Nu mai citisem posturile vechi de foarte mult timp. Sunt scrise si uitate acolo, in arhiva blogului, pastrand amintirile mele, gandurile si trairile din acel moment. Asta pana cand Addicted s-a gandit sa mai “rasfoiasca” blogul, lasand si cateva comentarii la care am dorit sa raspund, insa pentru a o face asa cum trebuie, a trebuit mai intai sa recitesc articolul in cauza. Si asa mi-am amintit de multe. De cum eram acum un an, cum eram acum 2 ani. Am realizat cat de mult m-am schimbat, cat de mult s-a transformat acest blog. Parca e scris de doua sau chiar trei persoane diferite, fiecare avand alte pasiuni, alte aspiratii si curaj mai mult sau mai putin.

Am crezut in mod gresit ca atunci scriam foarte mult despre moda. Dar am uitat cat de multe articole personale scriam. Cat de mult povesteam de viata mea de zi cu zi, de lucrurile care m-au suparat sau m-au bucurat, de oamenii pe care ii intalneam. Asa ca m-am intrebat de ce nu mai fac asta in mod curent. De ce trec saptamani fara sa am un articol din categoria personal (in afara de lepse bineinteles).

Explicatia vine din faptul ca atunci blogul avea mult mai putini vizitatori dintre cunostintele mele. Acum insa pe blog intra colegii de facultate, chiar si unii profesori, intra mama, tata, sora mea si alte rude. Intra persoane pe care le cunosc din vedere, persoane care ma cunosc din vedere.

Nu pot sa spun ca nu ma bucur ca ma citesc, mai ales cand e vorba de cunostinte care au gasit ei blogul meu, nu au aflat de el de la mine. Insa simt ca acest lucru ma cenzureaza. Nu mai pot sa povestesc chiar orice. Mai mult, dintre acesti cunoscuti, mai sunt unii care se “vad” in orice articol personal de-al meu, tot timpul se simt “cu musca pe caciula”, au impresia ca vorbesc de ei, cand de fapt chiar nu e cazul. Nu mai stau nici eu la explicatii; ar fi bine sa stie ca daca ei simt asta inseamna ca isi amintesc ca s-au comportat asa sau ca gandesc asa. Practic se acuza pe sine.

De aceea blogul a devenit mult mai putin personal fata de acum un an. Uneori mai simt imboldul de a ma descarca aici, de a va povesti prostioarele cu care ma confrunt zilnic, dar ma gandesc si ca poate nu va intereseaza, ca intrati aici ca sa cititi lucruri utile sau mai vesele. Imi este si greu sa ma “dezgolesc” de fata cu voi toti, ca sunteti multi si imi este oarecum teama.

Poate imi spuneti voi cum e mai bine…va place blogul asa cum e acum sau vreti sa scriu mai multe lucruri personale, de viata? Si cand e vorba de lucruri personale, ce v-ar interesa mai mult…intamplari de zi cu zi, generalizari, amintiri?

49 Comments on Personal vs impersonal

  1. Eu sunt de parere ca e corect ceea ce faci, pentru ca, pe de o parte, e dificil sa iti dezvalui sentimentele fata de atatia oameni, dar, pe de alta parte, e si periculos. Sunt lucruri care, cu siguranta, nu trebuie spuse decat unor persoane, iar daca ar afla o multime poate ti s-ar intoarce impotriva. Nu stiu daca am vreun sens, dar eu cred ca e in regula asa, fara prea multe detalii. A, ca ne zici unde ai fost, ca ai iesit cu Albert, chestiute dintr-astea simpatice mici..astea-s ok, dar cele importante cred ca trebuie pastrate pentru tine, dat fiind ca exista multa lume care alta treaba n-are decat sa comenteze pe ici, pe colo.

    • Multumesc Cristina pentru opinie. La un moment dat devine chiar aiurea cand stii ca toti pe care ii cunosti iti citesc blogul. E problema asta cu intimitatea…prefer ca strainii sa citeasca decat rudele, prietenii si cunostintele.

