Am fost învăţată de mică să fiu politicoasă. Nu răspundeam urât, îi respectam pe cei mai în vârstă, nu spuneam lucruri nepotrivite. Am învăţat să respect casa şi lucrurile altuia, să nu spun chiar orice îmi trece în cap, să am grijă să nu rănesc pe alţii prin cuvinte sau comportament nepotrivit. Aşa sunt şi acum. Poate unora vi se va părea demodat, dar eu consider că trebuie să trăim cu toţii în linişte, să ne înţelegem unii cu alţii. Iar modul de a face asta este politeţea şi bunul simţ.

O problemă care apare atunci când tu eşti politicos, este că te aştepţi ca toţi să fie ca tine. Mare greşeală! În primul rând pentru că vei rămâne repede dezamăgit iar în al doilea rând pentru că vei fi catalogat ca răsfăţat, paranoic, fandosit, ţi se va spune că te crezi perfect, că eşti îngâmfat sau arogant, că te consideri prea bun şi ceri prea multe.

Îmi pare rău, dar eu am aşteptări de la cei din jur. Mai ales de la cei care ştiu că au avut parte de educaţie şi că părinţii i-au învăţat să se poarte (sau au încercat).

Scuzele lor – pentru a explica lipsa de bun simţ sau de politeţe – sunt următoarele: “de felul meu sunt sincer, nu pot spune o vorbă bună, prefer să jignesc decât să fiu politicos”, “nu e adevărat, n-am zis niciodată asta”, “era ceva total nevinovat, n-am zis-o cu intenţie!” – da, s-a întâmplat de mai multe ori, nu o singură dată, dar ce mai contează?

Cuvintele rănesc. Nu zice nimeni să minţiţi, dar ce-ar fi să tăceţi din gură decât să împroşcaţi cu răutăţi gratuite? Ziceţi că nu o spuneţi cu invidie sau cu intenţie, însă când deja se întâmplă de prea multe ori, nu prea mai sună a lucru nevinovat. E simplu. Ori vreţi să răniţi acel om ori pur şi simplu nu aveţi cei 7 ani de acasă.

Şi nu, nu consider că sunt exagerată atunci când cer să fiu tratată cu politeţe. Dar dacă vă este mai uşor să mă consideraţi pe mine aşa decât să recunoaşteţi că aţi greşit şi că diplomaţia nu e punctul vostru forte (asta ca să zic mai frumos), bine. Nu mă supăr. Minţiţi-vă în continuare, să nu vă întrebaţi însă de ce lumea nu vă suportă.

32 Comments on Politeţea şi bunul simţ…prea rar întâlnite

  1. Daca de felul meu sunt… sarcastic si prefer sa fiu sincer inseamna ca nu sunt politicos sau n-am bun simt?!

    Sincer linia de demarcatie intre politete si lipsa de bun simt este foarte fragila si cat ne este permis depinde din ce taraba privesti aceste lucruri: cat eram mititel ma consideram tinut din scurt si neindreptatit, acum nu inteleg unde a disparut respectul traditional dar trebuie sa ma impac cu ideea ca generatii diferite privesc acelasi lucru diferit.

    • Poti sa fii sarcastic si sincer cu prietenii tai cei mai apropiati, familia – depinde si tonul si familiaritatea ta cu omul cu care vorbesti. Nu putem sa ne explicam printr-o trasatura de caracter – si eu sunt glumeata de felul meu dar asta nu inseamna ca fac glume pe seama oricarui om pe care-l prind.
      Nu “cat” ne este permis, ci in ce conditii ne este permis; adevarul e ca uneori si prietenii cei mai apropiati sau familia se mai satura de glume, mai ales daca au o zi mai proasta sau sunt foarte rautacioase.

      Iar cu generatiile…deja cei mici stiu din ce in ce mai putin sa fie politicosi si sa aiba bun simt.

  2. Ai mare dreptate cand spui ca nu toti suntem la fel,
    Si eu am fost educata in acest fel. sa respect lumea daca vreau sa fiu respectata, in special oamenii in varsta. Acum vad pe strazi ca tinteretul nu numai ca nu ii respecta ci ii si sacaiem nu-i destul ca multi duco viata grea si amarata dupace au lucrat o viata intreaga, Unii uita ca si ei vor ajunge acolo ….

    • Prea multi ajung sa se poarte urat cu batranii, oamenii bolnavi sau cu cei care intr-un fel sau altul sunt diferiti de ei (greutate, defecte fizice, s.a.).

