Vă povesteam zilele trecute că nu știu mare lucru despre nunți și de aceea trebuie să mă informez pe net sau să întreb vreo cunoștință, ca nu cumva să fac ceva greșit la vreo nuntă. Ei, la fel e și cu copiii. Nu prea știu cum să mă port cu ei, de fiecare dată când mă întâlnesc cu vreunul sunt rigidă, timidă, mi-e frică și să-l ating, ca nu cumva să plângă sau să-l supăr cu ceva.
Dacă e de discutat despre sarcină, bebeluși sau creștere copii, sunt total de dinafară. Singurele sfaturi pe care le-aș putea da sunt din experiența mamei mele cu mine, care poate sunt cam depășite pentru vremurile astea. Și în cazul ăsta, de foarte mare ajutor sunt site-urile despre sarcină și naștere. Atât pentru mămici în devenire cât și pentru viitoare mămici (pentru că totuși îmi doresc un copil, și nu oricând, ci în următorii ani). Din păcate nu știu câte din noi se informează înainte și câte doar după ce caută pe net un calculator sarcină, pentru că sunt deja însărcinate.
Lipsa de informații duce la stres, însă în ciuda sutelor de surse de informare, am putea spune că suntem sigure 100% pe ceea ce facem și știm despre sarcină și naștere și că n-avem nici un motiv de îngrijorare? Nu cred. Responsabilitatea e prea mare ca să nu-ți fie măcar un pic teamă de cum te vei descurca și mai ales de cum va fi viața ta în continuare.
Sper doar că atunci când va fi momentul, instinctul matern își va face simțită prezența iar eu voi ști cum să procedez.
28 Comments on Teama de nou
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Eu sunt cam rece cu copilasii (sau chiar si bebelusii).. de multe ori ma si enerveaza comportamentul lor. Nu prea ii suport pe langa mine.
Dar toate astea se schimba cand sunt unii ruda cu mine sau ai unor persoane DRAGI MIE. Atunci devin chiar incantator pt ei 😆 si ma plac toti si vor sa ne mai si jucam 😆
Nu stiu exact de ce, dar pe cei straini (total) ii cam (tot) resping.. dau multa impresie de “pleca / nu te vreau pe langa mine / ma enervezi”. Cred ca pleaca de la faze de feeling.
Si cu toate astea.. abia astept sa fiu unchi 😆 Si nu oricum ci ma vreau gen: best uncle
Eu sunt matusa si mi-e tare draga nepoata mea, dar cu toate astea nu sunt complet eu cand sunt langa ea. Parca mi-e frica de ea. 🙂
Cu mult timp inainte, femeile nu aveau acces la informatii, nu existau metode de contraceptie si totusi se descurcau. Cred ca aici intervine simtul matern. Simti dinainte ca trebuie sa faci x sau y lucru fara sa te fi uitat pe vreo carte de specialitate. Multe femei nici in ziua de azi nu se documenteaza inainte de a face vreun pas important, oricare ar fi el, insa, exista si femei care nu doresc sa-si asume niciun fel de risc si pentru asta se informeaza din toate partile.
E buna si informarea asta; am vazut multe forumuri de mamici unde discuta despre cei mai buni medici, tratamente, se incurajeaza una pe alta, se imprietenesc…Mi s-a parut dragut.
Cu cat esti mai putin informat cu atat iti e mai frica. Cand esti insarcinata si incepi sa citesti, sa te documentezi, sa intrebi alte mame, doctorul etcccc in final deabia astepti sa se nasca bebe sa poti practica tot ce ai invatat 🙂 frica dispare sau e mult mai putin puternica decat dorinta de a experimenta
Da, plus ca nu intotdeauna primesti acelasi raspuns. Doctorul spune ceva, mamele si articolele de pe net altceva…te cam zapacesti, dar tot e bine sa te informezi.
Subscriu la ce spune Lusio.
Nici nu sunt genul care sa ma prefac si sa fiu incantata cand cineva imi toarna povesti nemuritoare despre cat de cuminte , dulce si frumos e copilasul din dotare.
