Pretindem ca suntem niste prieteni buni, de incredere, loiali si intelegatori. Sustinem ca daca ne cunoastem din copilarie, daca am locuit in apropiere sau am invatat impreuna ani intregi, sau chiar si daca de-abia ne-am cunoscut si ne impacam atat de bine, nimic nu ne va desparti, vom fi mereu alaturi, gata sa oferim o mana de ajutor. Insa cati dintre cei care se considera prieteni atat de buni chiar sunt asa? Cati nu doar spun ca sunt prieteni ci chiar simt asta si se comporta in mod corespunzator? Cu siguranta nu multi.

Nu voi intelege niciodata de ce ea nu se poate bucura ca prietena ei cea mai buna se casatoreste. De ce nu e fericita ca prietena ei din copilarie are alaturi un baiat grozav, de incredere, care o iubeste nespus de mult? De ce simte nevoia sa le barfeasca relatia, sa sustina ca nu va merge, ca e prea devreme, ca nu procedeaza corect? Oare din cauza ca relatia ei nu sta la fel de bine? Tip de gandire: daca mie nu-mi merge bine in relatie, altuia de ce sa-i mearga? Simt ca eu am esuat si altul, pe care nu-l cred la fel de bun ca mine, castiga, iar spiritul meu competitiv nu suporta acest lucru.

De ce atunci cand iti cumperi ceva mai valoros, cum ar fi un telefon mobil sau un laptop, unii prieteni fac tot posibilul sa-ti strice bucuria? Ca nu e bun, ca nu va merge, ca acel model prezinta numeroase probleme. Unii nu zic nimic, se uita, dau din cap, nu suporta sa-ti zica macar un “sa-l folosesti cu placere”. Si tie iti pare rau ca n-ai tacut din gura si ca ai vrut sa impartasesti cu cei dragi bucuria ta, faptul ca ti-ai cumparat ceva ce ti-ai dorit de mult. Te simti prost si vinovat, ca poate prietenii nu se bucura din cauza ca n-au si ei acel lucru. Faza e ca de multe ori au, dar cum e si normal, poate au un model mai vechi sau mai diferit, si de aceea nu se pot bucura pentru tine. De fapt chiar daca ar avea exact acelasi model nu s-ar bucura, pentru ca nu vor ca si altii sa aiba ce au ei. Tip de gandire: de ce sa aiba cineva mai mult decat mine?

Si cand pleci intr-o calatorie apare aceeasi problema. Tocmai prietenii, care ar trebui sa se bucure pentru oportunitatile tale, sunt reci, iti adreseaza pe scurt “calatorie placuta” iar cand te intorci nici macar nu te intreaba cum a fost. Vor sa uite ca tu ai avut posibilitatea de a pleca undeva si ca ei in acest timp au stat acasa. Tip de gandire: daca altcineva a avut sansa de a face ceva deosebit, ignor chestiunea, astept sa treaca timpul si sa se faca uitata.

Exemple mai sunt multe, am intalnit multe astfel de cazuri atat in viata mea cat si in cea a prietenilor sau a cunostintelor mele. Imi pare rau pentru acesti oameni atat de frustrati, care se lasa prada invidiei si lacomiei. Imi pare rau ca nu sunt in stare sa se bucure pentru prietenii lor, pentru cei care le-au fost alaturi, care i-au ajutat cand au avut nevoie, cei care la randul lor s-au bucurat cand s-a intamplat ceva bun.

Invidia este un sentiment egoist de parere de rau, de necaz, de ciuda, provocat de succesele sau de situatia buna a altuia (dexonline). Mi se pare ca ii caracterizeaza perfect pe acesti oameni. Daca nu e vorba de invidie, atunci ce este? Rautate, ipocrizie, prostie?

Peste toate astea, ma bucur sa stiu ca prietena mea cea mai buna chiar se bucura pentru mine, asa cum si eu ma bucur pentru fericirea ei. Pentru mine asta inseamna prietenie adevarata.

