Te trezeşti. Iei micul dejun. Sau sari peste el. Te speli, te piepteni, deschizi şifonierul. Pierzi câteva minute pentru a alege hainele potrivite pentru ziua de azi. Alegi o fustă sau pantaloni? O cămaşă elegantă sau o bluză casual? Te parfumezi, te aranjezi, eşti gata. Poţi pleca spre serviciu. Şi ieşi din casă.

Fără să ştii că nu te vei mai întoarce niciodată.

Cum ar fi să ştii că astăzi este ultima ta zi? Cum ar fi să ştii că ai dormit ultima noapte, că ai visat ultimele vise? Că ai vorbit ultima dată cu cei dragi?

Cum ar fi să ştii, atunci când îţi serbezi ziua de naştere şi priveşti lumânările în forma numărului de ani pe are îi împlineşti, că va fi ultimul tău tort? Că vârsta ta nu se va mai modifica, că nu vei mai trăi încă un an?

Cum ar fi să ştii că nu vei apuca să faci copii? Că nu vei reuşi să te bucuri de împlinirile profesionale pentru care ai muncit atâţia ani?

Cum ar fi să ştii că fără să-ţi dai seama, că fără să ai vreo vină, că fără să te aştepţi chiar deloc, vei muri?

Eu, la cei 26 de ani, mă simt cutremurată când aud de altcineva, tot de 26 de ani, care brusc, deodată, nu mai este. Realizezi că tinereţea nu te fereşte de nimic. Îţi dai seama că uneori sănătatea nu are nici o importanţă. Suntem la mâna destinului.