Daca mi se cere un sfat medical, il ofer cu placere
Exceptie de la regula face doar nepoata mea , Unica , ea face prastie din mine daca vrea…..si deja e maricica
Nu cred ca mi-as dori acum un copil…….Mai tarziu, peste 2-3 ani, cum o vrea…….Domnul 🙂
Si eu tot cam asa, in 2-3 ani. 🙂 Dar, pana la urma, e cum vrea Dumnezeu, si cum o fi, e bine.
Teama de nou si de durere m-au indepartat si pe mine toata viata de acest subiect, nu am citit si nu m-a preocupat in mod deosebit tema. Din prima clipa cand mi-a povestit mama ca a fost cumplit…am stiut ca voi fi extrem de inspaimantata de nastere. 🙁
🙁 Nici pe mine nu m-a incantat descrierea care mi-a facut-o sora mea, desi era vorba de cezariana. Cezariana voi face si eu, nu am oricum de ales, pentru ca am dioptrii mari la ochi si nu se recomanda nasterea naturala in cazul meu.
Vei sti ce sa faci la momentul acela. Inca nu esti pregatita. Incearca sa fi mai deschisa, sa comunici cu copiii/bebelusii, pentru ca le place sa te asculte si sa vada ca le acorzi atentie.
Da, clar nu sunt inca pregatita. Sper ca in 2, 3 ani sa-mi schimb atitudinea.
desigur ca le vei fi stiind aplica pe toate cele ce la timpul lor se vor fi cerand. i’m sure you do!
zi ok, viitoareo mamica!
O zi frumoasa si tie! 🙂
Eu sunt mama unui baietel de 4 ani si trebuie sa spun ca nu m-am informat in prealabil. Nici eu nu aveam experienta in cresterea si intelegerea copiilor, as putea spune ca nici nu m-as fi putut vedea in ipostaza de mama, insa totul a venit de la sine. Mi-am crescut fiul numai cu ajutorul sotului, am invatat amandoi pe parcurs sa facem fata acestei noi provocari. Legat de multimea de informatii cu care suntem bombardati din toate partile, pot spune ca nu le-am luat prea mult in seama si nici nu le-am simtit lipsa.
Daca ar fi sa dau timpul inapoi si as alege calea sa ma informez inainte de a deveni mama, cred ca in momentul acesta nu as mai fi avut copilul.
Da…unele informatii mai mult te sperie, in loc sa-ti clarifice anumite nelamuriri.
Eu nu stiu cum sa ma port cu copiii pentru ca nu imi plac. Sunt tot asa, rece distanta si pur si simplu nu pot sa inteleg ce e asa fascinant la ei. Si nici nu imi place toata “prosteala”, ca sa ii spun asa, pe care o fac unii in preajma copiiilor. De exemplu sa se strambe, sa scoata tot felul de sunete ciudate, etc. Poate sunt eu nebuna :))
Cred ca e de la varsta noastra. O sa ne schimbam pe parcurs, atunci cand o sa incepem sa ne dorim copii. Eu deja m-am schimbat, in adolescenta nu-mi doream deloc copii sau maxim unul, acum incep sa-mi doresc sa-mi fac o familie si imi doresc doi sau trei copii. 🙂
Da, este si varsta de vina. Bine, la 21 de ani cat am acum nu as face un copil dar sper sa imi mai schimb mentalitatea pana atunci. Ar fi ciudat sa am un copil si sa ma uit la el ca la un bibelou doar pt ca nu stiu cum sa ma port cu copiii
Nu cred ca ar fi cazul. Instinctul matern cred ca ne schimba serios.
Nici eu n-as face un copil acum, acum, ci de-abia dupa vreo 2, 3 ani. Insa daca s-ar intampla, nu as fi suparata si nici n-as considera ca e o tragedie. M-as descurca, desi acum imi doresc mai mult cariera, decat meseria de mamica casnica. 🙂
Oricum, sa stii ca am deja multe foste colege de facultate care sunt mamici, unele au chiar si 2 copii. Deci la varsta ta deja erau insarcinate…Depinde deci de la persoana la persoana, fiecare din noi isi doreste altceva. Familie, copii, cariera..
Si eu am colege de facultate mamici deja, insa asta a fost alegerea lor. Eu am ales cariera. Si apoi nici nu cred ca mi-as permite sa cresc un copil acum, abia am timp de un job part time si asta pentru ca sunt nevoita sa ma implic in nenumarate activitati pentru admiterea la master si deci un pas foarte important in cariera.