36 Comments on Cica ne sunt prieteni

  1. Stii c-am discutat si noi despre asta iar totul a dus la : rautate si invidie! De neinteles pentru noi care nu suntem asa, de inteles pentru ei. Nu suporta gandul ca ai putea avea mai mult decat ei, nu suporta sa te vada mereu fericita, pur si simplu , si da, unii din ei se numesc PRIETENI! Prieteni ce ar trebui sa te ia ca exemplu, daca tot vor ce ai tu, nu sa arunce cu pietre si sa te tina la pamant, cand culmea, iti este mai bine!
    De aia am spus mereu, ” asteapta-te la orice, de la oricine! “. Unii isi cladesc fericirea pe nefericirea noastra.

    • Mai mult, uneori ii vad ca se bucura mai mult pentru fericirea strainilor decat pentru cea a prietenilor. Banuiesc ca se considera a fi intr-o competitie continua, in care cel mai fericit/bogat/de succes castiga. Trebuie sa fie ei primii din grupul de prieteni, acestia sa se uite cu admiratie la el. Atunci e fericit.

  2. N-am reusit nici eu sa ma prind foarte bine despre ce este vorba, dar recunosc comportamentul. As tinde sa spun ca tine de un anumit nivel educational, de multumire si echilibru cu propria existenta, de valorizare a echilibrului interior in detrimentul exteriorului consumerist si de o doza serioasa de bun simt.

    Mai adaug la povestile tale: abia ne mutasem in apartamentul nostru. Al nostru! Dupa ani de stat cu chirie in sfarsit ne luasem casuta noastra si o facusem locuibila. Vine o prietena in vizita: “ah, dar jaluzelele mele sunt mai frumoase, nu stiu, astea sunt cam inchise si nu-mi place scaunul de la calculator ca nu pot sta turceste pe el etc.” De ce n-a putut sa se bucure si-atat?

    Si una mai … superficiala. Ieri, prietena in vizita. Inainte sa ajunga fusesem sa duc o comanda, ora 15, nu mancasem nimic, iau o salata de la McD. Ea: “parca tineai dieta, cum de mananci prostii de la McD?” Era o salata. N-am inteles nevoia de rautate.

    • Ah, astea cu comentariile din casa imi sunt foarte familiare. Aveam si eu o prietena care comenta o gramada cu privire la obiectele din casa. Si asta e, apartamentul avea mobila de la parintii mei, erau unele obiecte mai vechi, altele realizate acum cativa ani cand nu erau altele mai bune si daca pe mine m-au multumit si nu am simtit nevoia sa cheltui iar bani ca sa pun ceva mai bun, atunci care e problema? Eu zic ca una e sa faci comentarii potrivite pentru o prietena, gen: vezi ca nu-ti sta bine bluza aia (in intimitate bineinteles, nu in public) si una e sa comentezi privind bunurile si alte obiecte de valoare mai mare, care nu pot fi schimbate atat de usor. Nu trebuie sa-ti faci prietenul sa se simta prost ca nu are banii necesari pentru a avea toate obiectele din casa noi, de ultima moda.
      Ca sa nu mai zic ca nici ei nu au asa, dar simt nevoia oricum sa comenteze. Daca gasesc un mic lucrusor pe care ei il au mai bun (dupa parerea lor bineinteles) trebuie neaparat sa te impunga, ca sa te simti prost.