      • Stiu cum e sa vrei sa spui ceva si sa nu poti pentru ca alti ochi foarte bine cunoscuti te citesc … De aia si la mine in draft stau multe chestii nespuse! Nici nu as vrea sa-mi bucur putinii dusmani cu problemele mele. 😀 Deci asa cum procedezi este bine … Pe mine nu m-ar deranja chiar deloc de-ai scrie lucruri personale insa e mai bine sa fii prudenta si vorba ta ,sa nu fii luata apoi la intrebari de cei dragi. 🙂

        • Eh, exista o posibilitate de a scrie ceva pe blog si de a citi doar cine vrei tu. 🙂 Inca ma gandesc daca sa o folosesc sau nu.

  2. Tu stii ca eu ma confrunt cu o situatie inversa, nimeni nu e interesat de blogul meu, niciun cunoscut nu vrea sa-l rasfoiasca, se tem de el de parca ar avea ciuma. :)) Toti spun ca e plictisitor sa citesti gandurile altuia, e plictisitor sa citesti. Punct. Toti sunt prea ocupati cu vietile lor, cu problemele lor ca sa aiba timp de blogul meu, de net in general. De aceea pot scrie cu incredere pe el, stiu sigur ca nu ma citeste nimeni. :)) Dar asa ma simt in siguranta, cel mai placut sentiment din lume… 😛
    In situatia ta insa e nevoie de putina autocenzura, si eu as proceda la fel. Lasi sa se vada doar cat consideri tu de cuviinta. Mie imi place la tine, mai ales pentru faptul ca un asemenea succes nu te-a schimbat deloc, esti foarte calda si prietenoasa cu vizitatorii. Pentru mine e esential sa mi se raspunda la comentariile lasate, sa nu simt ca scriu degeaba.
    Si ca sa-ti raspund on-topic, generalizari, evident. Ca sa am si eu ce comenta. :))

    • Esti norocoasa ca poti scrie orice fara sa ai vreo teama. As vrea si eu sa fac asta, macar din cand in cand. Nici de facultate nu ma pot plange ca daca citeste profesorul X sau colegul Y? E atat de stresant uneori. Macar daca cei de la scoala nu citeau. Atunci ar fi fost totul foarte ok. 🙂
      Si in nici un caz nu consider ca am un mare succes. Mare succes ai la multi mai multi vizitatori unici, la mult mai multe comentarii si atunci cand esti cunoscut ca blogger. Uite, eu consider ca tu ai mare succes, ai aproape mereu peste 100 de comentarii la fiecare articol in parte. 🙂

      • Nu te mai subestima ca ma faci sa repet ce-am zis in duminica aia, nu conteaza cantitatea comentariilor si CALITATEA lor si oamenii ce-ti comenteaza, si cel mai mult conteaza cum esti tu ca OM aici si in offline. Ti-am zis si atunci, iti zic si acum ( fara sa procedez ca stim noi cine cu muah muah muuah :)) ) ca esti o persoana calda, comunicativa si-ai acel ceva care ne tot face sa revenim fie ca scrii azi sau nu. 🙂

          • “esti foarte calda si prietenoasa cu vizitatorii. Pentru mine e esential sa mi se raspunda la comentariile lasate, sa nu simt ca scriu degeaba.” – Agree cu asta.

            Doar ca eu nu tin sa mi se raspunda chiar la TOT/TOATE asa ca voi modifica putin aici:”sa nu simt ca TOOOT, scriu degeaba.”

          • Depinde si ce comentarii lasi. Daca ar fi de genul “sunt de acord” nu prea as avea ce sa-ti mai zic. Insa daca imi spui mai multe si pot completa si eu cu ceva, atunci cu siguranta voi raspunde. Mi se pare de bun simt sa faci asta cu cei care comenteaza, doar nu-i lasi sa vorbeasca singuri. Si mie, pe alte bloguri, imi place sa mi se raspunda. Chiar daca nu las neaparat o intrebare ci imi expun un punct de vedere. Vreau sa stiu ce parere are acel blogger de ce am zis, daca e de acord sau nu.