      • ,,N-am vazut o persoana sa ajute un batran de nu stiu cand.. dar am vazut un barbat plangand si-un altul de el razand. Despre asta e vorba, o noua era, dar multi se comporta de parca tocmai ieri au parasit grota” – Multimea vida

  3. Eu sunt de parere ca, exceptand cazul in care cuvintele sunt exagerat de vulgare sau dure, mai mult conteaza tonul. Adica, se poate afirma o chestie care in scris ar parea rautacioasa, insa tonul si expresia fetei o pot face distractiva sau inofensiva, in esenta ei (asta apropo de “sunt sincer” 🙂 )

    • Da, conteaza si tonul si chiar persoana care iti spune. Glume se tot fac intre iubiti, intre membrii unei familii. Intre cunoscuti mai putin.
      Eu sunt o persoana foarte glumeata, uneori sarcastica, dar nu chiar cu oricine. Cu iubitul, cand mai glumim intre noi, cu sora mea. Cateodata cu prietena mea cea mai buna, dar fara sa spun ceva care sa riste sa o raneasca.

  4. Din pacate, tu permiti prea multe prea multor persoane si ei profita din urma politetii tale!
    Eu am inceput sa dau ce mi se ofera, ma respecti, te respect si punct!

    • Asta asa e. Mi s-a intamplat sa mi se zica diverse lucruri “nevinovate” iar eu in loc sa-i pun la punct, am tacut, am dat din cap – cum sa nu-i invit astfel sa faca asa si data viitoare? Problema e ca te inveti sa fii politicos chiar si cand ti se zic lucruri nepoliticoase. Mai bine ii trantesti un “da tu ce te bagi”, “da ce te intereseaza pe tine” si il inveti minte sa mai comenteze aiurea alta data.

  5. In mare iti impartasesc trairile. Cu o mica diferenta. Eu nu sunt atat de afectat de comportamentul celorlalti. Ii iau asa cum sunt. Unii oameni chiar nu o fac intentionat. Am prieteni care te scot din sarite si te ranesc fara sa aiba cea mai mica intentie. Ii accept asa cum sunt.

    Recunosc insa ca sunt si oameni care ar putea fi mai buni daca ti-ar citi articolul si ar fi dispusi sa se si gandeasca la ce ai scris.

    • Marius, macar cei care procedeaza asa sa fie constienti de ceea ce fac, de felul in care sunt perceputi. Nu sa se considere fara vina si sa-l invinovateasca pe ala care la un moment dat se enerveaza de atatea remarci “nevinovate”.
      Asta ca sa nu mai zic ca in general barbatii tineri sunt pusi pe glume. De-acum ne-am obisnuit si stim (noi femeile) ca nu le fac neaparat cu intentie, ci uneori ca sa epateze, ca sa iasa in evidenta, ca sa para glumeti, s.a.
      Insa femeile…nu degeaba sunt asemanate cu vipere. Au acest prost obicei de a “pisca”, de a scoate din cand in cand cate o prostie pe gura.
      Iti dau si exemple, relatate mie de prietene.

      Se intalnesc 2 foste colege, care nu au fost foarte apropiate nici macar cand erau la scoala. Una ii zice celeilalte: “Vai da ce te-ai mai ingrasat”, cu un ton superior si dezaprobator. – e normal sa se faca astfel de remarci negative? Chiar nu putea daca nu tacea din gura? Nu stie ca raneste foarte mult?

      Sau “Vai, da inca nu te-ai casatorit si n-ai X copii?” – o altfel de remarca care din punctul meu de vedere vrea sa demonstreze “superioritatea” celei care vorbeste – vezi Doamne, ea e casatorita si are copii iar cealalta nu. Inseamna ca ea a reusit in viata, nu colega ei.

  6. Dacă ne-am fi văzut sau vorbit zilele astea m-aş fi gândit că te-am jignit cu ceva. Ce să zic, am o fire mai ciudată şi uneori poate cuvintele mele jignesc. Şi da, şi eu o dau pe seama sincerităţii dar nu mă mint singură, ştiu că ar trebui să tac dar probabil firea mea de-a mă lua gura pe dinainte aşa a fost dintotdeauna. Lucrez de mult timp la asta dar trebuie să fiu de acord şi cu cineva de mai sus, contează de multe ori şi tonul, expresia. Oricum, să ştii că în general eu nu mă supăr când vine cu bună intenţie, dar suntem firi diferite de aceea e greu în societate să ne dăm seama. Aşa cum tu spui că eşti foarte rezervată în cuvinte şi te aştepţi ca ceilalţi să fie la fel, aşa şi cei ca mine, mai furtunoşi, probabil se aşteaptă ca ceilalţi să fie ca ei. Ce să zic, sper să nu te superi cînd eu spun că părerea mea e că a spune nişte cuvinte mai dure nu ţin neapărat de respect şi bun simţ. Într-adevăr ar trebui testat bine terenul înainte de a deschide gura, de a cunoaşte persoana respectivă, dar cum trăim într-o lume alertă, o lume agitată, e foarte greu. Eu una învăţ (nu pot spune că mi-am asumat pe deplin până acum) să accept pe cei din jur cu defectele lor atât timp cât nu sunt rău intenţionaţi şi mai învăţ să-mi stăpânesc vorbele. Dacă te-am jignit şi eu cu ceva îmi cer scuze, deşi în general mă aştept să mi se spună în faţă pentru a-mi cere scuze face to face. O zi frumoasă. 🙂