  3. Mihaela, aşa sunt oamenii. Şi eu când am anunţat că mă căsătoresc o prietenă a reacţionat ca şi cum aş fi lovit-o în moalele capului. Desigur, uneori, în tristeţea ta, te întrebi de ce nu poţi să ai şi tu parte de lucruri bune, ca alţii. E un sentiment normal şi sincer, ni se întâmplă tuturor cred. Asta nu explică însă răutatea altora, invidia, după cum ai spus şi tu. Să ştii că e mai bine uneori să nu te întrebe cum a fost în călătorie decât să afişeze o bucurie falsă şi apoi să te bârfească. Abia după ce m-am supărat atunci pe prietena mea am înţeles că e de preferat o astfel de reacţie sinceră decât una falsă (cel puţin aşa gândesc eu acum). Şi da, un prieten şi mai bun e acela care îşi lasă pentru un moment problemele deoparte şi se bucură alături de tine, însă nici cel ce nu se poate bucura în acel moment nu e de îndepărtat, înseamnă că e sincer, lucru mare în ziua de azi. Cât despre cei care încearcă să-ţi strice bucuria prin replici de genul: nu-i bun, nu va merge, nu e ok, se va strica, etc, ignoră-i, nu le mai spune pe viitor bucuria ta. 🙂

    • Asta cu casatoria pe mine m-a uimit cel mai tare…poate sunt eu mai romantica, dar eu ma bucur si cand vad miri pe strada, in haine de nunta. Si cand aud cunoscuti ca se casatoresc, ma bucur. Nu mai zic de prieteni…ma bucur tare mult mai ales cand stiu ca au trecut prin despartiri, ca au suferit din cauza unor iubiri pierdute si stiu ca merita tot ce e mai bun.

      Nu zic, e de apreciat sinceritatea, dar tot nu mi se pare ok ca prietenul meu, unul chiar foarte bun, sa nu se bucure de oportunitatea mea. Niciodata nu s-a intamplat sa nu ma bucur ca o prietena a calatorit…Cand a fost prietena mea cea mai buna in Roma, am intrebat-o pe unde a fost, cum a fost, ce a vazut, si m-am bucurat si mai mult stiind ca eu n-am fost si cu ocazia asta aflu si eu lucruri interesante.
      Cand o alta prietena a calatorit prin Olanda, la fel, am intrebat-o detalii, cred ca am vorbit 2 h numai despre ce a vazut pe acolo, ce a vizitat si ce i s-a parut interesant.
      Poate sunt eu mai fascinata de calatorii si mai interesata de astfel de detalii, ca altfel nu inteleg cum unii sunt atat de morocanosi cand aud de oportunitatile altuia.

      Si nu se poate sa nu asociez acest tip de comportament cu faptul ca apare exact la persoanele care nu au beneficiat de aceste lucruri, care au calatorit putin sau deloc. Eu inteleg, esti suparat ca nu ai si tu oportunitatea asta, dar e vorba de prietenul tau aici, nu de un strain. Fii capabil sa te bucuri pentru altul! Si el s-a bucurat pentru tine atunci cand a fost cazul.

  4. 🙂 imi place ce spui si ai foarte mare dreptate.dar ma gandesc ca uneori prietenia devine si un concurs intre doua persoane ,asta in cazul in care una dintre ele este foarte competitiva,iar in momentul cand unul dintre “participanti” se retrage pentru ca isi da seama ca nu mai au acelasi obiectiv, presupun ca aici intervine invidia,si rautatea si poate frica participantului ramas ca nu mai are pe nimeni sa’l traga inainte,cu cine sa concureze si poate asta il face sa devina rau.

    • Madalina, ai spus-o foarte bine. 🙂 Da, si eu cred ca intervine acest spirit competitiv…si e pacat, ca tocmai acesta distruge prietenii.

    • Bine zis Diana. Daca nu se poate bucura pentru mine, daca nu poate vedea cateva clipe departe de el, atunci cu siguranta nu-mi este prieten.

