În ultimul timp mi-am format un obicei care cu siguranţă îi enervează pe mulţi dintre prietenii mei (sau cei care mă apelează). Dacă nu pot vorbi în acel moment la telefon, nu răspund. Simplu ca bună ziua.
Procedez astfel tocmai pentru a proteja sentimentele celor care mă sună. Mă săturasem la un moment dat să aud dezamăgirea din vocea lor când îi opream din vorbit şi povestit cu mult entuziasm, că ştii, că de fapt eu nu pot vorbi. Şi pentru că ştiu că şi eu mă simt aiurea când îmi sun o prietenă, încep repede să-i povestesc ceva şi ea tot încearcă să-mi spună că de fapt nu poate vorbi, dar a răspuns ca să-mi zică asta şi ca să nu mă supăr.