    • Nice, tind să te contrazic. Aşa am crezut şi eu, până am aflat contrariul. Am aflat că mă citesc FOARTE multe persoane apropiate, numai că ele nu comentau pe blog astfel încât eu să-mi dau seama că ştiu tot ce se întâmplă cu mine.
      Când am început să mă cenzurez nu am făcut-o din cauza acestui fapt, nu mă deranjează ca cei apropiaţi să ştie ce se întâmplă cu mine. Am început să mă cenzurez tocmai din cauza străinilor deoarece mă simţeam prea expusă. Era ciudat să ştiu că un străin îmi citeşte viaţa, de aceea tot ce era foarte personal am pus pe privat şi ce scriu acum despre mine scriu tot pentru mine.
      Acum depinde de fiecare, Mihaela, eu nu-ţi pot da un sfat, totul depinde de tine. Dacă tu simţi că vrei să scrii despre tine fă-o, dacă nu, scrie într-un jurnal.
      Cât despre întrebarea ta finală, contează într-adevăr părerile cititorilor. Eu una citesc cu drag despre o anumită persoană, simt că ajung s-o cunosc mai bine. Însă nu eu, cititorul, ar trebui să decid asupra articolelor tale, ci tu. Tu trebuie să te simţi în largul tău.

      • Asa e, Anca, pana la urma daca as scrie ceva care ma jeneaza nu m-as mai simti bine pe blog. Si ca sa te ocupi de un blog asa cum trebuie, e nevoie sa te simti bine pe el, altfel nu mai ai nici o tragere de inima.
        Curios e ca pe mine ma jeneaza mai mult cand imi citesc cunoscutii blogul. Pentru ca ma intalnesc cu ei si-mi zic ca au citit, ce au citit iar eu ma inrosesc de prostuta ce-s. 🙂
        La o ora de engleza de semestrul trecut se discuta despre bloguri si cineva a pomenit blogul meu si profesoara a spus ca-l stie…m-am facut rosie ca racul, eram extrem de jenata si rusinata. Nu mi-e rusine cu blogul, dar mi se pare atat de ciudat ca un profesor sa te citeasca…Sau colegii. Nu prea imi place sa fiu in centrul atentiei…

        • Expus devii daca lasi sa fii expus.

          Daca eu imi trag acum alt nick + un nume de blog care nu aduce deloc a je, cu siguranta habar n-o sa aiba MULTI de blogul meu.. chiar si aia care ma cunosc personal.

          Tu avand Mihaela Anghel esti foarte usor de gasit.

          Eu anul trecut aveam Twenty ca nick.. un nick care daca dadeai pe google eram imposibil de gasit ;)) Nu puteai sa afli mai nimic de mine. (Nu ca acum s-ar fi schimbat prea multe, dar inainte era mai greu decat acum)

          • Da, sunt destul de usor de gasit. Oricum sunt o multime de Mihaele Anghel pe lumea asta. 🙂 Am dat o cautare pe google si am gasit pe Neogen vreo 2, pe hi5, pe facebook cu zecile. Daca ma caut pe mine pe facebook tare greu ma gasesc. 🙂

  3. Rețeta e simplă: scrie despre ce simți.
    În momentul în care te forțezi să scrii despre ceva anume, atunci își pierde farmecul scrisul. 😀

    • Multumesc pentru opinie Diana! Voi scrie ceea ce simt, dar si ceea ce cred ca pot face public, pentru absolut toata lumea. Restul le voi pastra pentru mine si prietenii apropiati. Eh, dupa ce termin facultatea, poate voi face si niste dezvaluiri, ca tare mi-e greu sa-mi tin gura despre unele practici de acolo. 🙂

      • Ce nu vrei să apară pe log poți pune într-un post parolat sau scrii și îl lași nepostat, în draft, în ceva.
        Oricum, se cunoaște cât suflet pui la unele articole. 😛

        • Da, stiu de posturile parolate, am vazut si la Nice. 🙂 Chiar vorbeam cu Addicted despre acestea cand ne-am intalnit. :p

          😛 Multumesc. 🙂

          • Cu un post parolat starnesti si intrigi, daca nu le vei da unora parola nu vor intelege ca poate ai scris acolo ceva doar pentru TINE insa .. acele persoane sunt putine. Oricum, tu hotarasti cine e demn de vorbele tale, tu hotarasti cine sa-ti citeasca randurile si cine sa te “critice “. 🙂

          • Eu daca as scrie ceva parolat cu siguranta as da accept doar la persoanele pe care nu le cunosc personal, dar pe care ii stiu din online. Nu as vrea sa citeasca nici membrii familiei mele, nici prietenii…chiar daca scriu de exemplu despre facultate si nu despre ei.