    • Ei Anca, nu e vorba despre tine, chiar deloc. 🙂 Stiu ca tu esti o persoana foarte sincera si asta e bine si sa stii ca niciodata nu ai zis nimic care sa ma deranjeze. Din cate am observat iti expui punctul de vedere cu convingere, chiar daca nu e acelasi cu al persoanei cu care vorbesti, ceea ce e de admirat, insa niciodata nu ai facut remarci rautacioase asupra fizicului (de ex) celui cu care vorbesti.
      Una sunt discutiile in contradictoriu si una e sa te duci si sa jignesti pe careva, asa, degeaba.

      O zi frumoasa si tie! 🙂

  7. Si eu doresc ca si tine Mihaela.. dar in Romanica asta.. slabe sanse sa tot intalnesti ce-ar trebui si-ar fi frumos. Educatia e slaba la multi (desi uneori pot spune chiar si inexistenta)..

      • “si oamenii sunt rautaciosi si nu gandesc inainte de a vorbi.”

        Dap, dar ce-i mai rau (poate), e ca uneori tindem sa mai facem si noi ca ei, satuli poate si de ce mai intalnim sau de ce ni s-a intamplat.

        Si da, se pare ca a fi rautacios e mult mai usor decat a fi altfel..

        • Eu nu pot fi rautacioasa cu o persoana cu care nu sunt familiarizata. Mai sunt cu iubitul, cu sora mea, dar nu ma duc si-mi vars nervii pe prima persoana care-mi iese in cale. Nu ma duc in vizita la prieteni si incep sa ii comentez de rau, cu toata seriozitatea.

  8. Si eu sunt ca tine si mereu ma gandesc cu ce gresesc eu prin faptul ca respect si vorbesc frumos… well, nu toata lumea merita! 🙁

    • Nu toata lumea merita, insa uneori nu conteaza, tot politicosi trebuie sa fim. Si la facultate…poate nu ne plac unii profesori, poate stim sigur ca sunt de o moralitate indoielnica…dar asta nu ne da dreptul sa-i jignim sau sa ne purtam urat. Tot frumos ne purtam cu ei, ii salutam, incercam sa ii respectam.

  9. Sa nu confundam sinceritatea cu badarania si nesimtirea. A spune omului in fata rautati nu te transforma intr-o persoana corecta si onesta, ci in una necioplita, grosolana, inumana. Dar cel mai mult ma deranjeaza cand unii isi aduc aminte de politete si bun simt abia cand au nevoie de ceva de la tine, cand sunt disperati. Atunci arunca in lupta un intreg arsenal de cuvinte mieroase si dragalasenii. Atunci e momentul sa-i refuzam si sa-i punem la punct. Greseala noastra e ca nu o prea facem…

    • Exact Nice. Una e sa fii sincer si una e sa fii nesimtit; nu ai nici o scuza cand arunci cu rautati gratuite, asta nu inseamna ca ii faci un bine, ca ii deschizi ochii spre adevar (adevarul tau, nu toti avem aceleasi gusturi/dorinte/idei). Dar lasa-i sa se minte in continuare. Ei sunt sinceri, nu-s nesimtiti. Ei fac un bine, nu ranesc.

  10. Si eu pun mare pret pe respectul reciproc. Daca cineva e obraznic odata , si-a cam taiat craca de sub picioare. Pot sa inteleg micile ironii, chiar eu ma ironizez adesea, am umor si pot pricepe gluma dar nesimtirea nu……
    Cu totii avem zile proaste , asta nu inseamna ca in acele zile suntem indreptatiti sa ii jignim pe altii….

    • Exact. Plus ca o “remarca nevinovata” poate chiar sa te afecteze foarte mult, sa-ti strice toata ziua. Ei nu se gandesc cat de mult pot rani niste cuvinte.

