Te trezeşti. Iei micul dejun. Sau sari peste el. Te speli, te piepteni, deschizi şifonierul. Pierzi câteva minute pentru a alege hainele potrivite pentru ziua de azi. Alegi o fustă sau pantaloni? O cămaşă elegantă sau o bluză casual? Te parfumezi, te aranjezi, eşti gata. Poţi pleca spre serviciu. Şi ieşi din casă.

Fără să ştii că nu te vei mai întoarce niciodată.

Cum ar fi să ştii că astăzi este ultima ta zi? Cum ar fi să ştii că ai dormit ultima noapte, că ai visat ultimele vise? Că ai vorbit ultima dată cu cei dragi?

Cum ar fi să ştii, atunci când îţi serbezi ziua de naştere şi priveşti lumânările în forma numărului de ani pe are îi împlineşti, că va fi ultimul tău tort? Că vârsta ta nu se va mai modifica, că nu vei mai trăi încă un an?

Cum ar fi să ştii că nu vei apuca să faci copii? Că nu vei reuşi să te bucuri de împlinirile profesionale pentru care ai muncit atâţia ani?

Cum ar fi să ştii că fără să-ţi dai seama, că fără să ai vreo vină, că fără să te aştepţi chiar deloc, vei muri?

Eu, la cei 26 de ani, mă simt cutremurată când aud de altcineva, tot de 26 de ani, care brusc, deodată, nu mai este. Realizezi că tinereţea nu te fereşte de nimic. Îţi dai seama că uneori sănătatea nu are nici o importanţă. Suntem la mâna destinului.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

29 comments on “O realitate prea dură”

  1. Cred ca toti suntem constienti ca acest final poate veni oricand si asta ne sperie. Daca as sti care imi este ultima zi sau ultima ora cred ca as fi linistita si impacata. Oare cum as vrea sa imi traiesc ultima clipa? Este o intrebare interesanta. Eu as vrea sa stau intinsa pe o palma de iarba verde la munte, pe malul Bistritei, soarele sa imi incalzeasca usor fata, sa inchid ochii si sa ascult pentru ultima data cantul cosasilor(e o lacusta simpatica) ascunsi dupa firele de iarba proaspat umezite de roua diminetii. Nu stiu de ce au aparut astazi atatea subiecte despre moarte, o fi de la vreme 🙂

    • Eu cred ca nu suntem mereu constienti ca finalul poate veni oricand. Ar trebui sa dam mai multa semnificatie vietii noastre, sa traim cu adevarat fiecare clipa, sa ne bucuram de viata atat cat mai putem.

  2. Da, asa e, o realitate prea dura pentru sambata dimineata. 😀 La mine acum 10am. M-am trezit acum o ora, am mancat micul dejun, mi-am facut o cafea si acum citesc blogosfera. Postarea ta e cea mai recenta in lista mea de bloguri, si am deschis-o prima. Si vad asta. 😀 S-a intamplat ceva de nu esti in spiritele tale obisnuite? E weekend, bucura-te de timpul liber si de vremea frumoasa de afara, nu te gandi la astea. 🙂

    Eu din fericire sunt tot timpul atat de ocupata, incat n-am timp sa ma gandesc la subiecte din astea. Cand n-ai prea mult timp liber, macar asta e un lucru bun — ca n-ai timp sa te gandesti la lucruri rele. Hai, fii mai vesela, ca o sa fie bine. 😉

    • Da, am auzit de moartea cuiva. Ca s-a nimerit sa aflu sambata…asta e. Oricum, e bine sa ne reamintim ca viata este atat de pretioasa. Nu ne putem baza ca vom avea mereu si o a doua zi.

      • Stiu cum e sa fii cutremurat de astfel de vesti. Si eu am auzit in ultimul timp de cateva si chiar daca nu cunosteam persoanele respective tot am ramas asa intr-o stare de meditatie asupra fiintei umane, asupra vietii si cat de subred e firul ei.