Da, si eu vreau sa ma axez pe cariera. Cand voi alege sa fac un copil voi lua in calcul ca un an, doi, trebuie sa stau acasa. Vreau sa am la ce sa ma intorc, sa fie persoane care sa ma doreasca inapoi.
Ei bine, Mihaela, cu subiectul acesta m-ai atins.
Sa le iau pe rand – sa ne amuzam dar poate sa si rezulte niste exemple.
Prima nunta la care am mers a fost… a mea. La 23 de ani 😀 Asa ca… a fost distractiv. Am tot auzit niste superstitii dar stiam ca nu vreau sa respect o groza de lucruri fara semnificatie pentru mine.
Si crede-ma – a fost minunat sa fie prima nunta mea. Sa aud prima oara slujba. sa fiu atenta (da, imi aduc aminte tot ceremonialul, eram atenta si chiar daca poate erau si emotii tot imi aduc aminte, desi nu avem inregistrare video:P).
Apoi apropo de copii (ca tot face foarte curand Eric al meu 4 luni). Recunosc ca nu m-am apucat sa caut o groaza de informatii online mai ales inainte. Si stii de ce? Pentru ca cine se apuca sa faca acest lucru o sa vada si o sa citeasca o groaza de informatii multe neconcordante.
Si inca un lucru: cand am ramas insarcinata am zis sa mai citesc una-alta. Gresit. O mai mare tampenie decat sa intri pe forumuri si sa vezi cum se dau sfaturi cu privire la probleme reale dar nu de medici, sa citesti “horror stories” de la fiecare nu poate face o mamica “to be”. Ai doctorul si sigur se gasesc 2-3 persoane cu care sa discuti. Si e suficient. Si mult mai linistit. Da, o sa recomand mereu acele locuri unde iti arata evolutia pe saptamani a copilului unde poti afla cum se dezvolta el si ce e normal sa ti se intample tie.
Ca sa nu ma erijez acum in expert – intrucat nu ma consider, chiar daca am ceva experienta – indraznesc sa spun un lucru. Este bine sa fii informat, dar atentie de unde iei informatia. Nu trebuie uitat ca este important sa vina de la surse de incredere si ca a discuta cu cineva ajuta enorm.
Si ca o concluzie… sa stii ca atat timp cat sarcina nu va fi ceva nedorit, cat iti vei iubi copilul, nimic nu poate sa mearga gresit (oricat de dificil ar fi uneori 🙂 ). O sa vezi cand va fi momentul. Pana atunci distractie placuta cu puii din jurul tau.
(Iar apropo de ideea cu purtatul in preajma copiilor straini aici e oricum dificil si niciodata nu o sa fie perfect pentru ca nu o sa stii ce au ales acei parinti sa invete respectivul copil – respectiv daca ii spun prostia cu barza sau nu de pilda – si tot asa. Pe cat posibil evita sfaturi si alte asemenea daca nu stii in ce spirit e crescut copilul. Mie mi s-a intamplat sa stau cu o fetita de 5 ani care NU rezolva corect ceva intr-o revista – nu era corecta o diferenta pe care o zicea – si cand i-am aratat ca erau identice cele doua capete de iepure a zis ca nu, ca sunt diferite “ca asa zice tati”. Deci…)
Norocul meu e ca sora mea mai mare e mamica si inca una foarte buna, asa ca o sa am cine sa ma sfatuiasca. 🙂 In rest, voi vedea si eu, dupa cum imi va spune sufletul. 🙂
Cat despre copiii altora…ma simt tare stangace langa ei. Prietenul meu nu este deloc asa, e foarte prietenos cu ei, nu ii este frica de ei, rade, glumeste, ii necajeste. Mi-e mi-ar fi teribil de frica sa ii gadil sau sa-i necajesc, ca daca apoi se apuca sa planga? 🙂
Si daca plang… le trece. Le distragi atentia, faci altceva 🙂 Dar important e sa te simti tu bine asa ca fa ce ai incredere in tine ca poti face!
Multumesc ptr sfaturi! 🙂
Eh, iti faci prea multe griji, degeaba :).
Totul va fi ok. La momentul potrivit vei stii exact ce sa faci, plus, ai familia aproape 😉
Da. 🙂 Cu siguranta o sa am ajutorul de care am nevoie. Oricum, mai este timp.