  11. Eu am remarcat ca parintii isi invata din ce in ce mai putin copiii sa fie politicosi, gen sa dea buna ziua, sa spuna multumesc, cu placere etc Mai nou se considera ca nu trebuie sa ii impui copilului valorile tale, ci sa-l lasi sa-si dezvolte propriile valori. Ideea e ca ii poti transmite copilului un numar limitati de valori si ca e bine sa te concetrezi pe cele importante. Eu nu sunt de acord. Mi se pare normal sa il inveti sa fie politicos pentru ca asta e o trasatura care conteaza mult la integrarea sociala. Acum depinde mult si de parinte, ce sa spun, daca el da buna ziua si spune multumesc. Pana la urma cele mai multe comportamente se invata prin imitare si daca parintele nu face asta, degeaba il inghionteste pe copil si ii spune “da buna ziua la vecini” ca nu se va intampla nimic.

    • Si eu cred ca trebuie sa-l inveti de mic sa fie politicos, nu sa culeaga el ce vede…ca slava cerului, nu avem oameni prea civilizati in tara asta.
      Trebuie sa salute, sa zica multumesc…

  12. Din pacate politetea e ceva pe duca din viata noii generatii… mai ales de la tara unde nivelul de educatie si civilizatie sant scazute spre inexistent…
    Uneori cand merg sa-mi cumpar paine statia de autobus e plina de copii clasele 4-8 care asteapta masina… Ei..in acel timp cat o asteapta vorbesc groaznic… fac misto de persoanele in virsta care sant in statie… ori dau dupa mine cu coceni de mar… uneori… Si imi amintesc ca bunicul meu m-a lovit odata…doar pentru ca eram cu el si nu am salutat o persoana in varsta care a trecut pe linga noi. 🙁

    • Imi pare rau ca te confrunti cu asemenea situatii, e chiar groaznic. Si pe mine ma certau parintii daca nu eram politicoasa – pe atunci se punea mai mult pret pe respect si bun simt.

  13. Un adevăr nu e intotdeauna sincer, însă o sinceritate spune mereu adevărul…

    Intrebarea e…ce face diferenta intre sinceritate si rautate gratuita? Putem fi sinceri cu adevarat fara sa ranim? Eu cred ca nu as fi in stare sa spun ceva rautacios unei persoane la care tin, chiar daca, om fiind, m-au batut de mult ganduri urate. Cred ca bunul simt e mana-n-mana cu respectul fata de cei din jur.

    • Cred ca putem fi sinceri fara sa ranim. Daca luam deoparte omul, la o conversatie in 2 si nu in grup. Daca o spunem cu tonul potrivit, daca stim sa imbracam putin ceea ce vrem sa-i zicem. Daca stim sa fim diplomati. Si daca ceea ce ii spunem chiar trebuie sa fie spus – il ajuta cu ceva sau ne ajuta pe noi sa ne exprimam frustrarile?

  14. am căutat special pe internet ceva scrieri despre subiectul ăsta și am dat peste postul tău. mi-a plăcut. accente frumoase pe educație și valori ce azi sunt tot mai rar întâlnite.
    aș vrea totuși să pun și altfel problema…
    diplomație e întotdeauna educație, școală, bun simț?
    personal am văzut exemple de fățărnicie. iar azi dau peste ele mai curând decât mă aștept. de multe ori persoanele care-mi stau în față și-mi vorbesc politicos nu fac altceva decât să-și ascundă adevăratele gânduri și să afirme către primii alții ancorați ulterior în subiect lucrurile care în mod normal nu le pot spune față de mine, direct, exact în momentul conversației. întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni cu mănuși, iar lucrul ăsta nu-l văd tocmai pozitiv. din contră…
    cum se simte cineva când prietenii săi folosesc un limbaj controlat – un limbaj ales – cuvinte gândite și puse într-un text ce denotă bun simț, când de fapt el îi vede zi de zi pe acei oameni, îi aude exprimându-și părerea și vede cum totul este controlat, dându-și seama de „diplomația situației”?
    oare se simte cu adevărat respectat când este tratat politicos, dar își cunoaște gândurile ce i se îndreaptă către sine, din capul celuilalt?
    acei oameni care sunt direcți în ziua de azi sunt aspru persecutați. pentru că sunt contra mainstreamului. consider că lucrurile directe întotdeauna vor durea, indiferent de cum vor fi spune. am citit din comentariile anterioare și am văzut că cineva a precizat – bine! într-adevăr – despre modul cum spui unele lucruri…
    întreb atunci… există oare cale de mijloc? toți ne dorim asta, dar încep să cred că e o soluție foarte instabilă, care nu oferă celui din fața ta nicio garanție.
    și aș mai pune ceva în discuție… cum reacționezi când ești călcat pe coadă de un asemenea om – tiparul diplomatului descris mai sus..?

Leave a Reply to Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.