  4. “Nu mai pot sa povestesc chiar orice. Mai mult, dintre acesti cunoscuti, mai sunt unii care se “vad” in orice articol personal de-al meu, tot timpul se simt “cu musca pe caciula”, au impresia ca vorbesc de ei, cand de fapt chiar nu e cazul. Nu mai stau nici eu la explicatii; ar fi bine sa stie ca daca ei simt asta inseamna ca isi amintesc ca s-au comportat asa sau ca gandesc asa. Practic se acuza pe sine.”
    Exact prin asta trec si eu..De multe ori regret ca mi-am dat numele pe blog, ca stie lumea de el, din pacate cand a fost facut blogul eu eram prin spital, iar cei ce au fost bine intentionati si au vrut sa mi-l faca cadou, cum ar veni, au avut grija sa-l arate la toata lumea ..
    Iar eu unul te sfatuiesc sa scrii despre fix ce vrei tu, nu despre ce vor altii, ca niciodata nu vei apuca sa-i impaci pe toti. Oricum vad ca mai combini subiectele si iti iese destul de bine, important este sa iti placa tie sa scrii pe blog, de placut ne place ce citim ca doar de aia cand avem un moment liber revenim, nu?

    • Multumesc mult Cristi. Cred ca asa voi proceda, le voi combina…cand voi simti nevoia sa povestesc ceva voi povesti, dar voi incerca sa nu divulg prea multe lucruri din viata mea personala.

    • Pana la urma cred ca asa voi face…le voi imbina, dar fara sa fie ceva foarte, foarte personal. Mai generalizat ca e mai bine. 🙂

  5. Ah, ce bine ca blogul meu nu este citit de rude, cunoscuti, prieteni, etc. Nu mi-am dorit asta pentru ca stiam ca ar trebui sa adopt un alt stil si sa nu mai fiu eu.

    Eu nu prea pot scrie despre orice, si cred ca daca as face din blogul meu personal unul impersonal, as esua. Imi place sa scriu despre lucrurile care imi atrag atentia in decursul unei zile, despre fiica mea, despre ce mi se intampla. Pe vechiul blogul scriam tot ce ma intrista sau ma bucura.

    Acum, pe noul blog, aleg sa scriu mai mult ceea ce ma bucura. Nu mai vreau sa arat atat de mult din mine, si nu pentru ca s-ar putea intoarce impotriva mea, ci pentru ca toata lumea e satula de necazuri, ca sa le mai citeasca si pe ale mele. Cu toate astea, tot in acelasi mod voi scrie.

    Imi plac articolele tale, iti citesc blogul de vreun an. Nu am prea comentat articolele, nu de lene, ci pentru ca simteam ca nu am ceva important de spus. Scrie cum simti, ce simti.

    Esti frumoasa asa cum esti acum. Iar cei care te citesc te-au invatat prin cuvintele puse de tine pe acest blog. Cenzureaza-te doar acolo unde consideri ca e cazul, in rest…scrie tot ce-ti trece prin minte.

    Te pup.

    • Multumesc mult Ruxandra pentru cuvintele frumoase! Nu stiam ca ma citesti de atat de mult timp, nici nu m-as fi gandit ca stii blogul asta. :p
      E bine ca scrii mai mult despre ceea ce te bucura, e bine si pentru tine, pentru ca astfel esti mai concentrata asupra a ceea ce e frumos in viata ta. Si-n plus, si eu cred ca lumea nu vrea sa citeasca despre probleme, necazuri…ei vor sa se destinda, sa se simta bine, nu sa se impovareze cu grijile altora. Acum depinde si cat de mult conteaza pentru noi dorinta cititorilor…scriem pentru ei, pentru noi? Eu de exemplu scriu si pentru ei dar si pentru mine, incerc sa le imbin cum pot mai bine. Nu scriu despre lucruri foarte deprimante, dar nici nu pun toata ziua numai articole amuzante.
      Te pup si eu si iti urez o seara frumoasa in continuare! 🙂