  5. Pingback: polimedia.us/fain/
  6. Buna, Mihaela. Imi place blogul tau, e interesant si scrii despre lucruri frumoase care imi plac si mie!
    Acum la subiect 🙂
    Reactiile de tristete ale prietenilor vis-a-vis de realizarile noastre depind foarte mult de cat de autentica este relatia de prietenie. Cred ca o prietenie adevarata este aceea care nu cere nimic in schimb. Un prieten adevarat iti este alaturi pentru ca simte sa iti fie alaturi si nu cauta apreciere. Un prieten daruieste fara sa astepte multumire, se gandeste la tine si cand tu nu stii ca o face. Se bucura pentru tine ca si cum ar fi bucuria lui.
    Pe de alta parte invidia pentru realizarile tale poate ca nu vine neaparat din rautate sau din neprietenie. Poate ca prietena respectiva e atat de macinata de propriile nerealizari incat nu se mai poate bucura pentru fericirea ta. Pe de o parte nu as cataloga-o ca neprietena, dar as deveni mult mai prudenta pe viitor… Si da, aici intr-adevar s-a si rupt ceva.

    Cu apartamentul am patit-o si eu atunci cand l-am luat cu maaari eforturi inhamandu-ne la o rata cat bolovanul. Ma intalnisem cu o prietena din liceu de care fusesem foarte apropiata pe vremuri dar timpul ne indepartase oarecum. Am invitat-o pe la noi si ne-a refuzat cu o sinceritate uimitoare: “Nu pot sa vin la tine acasa pentru ca mi-e ciuda ca tu ti-ai luat casa si eu nu!” Sincera sa fiu am apreciat sinceritatea ei transanta si as prefera oricand un raspuns ca al ei in defavoarea unui raspuns fatarnic si fals.

    • Bine ai venit Amelie pe blog. 🙂 Ma bucur ca iti place aici, la mine. 😛
      Mi-a placut ce ai scris, sunt de acord cu tine. O prietenie adevarata e foarte rara si ma bucur ca pot spune ca am asa ceva, ca am prietene care se bucura sincer pentru mine iar eu, la randul meu, ma bucur atunci cand sunt fericite.

      Daca ar fi fost cazul sa am o prietena cu mari probleme intr-un anumit sector din viata ei, cu siguranta nu i-as povesti despre fericirea mea legata de acel subiect. De exemplu, daca de-abia s-a despartit de iubit, nu i-as povesti ca eu ma marit sau ca mie imi merge foarte bine. Daca are probleme mari cu banii, nu i-as povesti ca mi-am cumparat nu stiu ce. Trebuie sa fim diplomati si delicati in aceste cazuri, sa nu-i amintim omului de necazurile lui.
      Intamplarile pe care le-am povestit nu se incadreaza insa in aceasta categorie. Acele persoane nu sunt atat de necajite, nu au suparari sau probleme mari. De aceea as avea niste asteptari de la ei.

      Chiar ca prietena ta a fost foarte sincera. Ce pot sa spun? Probabil ca daca as auzi asa ceva, m-as supara putin, pentru ca as prefera sa o spuna putin mai altfel, nu sa foloseasca termenul “mi-e ciuda”. Dar probabil ca as ajunge sa inteleg si sa accept. Asta e…

    • Asa e Malli, pentru ca ai incredere in ei iar cand te dezamagesc, supararea e mult mai mare. Mai mult, dupa o astfel de experienta, iti este mult mai greu sa mai ai incredere in cineva, devii rece si mai inchis in tine.

  7. Ei, George, nici sa fim atat de speriati. Mai sunt persoane de incredere pe lumea asta, care pot fi prieteni buni. Trebuie numai sa ai grija cand ii alegi, sa fii capabil sa-i recunosti.

