDepozitVin.roExpert Moldova. De asemenea aş vrea să le mulţumesc din suflet fetelor de la Belva pentru prezenţă şi susţinere.

Nu în ultimul rând aş vrea să mulţumesc bloggeritelor mele dragi, Alina, IuliaLaviniaMihaela, pentru că au venit la eveniment, mi-au făcut o mare bucurie. Mihaelei îi mulţumesc şi pentru promptitudinea de care a dat dovadă, scriind câteva cuvinte despre eveniment chiar în acea seară.

La eveniment au sosit şi prieteni dragi şi vechi: Alexandra, Petronela & AdrianRalucaEmilian, Raluca C. şi bineînţeles şi membri din familie. Vă mulţumesc tuturor!

P.S. Dintre cei prezenţi la eveniment, dacă ştiţi că aţi făcut poze cu artiştii sau cu prezentatorul, lăsaţi un comentariu şi voi încerca să fac rost de pozele voastre, să vi le trimit.

The Beat of (he)Art

Impreuna cu colegii mei din echipa Synaptico si in colaborare cu Fundatia Bethany, organizam The Beat of (he)Art, eveniment filantropic al carui scop este strangerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu dizabilitati neuromotorii. Evenimentul va avea loc la data de 17 mai, ora 18.00, în Sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor din Iasi, si va fi prezentat de Pavel Bartos.

Ideea centrala a evenimentului este aceea de a reuni pe aceeasi scena trei forme diferite ale artei: arta teatrala, coregrafie si arta muzicala. Tema principala, “Clasic si modern”, va fi evidentiata in toate cele trei momente artistice prezentate publicului.

The Beat of (he)Art va cuprinde trei momente artistice. Primul dintre acestea este teatrul, sustinut de trupa Ludic. Piesa prezentata publicului va fi jucata in premiera. Cel de-al doilea moment al spectacolului este cel de dans sustinut de trupa Quasar Dance (dans modern, break dance, street dance), si va consta intr-un duel a doua stiluri de dans diferite. Ultimul moment al evenimentului va fi cel de muzica, unde vor colabora Adzyro si Basic Form cu orchestra Liber Artis.

Conform statisticilor din ultimii ani, numarul copiilor cu dizabilitati neuromotorii in judetul Iasi este intr-o continua crestere. La nivelul municipiului Iasi exista un numar redus de institutii – publice sau private, care ofera servicii de recuperare si reabilitare pentru copii cu nevoi speciale (paralizii cerebrale, sindrom Down, distrofii musculare si alte maladii cu caracter degenerativ).

In acest context, echipa Synaptico in colaborare cu Fundatia Bethany isi propune sa ofere acestor copii sansa urmarii unui tratament de recuperare neuromotorie prin Kinetoterapie. Scopul celor doua echipe este acela de a dota un cabinet de kinetoterapie cu echipamente si facilitati specifice serviciului de recuperare. Spatiul pentru realizarea cabinetului este pus la dispozitie de Fundatia Bethany. Odata realizat, cabinetul poate fi pentru unii copii singura sansa de recuperare, in conditiile in care majoritatea tratamentelor de acest tip se realizeaza cu fonduri publice destul de limitate. Beneficiarii acestui cabinet sunt copii cu varsta cuprinsa intre 2-15 ani, din mediu urban si rural cu o situatie materiala precara.

Echipa Synaptico este alcatuita din 20 de masteranzi din anul 2, specializarea “Marketing si Comunicare în Afaceri” din cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor Iasi.

Fundatia Serviciilor Sociale Bethany are scopul de a a imbunatati calitatea vietii persoanelor dezavantajate, in special a copiilor si familiilor, oferind servicii sociale si promovand practici profesioniste in domeniu.

Acest articol da startul unei serii de posturi privind acest eveniment. Voi reveni cu un articol despre cum puteti sa va promovati pe acest blog in schimbul unei donatii (in bani sau produse necesare), voi anunta cand se da startul la vanzarea de bilete si bineinteles, voi reveni cu poze inainte si dupa eveniment.

Sper sa nu va suparati prea tare pe mine pentru ca insist, insa este pentru o cauza buna si ne straduim sa iasa totul cat mai frumos si mai bine.

Puteti fi la curent cu ultimele noutati daca ne veti urmari pe pagina noastra de Facebook sau pe contul de Twitter. Multumesc!