  6. Off….greu cu cenzura asta. Eu sunt relativ greu de gasit (adica sa-si dea cineva seama cine sunt) pentru ca nu am numele trecut pe acolo. 😀 Dar cei care ma cunosc foarte bine ma pot gasi cautand numele pisicii. Oricum l-ai cauta apare primul in google. :))
    Eu scriu foarte personal, insa momentan am unele retineri ( sa scriu despre job, colegi) ca atat m-am laudat cu pisica mea incat chiar daca are un nume relativ greu toti il stiu. :))
    Chiar azi am scris un post mai … cenzurat sa zicem. Pentru ca simteam nevoia sa-mi spun of-ul, sa ma descarc, insa imi era teama sa spun despre ce e vorba.
    Lucrurile se vor schimba insa daca voi trece peste acea teama si o sa ma invat minte sa nu mai dau date despre pisica mea celor pe care-i intalnesc. :)))
    Hai ca am scris ogramada si am scris cam offtopic (Nu stiu de cand vorbesc eu atat :)) ). Ceea ce vroiam insa sa spun este ca poti scrie si lucruri personale…dar mai cenzurat… atunci cand simti nevoia. Poti folosi diverse metafore etc etc… Insa fara a intra in detalii si a da prea multe amanunte… . Oricum, decizia trebuie sa fie a ta si numai a ta. Parerile noastre cred ca (,) conteaza prea putin.

    • Andria, chiar acum 3 minute iti citeam ultimul post. 🙂 Am fost gand la gand. 😛
      Parerile voastre conteaza chiar foarte mult; ma ajutati, imi oferiti sugestii. M-am gandit si eu sa mai scriu lucruri personale, dar mai…cenzurate, cum ai spus si tu, sa nu fie chiar foarte clar. Dar nici nu vreau sa va bag in ceata total, o sa incerc sa fac articolul sa fie cat mai usor de inteles. De exemplu, articolul tau e f ok, eu as cam banui despre ce e vorba, desi nu te cunosc atat de mine, insa bineinteles, e posibil sa ma insel. Da lasa ca iti scriu pe blogul tau chestia asta, nu dezvolt aici. 😛

      • Wow! Ce coincidenta. O fi telepatia? 😀
        Ti-am dat un indiciu chiar in comentariul de mai sus. 😛 Asta ca sa nu te bag in ceata mai rau cu raspunsul meu la comentariu.

        • 🙂 Eu am si ajutorul unui reader pentru blogurile mug.ro. Mai exact iubitul meu (cel care administreaza mug.ro) mi-a luat in considerare dorinta de a fi la zi cu blogurile de pe mug.ro asa incat mi-a facut mie special un mic reader cu acestea. Si asa ca intru si vad cine a mai scris si ce. De aceea nu pierd nici un articol de-al tau. 🙂

          Cred ca m-am prins de treaba. Ma gandeam la altceva, recunosc. :p

  7. mie imi pare ca si acum post-urile tale sunt f.personale (uneori am impresia ca avem tendinta de a eticheta un articol a fi mai personal decat altul in momentul in care acesta vorbeste despre o impresie negativa/ gust amar lasat de cineva/ceva/experienta ), le citesc cu placere, mai ales ca nu sunt scrise intr-o nota sarcastica, muscatoare, cam toate sunt “ZEN” 😀 😀 😀 😀

    • Monica, ai dreptate. 😛 Chiar ca atunci cand vorbim de ceva negativ avem impresia ca e mai personal decat atunci cand povestim de ceva pozitiv. Nu stiu de ce, dar chiar asa e. 🙂
      Ma bucur ca-ti plac posturile. Nu prea imi place sa folosesc ironii…incerc sa ma feresc de ele. Ironia este deseori folosita de persoane oarecum arogante si chiar nu vreau sa ma defineaza acest tip de comportament.

  8. Am un prieten foarte bun care stie toate alea. Suntem prieteni de foarte multi ani si intotdeauna a stiut totul despre mine. Scrisesem la un moment dat un post despre asta pe celalalt blog.