  3. Ieri, cand am citit de accident, am fost trista si chiar mi-au dat lacrimile cand am vazut poza fetei pusa in clar de idiotii de la bzi. M-am gandit la sarmana fata, la parintii ei…

  4. De aceea trebuie sa te bucuri de viata, de tot ce ai, sa-ti implinesti toate visele! sa te superi mai putin, sa razi mai mult! sa nu fugi dupa bogatii materiale fiindca atunci cand vei muri ele oricum nu vor mai avea nici un folos si tu ti-ai pierdut tot timpul pt ele

    • Asa este. Numai ca deseori uitam de toate aceste lucruri, ne preocupam de alte chestii si nici nu ne dam seama cand ramanem fara timp.

  5. Bine ai remarcat tu, Mihaela, suntem la mana destinului, pe cat de trist pe atat de adevarat. Cand auzim astfel de cazuri realizam cat de fragila e viata. Ca suntem atat de mici si ca in fata inevitabilului nu ne putem impotrivi. Viata e frumoasa, dar uneori atat de nedreapta.
    Cumplita intamplarea tinerei fete, am fost si eu foarte impresionata cand am aflat de la televizor.

  6. suntem sau nu constienti ca va fi si o zi cand ne vom duce ,insa de moarte totii ne temem este cutremurator anul trecut pe 30 decembrie am condus pe ultimul drum un var de al meu de numai 25 de ani ,un baiat bun cu multi prieteni ce anul acesta avea nunta programata ,nu ti pot spune cum a fost sarbatorile pentru noi ,cat de greu am trecut si ne am revenit ,cata suferinta este si acum in sufletul parintilor …

  7. Poate ca pentru noi e mai bine sa nu stii … ai dori sa faci mii de lucruri in ultimele zile.. si niciodata nu vor fi indeplinite toate….. doar ca pentru ceilalti e muuuult mai dura vestea …
    Iar treaba cu aceeasi varsta… ma macina si pe mine de vineri incontinuu .. un subiect foarte.. trist 🙁

  8. Cred ca ar fi la fel de socant ca si atunci cand afli ca ai o boala incurabila. Natura (eu prefer totusi sa spun Dumnezeu) ne-a inzestrat cu o oarecare protectie: uitarea, sentimentul ca lucrurile se misca incet , ca avem timp si posibilitati sa facem diverse. Bonus: nu stim cand ne apune steaua
    Daca am stii sau am avea certitudinea ca acest lucru se va intampla curand cred ca jumate dintre noi am deveni psihotici, depresivi sau…..calugari.

    • Cei bolnavi de cancer sau alte boli mortale trec prin asa ceva. Stiu cat mai au si intr-adevar, nu cred ca este usor. Este…altfel.

  9. Orice ai face, destin, soarta, noroc …poti sa ii zici cum vrei …te ajunge si pe tine …dar intotdeauna e trist cand auzi ca altii de aceeasi varsta ca tine, poate chiar mai tineri, s-au stins deja, nu mai exista …Si incepi sa-ti analizezi putin viata ta, alegerile facute …Poate o vreme traiesti mai din plin, apoi rutina se instaleaza din nou …pana la urmatoarea asemena veste.

  10. Poate astfel de întâmplări ar trebui să ne trezească la viață, să învățăm să trăim cu adevărat frumos, să/i spunem celui de lângă noi cât de mult îl iubim, să ne cerem scuze la momentul potrivit, nu să tot așteptăm.

  11. Oar tu când ai scris articolul te-ai gândit la aceeași fată frumoasă și tânără la care mă gândesc eu acum când îl citesc? La aceeași R. care avea toată viața înainte și nimic nu părea să-i stea în cale?
    Sunt șocată și nu-mi vine să cred că în urmă cu 9 luni dansam la nunta lor și acum ea nu mai există!
    E îngrozitor și așa cum spui, suntem la mâna destinului…:(

  12. Uneori, realitatea este mult prea dura si nu ne ofera nici cea mai mica sansa. Nu doar odata am trait drama unor persoane dragi la varste fragede si nu reusesc sa trec peste aceste momente de cumpana!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.