    • M-au suparat mai demult, acum nu mai am asemenea “prieteni”. 🙂 Insa din pacate prietenii mei se confrunta acum cu astfel de cazuri…

  8. Asa ce copil bun esti Mihaela..Mi-as fi dorit si eu o prietena ca tine 🙂
    Nu am reusit niciodata sa am o relatie de prietenie cu vreo fata..in schimb am prieteni barbati care imi sunt foarte apropiati de suflet.
    Am observat de`a lungul anilor ca femeile sunt mult mai rele ca barbatii,ca ele se bucura mai tare daca ti se intampla vreun rau decat daca ti se intampla un bine..
    Mihaela fii tu fetita buna in continuare si ramai cu sufletul curat…ca pana la urma asta e cel mai important..sa fii fidela propriilor convingeri.. :*

  9. Asa cum ai spus intr-un articol anterior, cei care se aseamana se aduna: ai zis ca e mai usor ca o mama sa fie prietena cu o alta femeie care are copii, ca un cuplu casatorit sa fie prieten cu alte cupluri casatorite, etc. Este firesc, pentru ca, dupa cum ai spus si tu, impartasesc mai multe lucruri, inteleg mai bine situatiile de viata, se pot ajuta mai eficient, etc.
    Sa luam un exemplu: daca ii spui unei prietene ca te mariti poate fi trista pentru ca isi da seama ca, daca situatia nu sta la fel la ea, asta inseamna inceputul sfarsitului unei prietenii. Nu e o tragedie, pentru ca asa e viata. Insa asta poate fi o explicatie pentru o parte din reactiile neasteptate (n-as spune negative) ale celor care par ca nu se bucura pentru tine. Oamenii sunt egoisti, mai mult sau mai putin, declarativ sau faptic – asadar, iti poate impartasi partial fericirea, insa e posibil ca proportia tristetii sa fie mai mare.
    Dar asta e doar parerea mea. 🙂

    • Da Maya, e posibil. Insa ar fi fost de preferat in acest caz sa nu se ajunga la barfa, la discutii cu altii ca nu va rezista casnicia si altele asemenea. Pentru ca in acest caz asa s-a intamplat si era vorba de 2 prietene foarte bune.

  10. Eu totusi nu as face distinctia asta barbati-femei, pentru simplul fapt ca in calitate de femei ne raportam diferit fata de prietenia cu o femeie si fata de prietenia cu un barbat.
    Dar da, apropo de discutiile de care povesteai, Mihaela, acelea sunt strict rautacioase si nu fac decat sa demonstreze, nu ingrijorarea ci dorinta ca acel rau sa se intample, astfel incat persoana respectiva sa se simta bine ca a avut dreptate sau ca e incapabila sa-si gestioneze propriile frustrari.

    • Discutiile rautacioase nu ar trebui sa aiba loc intre prieteni…mai ales intre prieteni buni. Eu niciodata nu voi fi invidioasa pe prietena mea si nici nu ii voi dori raul. Nu ma simt eu mai bine daca are ea probleme.

  11. E foarte bine cand apar astfel de reactii din partea unor persoane pe care le consideram apropiate, de incredere. In acel moment vezi exact cine se bucura si tine cu adevarat la tine. Cand apar primele comentarii rautacioase sau primele semne de indiferenta( de exemplu, cand m-am intors din Spania, nu era nimeni curios sa afle cum am petrecut), atunci eu ma racesc de acea persoana si nici ca-i mai povestesc ceva vreodata.

    • Ai dreptate Nice. E mai bine sa vezi cine iti este prieten adevarat si cine nu.
      Oricum, eu tot nu o sa-i inteleg niciodata…Incerc sa ma pun in locul lor dar nu reusesc.

  12. Mihaela, Nice, si eu am intalnit atitudinea asta de multe ori. De aceea am incercat sa o inteleg.Acum nu ma mai ia valul sa povestesc “in masa” despre calatoriile mele. Poate ca e ciudat dar cand cineva nu isi permite sa faca o excursie la Paris sau n-a iesit niciodata din tara, cand cineva e intr-o situatie mai deprimanta e umpic masochist sa astepti sa iti ceara detalii despre cum te-ai rasfatat tu mancand shaorma in Marakesh sau stand la coada sa urci in Eiffel, indiferent cat de bun prieten il consideri…..
    Sa nu ma intelegeti gresit, nu spun ca e normal sau frumos…..spun doar ca e in natura umana si ca pana nu suntem “de cealalata parte” nu putem intelege…….Am o singura prietena acum, care stie pe unde am fost eu si un singur prieten. Si familia desigur, dar sa stiti ca nici ei nu-mi cer detalii de fiecare data
    Ei, m-am obisnuit cu asta 🙂
    Povestitit si voi pe blog, sigur se vor gasi persoane interesate:)