    In timp, oamenii se mai distanteaza, se concentreaza mai mult asupra scopurilor lor si nu pot fi atenti mereu la tot ce se intampla alora de langa ei.

    Cand n-am mai avut cui sa povestesc ceea ce mi se intampla, cand n-am prea mai avut cui sa impartasesc bucuriile sau tristetile mele, am simtit nevoia sa le insemnez undeva iar blogul a fost cea mai buna varianta.

    Nu ma gandeam atunci ca posturile mele vor fi comentate si ca voi cunoaste oameni atat de frumosi si speciali. Acum scriu pentru mine, dar si pentru cei ce ma citesc. In plus, ma binedispun atunci cand rasfoiesc blogul dupa cateva luni si gasesc lucruri pozitive, haioase.

    Cand o sa am momente in care o sa simt nevoia sa refulez cumva, voi continua sa scriu, dar nu voi publica ceea ce consider ca nu trebuie sa fie vazut de restul.

    O noapte frumoasa si linistita iti doresc!

    • Nici eu nu m-as fi gandit niciodata ca prin intermediul blogului voi cunoaste atat de multi oameni, ca imi voi face atat de multi prieteni buni. Prin blog si activitatile pe care le-am mai organizat online am cunoscut printre altii, fete grozave care mi-au devenit prietene foarte, foarte bune…mereu ii sunt recunoscatoare blogului pentru acest fapt, pentru ca prieteni buni gasesti tare greu.
      Si eu uneori, de nervi sau suparare, ma apuc sa scriu un articol care apoi ramane in drafts, nepublicat, iar peste cateva saptamani sau luni il sterg. Pe moment ma ajuta, ma face sa ma eliberez de tot ce e rau…iar dupa ce articolul e pe jumate scris (sau chiar complet) imi dau seama ca subiectul respectiv nici nu merita atentia mea.
      Iti urez si eu noapte buna, tie si Evei, care cu siguranta doarme de multisor timp. 😛

  9. mie imi place sa te citesc pentru personalitatea care razbate dincolo de subiecte,in fond temele de inters sunt finite si abordate de noi toti; ceea ce face diferenta,ceea ce da atractivitate sunt viziunea, si stilul personal.
    cred ca personal nu inseamna neaparat intim,iar nota personala este definitorie pentru un blog,altfel scrii la ziar,nu ?in plus tu alegi si impui limitele.
    in concluzie mie imi palce sa gasesc intamplari personale …relevante,in care ne regasim pana la urma toti
    parerea mea este sa scrii asa cum simti,iar aceasta libertate va impune si comentatatorilor nedoriti atutudinea corespunzatoare.
    Curiozitate : care e cartea despre China anului 1900 despre care ne-ai spus ca ai luat-o cu tine in cada,pentru relaxare si rasfat.Uite,chestii de genul asta pe mine ma inspira,imi plac,sunt stari interioare,o anume atitudine pro sine benefica…

    • Multumesc Sabina pentru tot ce ai spus, m-a bucurat opinia ta. Ma bucur ca blogul e ok asa cum e; voi tine cont de sfatul tau…voi scrie asa cum simt, despre ceea ce simt in acea zi.
      Cartea se numeste “Perla Chinei”, e scrisa de Anchee Min si a aparut la editura Polirom. Daca te pasioneaza date despre istoria Chinei, dar povestite intr-un mod captivant si interesant (nu plictisitor) iti recomand cartile lui Anchee Min (Ultima imparateasa, Imparateasa Orhidee si altele), prezinta multe date reale, insa imbinate cu fictiune.

  10. Personal vs impersonal – m-am regasit si eu in articolul tau ….postam de vreo trei ani pe un anume forum si la un moment dat mi-am citit postari mai vechi. Care a fost senzatia (la unele) WHO S THAT GIRL :))))
    Asa e viata……la 20 spunem , simtim, credem in lucruri care pe masura ce timpul trece se…reformeaza oarecum

    Mihaela de ce-mi apare tot titlul la “Eu nu strivesc” ca fiind ultima mea postare cand de fapt eu am scris despre cu totul altceva …? 🙁 Stii cum sa remediez ca atunci cand fac comentarii pe pagina ta sa apara chiar ultimul articol scris?

    • Da…am invatat si ca “niciodata sa nu spui niciodata”. Cum trece timpul, gandim altfel, ne dorim alte lucruri si incepem sa ne distantam din ce in ce mai mult de copilul sau de adolescentul din noi.

      Nu stiu de ce nu se updateaza…am patit-o si eu pe alte bloguri ce au acest plugin. Imi apare tot un articol mai vechi, pana la un moment dat…se updateaza da mai greu probabil.

  11. Eu cred ca trebuie sa gasesti un echilibru..Si mai important sa scrii cand si despre ce simti.La urma urmei este blog-ul tau,parerile tale,intamplarile si modul tau de a vedea lumea. Eu zic ca totusi e bine ca te citesc toti, o sa te cunoasca mai bine 😉

  12. mihaela,multumesc pentru recomandare,m-ai convins,Anchee Min era pe lista mea de asteptare.Pentru ca imi place grozav istoria expusa prin biografia personalitatilor care au marcat o epoca iar destinele de exceptie
    ma fascineaza…

    • Si pe mine Sabina. Ultima carte, Perla Chinei, prezinta date reale din viata scriitoarei Pearl S.Buck, renumita scriitoare americana.

  13. Si eu am trecut prin aceleasi chestii. Recitind articolele din urma, mi-am dat seama ca nu ma mai regasesc in unele chestii, ca m-am schimbat mult, ca vad unele lucruri diferit. Si am zis sa las trecutul in urma si sa incep ceva nou. Am observat ca multora le place sa-si bage nasul in viata personala a altora, adora detaliile personale, cu cat mai multe, cu atat mai bine. Cu cat mai multe, cu atat vor sa fie mai multe si incep sa puna tot felul de intrebari si vor sa stie totul despre tine. La un moment dat devine deranjant si obositor. Si nu cred ca merita. Mai bine scrii despre pasiunile si preocuparile tale si asa cunosti oameni cu aceleasi pasiuni si ai mai multe lucruri pe baza carora sa interactionezi. Si e mai ‘healthy’ ca sa zic asa 🙂

    • Da, asta e fain, ca poti sa cunosti oameni care sa aiba aceleasi pasiuni…cum s-a intamplat cu Clubul de Carte. Am cunoscut o mana de fete grozave, am devenit toate prietene bune. 😛

  14. Sunt deacord cu tine legat de privacy pe blog.
    Problema asta apare cand vrei sa scrii ceva pe blog si esti tentata sa-ti spui parerea cu adevarat.. si nu prea poti… sau “mai bine nu”.
    Te inteleg. Si eu as vrea sa scriu despre unele mirese Bridezilla pe blog niste posturi luuuuungi.. doar ca m-as trezi imediat intoarsa pe dos, cu fiecare cuvant atent rastalmacit de persoane care nu ma cunosc si nu stiu ce s-a intamplat defapt, pe forumul miresici. ro si nu numai.. deci trag concluzia ca nu se merita sa te expui asa oricui.. nici eu nici tu..

    • Da…nici nu m-am gandit la clienti…Macar acestia nu stiu de blogul meu sau ca as avea vreunul, asa ca n-ar fi problema daca m-as plange de unul sau de altul. In schimb nu ma pot plange de colegi servici/colegi facultate/profi facultate.
      Si da…pastram unele chestii pentru noi, le povestim la prieteni ca sa ne descarcam si incercam sa nu le facem publice.

  15. daca revenim inseamna ca ne place. nu trebuie sa ne intrebi pe noi, scrie ce vrei tu. de asta e blogul tau ! dpmdv orice postare care nu e de pe google are valoare. (adica cele personale, nu cele de genul: noul de la nokia, acum si de de piatra)

    • Asa este TED. Va intreb si pe voi pentru ca vreau sa va simtiti bine aici, sa va placa ceea ce cititi. Eu nu m-am axat prea mult pe lucruri personale si nu stiu daca ar interesa pe cineva intamplari de zi cu zi, amintiri…de aia si intreb. Sa pastrez vechiul format sau sa scriu mai multe lucruri personale?
      Oarecum m-am lamurit. Voi incerca sa le imbin, fara sa devina totul mult prea personal.

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.