    • Hapi2233, nu te inteleg gresit, inteleg ce vrei sa spui.
      Mie imi este greu sa inteleg pentru ca am fost “pe cealalta parte” si nu m-a deranjat sa-mi aud prietenii bucurandu-se. Am prieteni care au foarte multi bani, isi pot cumpara orice isi doresc, si niciodata nu m-am simtit aiurea cand imi povesteau de calatoriile lor sau de ce si-au mai cumparat.
      Si lasand la o parte bunurile, de ce nu se pot bucura nici cand ai tu o bucurie? Cand te casatoresti, cand iei o nota mare, cand reusesti sa realizezi ceva ce ti-ai propus?
      Totusi e vorba de cei mai buni prieteni, nu chiar de oricine.

  13. Uf, nu stiu………Eu am putini din specia”cei mai buni”. Am o prietena foarte buna cu care impartesc cam tot ce am in suflet (ei, nu chiar TOT). Am muuulti amici. Unii cu posibilitati -ei sunt cei cu care schimb impresiii despre calatorii,mai ales daca am vizitat aceleasi locuri
    Si altii care au probleme si necazuri, ei bine, cand ei incep sa imi povesteasca ce probleme au, nu mai aduc eu vorba de mici bucurii……….
    Nu se pot bucura pentru ca nu sunt impliniti spiritual , nu sunt “in regula” cu ei insisi, mai trebuie sa evolueze, sa treaca prin diverse experiente…..Asa cred eu………

    • Si eu am putini “cei mai buni prieteni” insa cel putin cu prietena mea cea mai buna impartasesc tot. Nu cred ca avem vreun secret. Ne sustinem reciproc si ne povestim toate cele pentru ca nici nu avem cui altcuiva sa-i povestim. Mi-ar fi greu sa impart ceea ce vreau sa vorbesc in mai multe parti. Cu prietenul X sa vorbesc despre iubire, ca are si el partener si nu e deranjat; Y e singur acum, asa ca cu el voi vorbi doar despre calatorii ca el a calatorit…si tot asa. Mie imi place sa vorbesc cu toti de toate. 🙂
      Nu am prieteni care sa aiba probleme si necazuri, cel putin nu atat de grave. Cu totii avem probleme, si eu am, dar asta nu inseamna ca vreau mereu sa vorbesc numai despre ele. Daca imi povestesti despre o calatorie chiar reusesti sa ma destinzi. :p
      Eu zic ca unii (ca sa nu generalizez) nu se pot bucura pentru fericirea ta pentru ca nu reusesc sa vada si dincolo de ei. Totul la ei tine de persoana lor, de bucuriile si problemele lor. Nu se pot detasa cateva clipe pentru a auzi ce vrea sa zica prietenul lor.

  14. Da, sigur ca atitutinea asta apare de cele mai multe ori din egoism . Ceva de genul “am eu problemele mele si ea imi povesteste despre Franta??? “Sau poate depinde pur si simplu de dispozitia in care se afla persoana careia ii povestesti.
    Mihaela -eu am invatat sa fac o diferenta intre amici. Da, cu unii povestesc lucruri pe care nu le impartasesc cu altii. O fi din cauza ca sunt oameni foarte diferiti. De ce fac diferenta intre amici? Pentru ca eram cam “open heart” , vorbeam direct, deschis, raspund direct la orice si m-am cam fript. Acum imi vad de treaba si vorbesc mai putin, ascult mai mult…..Dar stai linistita ca “simptomele astea”apar cred dupa 30 si nu e cazul la tine 😉

Leave a Reply to Amelie Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.